INTENȚIONAT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții, cu planuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.

intenționat, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 343 / P: ~ți-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: intenționa] 1 a Care are o intenție (1) oarecare Si: intențional (2). 2 a Care este făcut cu un anumit scop Si: intențional (3). 3-4 a (D. oameni; îe) Bine (sau rău) ~ Cu intenții (bune sau) rele. 5 av Dinadins.

INTENȚIONAT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gând; anume plănuit, voit, deliberat. ◊ Expr. Bine (sau rău) intenționat = (despre oameni) cu intenții bune (sau rele), urmărind scopuri bune (sau rele). [Pr.: -ți-o-] – V. intenționa. Cf. fr. intentionné.

INTENȚIONAT, -Ă, intenționați, -te, adj. Cu intenție, cu un anumit gînd; plănuit, voit. V. premeditat. După ce a fost strecurată din retortă în retortă, minuțios, cu mari și intenționate întîrzieri, apa țîșnește de sub fruntea acestui craniu, cu tîmple albe de calcar. BOGZA, C. O. 82. ◊ (Despre persoane, numai în expr.) Bine (sau rău) intenționat = cu intenții bune (sau rele), cu gînduri bune (sau rele). Din miniștrii respectivi... alții, mai ageri, dar și mai rău intenționați, au falsificat și au călcat în picioare tot ce nu corespundea cu tendențele lor. ODOBESCU, S. III 343. - Pronunțat: -ți-o-.

INTENȚIONAT, -Ă adj. Cu intenție, anume plănuit. ◊ Bine (sau rău) intenționat = cu intenții bune (sau rele). [< intenționa].

INTENȚIONAT, -Ă adj. cu atenție, voit, anume plănuit. ♦ bine (sau rău) ~ = cu intenții bune (sau rele). (< intenționa)

INTENȚIONAT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care se face cu o anumită intenție; cu premeditare; expres. /v. a intenționa

*intenționát, -ă adj. (fr. intentionné). Care are o intențiune: bine, răŭ intenționat. Adv. Într’adins, cu scop, cu intențiune: a-țĭ schimba drumu intenționat.

intenționa vt [At: C. PETRESCU, CV 106 / Pzi: ~nez / E: fr intentionner, cf it intenzionare] A avea intenția (1) de a face ceva Si: a dori, a plănui, a proiecta.

INTENȚIONA, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția, a avea de gînd, a plănui. L-ai ajutat indirect să-și facă o carieră... mai bună decît aceea de profesor, cum intenționa el. C. PETRESCU, C. V. 106. – Pronunțat: -ți-o-.

INTENȚIONA vb. I. tr. A avea în intenție, a avea de gînd. [Pron. -ți-o-. / < intenție].

INTENȚIONA vb. tr. a avea în intenție, a plănui, a dori. (< fr. intentionner)

A INTENȚIONA ~ez tranz. A avea în intenție; a proiecta în gând. [Sil. -ți-o-] /<fr. intentionner

intenționat adj. m. (sil. -ți-o-), pl. intenționați; f. sg. intenționată, pl. intenționate

intenționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. intenționez, 3 intenționează; conj. prez. 1 sg. să intenționez, 3 să intenționeze

intenționa (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 intenționează

intenționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. intenționez, 3 sg. și pl. intenționează

INTENȚIONAT adj., adv. 1. adj., adv. deliberat, voit, liber-consimțit, (rar) precugetat. (O acțiune ~; a procedat ~ astfel.) 2. adv. v. anume.

INTENȚIONAT adj., adv. 1. adj., adv. deliberat, voit, liber-consimțit, (rar) precugetat. (O acțiune ~; a procedat ~ astfel.) 2. adv. anume, dinadins, expres, înadins, special. (A procedat ~ în acest sens.)

Intenționat ≠ involuntar, neintenționat

INTENȚIONA vb. a plănui, a proiecta, a-și propune, a voi, a vrea, (pop.) a chiti, (înv. și reg.) a sfătui, (reg.) a scăpa, (prin Bucov.) a scoposi, (înv.) a așeza, a cugeta, a izvodi, (fig., în Mold. și Transilv.) a cumpăni. (~ să plece la mare.)

INTENȚIONA vb. a plănui, a proiecta, (pop.) a chiti, (înv. și reg.) a sfătui, (reg.) a scăpa, (prin Bucov.) a scoposi, (înv.) a așeza, a cugeta, a izvodi, (fig., în Mold. și Transilv.) a cumpăni. (~ să plece la mare.)