întârziere sf [At: N. COSTIN, L. II, 78/37 / V: ~tărziare / Pl: ~ri / E: întârzia] 1-2 Săvârșire a unui lucru după momentul (obișnuit sau) fixat. 3 Rămânere în urmă a ceasurilor. 4-5 Zăbovire undeva mai mult decât era (necesar sau) prevăzut. 6 Ezitare. 7 Împiedicare a cuiva să săvârșească la timp o acțiune. 8 Împiedicare a îndeplinirii la termen a unui eveniment. 9 Amânare. 10-11 Sosire a unei persoane după timpul (la care era așteptată sau) la care prezența acesteia era necesară. 12 (Pex) Timp care decurge din momentul în care ceva trebuia să se întâmple. 13-16 (Îljv) Cu ~ (Care se produce) mai târziu (decât trebuie sau) decât este prevăzut. 17 (Îlav) Fără ~ Imediat. 18 (Îla) În ~ Care a depășit termenul fixat. 19 (Îe) A fi în ~ A fi rămas în urmă. 20 (Jur; îe) A pune în ~ A trimite o înștiințare sau o somație expresă, cu scopul ca destinatarul să nu poată invoca în apărare faptul de a fi fost în necunoștință de cauză. 21 (D. bombe; îe) A exploda cu ~ A exploda la un anumit interval de timp după momentul amorsării.

ÎNTÂRZIERE ~i f. A ÎNTÂRZIA. ◊ Cu ~ mai târziu decât trebuie. Fără ~ la timpul cuvenit. [G.-D. întârzierii; Sil. -zi-e-] /v. a întârzia

întârziere f. zăbavă.

întărziare sf vz întârziere

întârzia [At: PARACLIS (1639), ap. GCR I, 180/16 / Pzi: întârzii și (înv) ~iez, ~iu / E: în- + târziu] 1-2 vi A face ceva după termenul (obișnuit sau) fixat. 3 vi (D. ceasuri) A rămâne în urmă. 4-5 vi A rămâne undeva mai mult decât este (necesar sau) prevăzut. 6 vi A ezita. 7 vtf A împiedica pe cineva să săvârșească la timp o acțiune. 8 vt A face astfel încât ceva să nu se îndeplinească în termen. 9 vt A amâna. 10-11 vi A sosi undeva după timpul (la care era așteptat sau) la care era necesar.

întârziare sf vz întârziere

ÎNTÎRZIA, întîrzii, vb. I. Intranz. 1. A veni sau a ajunge (undeva) cu întîrziere față de timpul stabilit. Îmi face observația că nu-i dau lista cu cei ce întîrzie dimineața. PAS, Z. I 298. La unu, unu și un sfert! îi spusese Mirel Alcaz. Întrebi de masa mea. Și dacă întîrzii cumva, aștepți. C. PETRESCU, C. V. 60. De mai întîrziai, și eu mă prăpădeam. ISPIRESCU, L. 10. Văd că armașul întîrzie. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Refl. (Învechit, cu pronunțare regională) De-a veni pimprejur, a sosi mai degrabă, dar de s-a porni pe de-a dreptul, apoi s-a mai întărzia! SBIERA, P. 220. Ne întîrziesem a doua zi, căci cînd am ajuns, am găsit examenul pe la sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 4. 2. A săvîrși o acțiune mai tîrziu decît în termenul obișnuit sau fixat (v. zăbovi); (despre acțiuni, fenomene) a se produce cu întîrziere față de timpul stabilit. A întîrziat cu predarea raportului. ▭ Tatăl lui întîrzie să se miște din pat. PREDA, Î. 173. Evantia cu răsuflarea stăpînită, cu ochii în lacrimi, așteptă un cuvînt, care întîrzia să vie. BART, E. 341. ♦ Tranz. A împiedica pe cineva să săvîrșească la timp o acțiune, a face să zăbovească, să rămînă în urmă, a face ca ceva să nu se îndeplinească în termen. Mă întîrzii. Stăm prea mult de vorbă. SAHIA, N. 89. Un gînd neînțeles, o frică Mă tot întîrzie să plec. PĂUN-PINCIO, P. 66. 3. A zăbovi, a rămîne (într-un loc) mai mult decît este cazul. Coana Liza... întîrzia spre seară la geamul dinspre stradă, între două ghivece cu flori. PAS, Z. I 81. Ai cugetat că ai să umbli drum lung și acolo ai să întîrzii? SADOVEANU, B. 87. ◊ Refl. (Învechit) Întîrziindu-se împrejurul șirei, zăriseră pe călători. MACEDONSKI, O. III 15. – Pronunțat: -zi-a. -Prez. ind. și: (rar) întîrziez (BASSARABESCU, V. 14).

ÎNTÎRZIERE, întîrzieri, s. f. Acțiunea de a întîrzia și rezultatul ei; amînare în săvîrșirea unui fapt, a unei acțiuni, în îndeplinirea unei lucrări; timpul scurs, din momentul cînd trebuia să se săvîrșească o acțiune, un fapt etc. și pînă la îndeplinirea lui. Se ciudea de atîta întîrziere. ISPIRESCU, L. 38. Grîul e copt, nu mai poate suferi întîrziere. CREANGĂ, P. 156. Fieștecare moment de întîrziere este un chin. NEGRUZZI, S. III 218. ◊ Bombă cu întîrziere = bombă care, datorită unui mecanism special, explodează după un interval de timp fixat de mai înainte. ◊ Loc. adv. Cu întîrziere = mai tîrziu decît trebuie. Trenul sosește cu întîrziere. Cu întîrziere de... = întîrziind cu... Grigore sosi de la țară cu întîrziere de cîteva zile. REBREANU, R. I 185. Fără întîrziere – imediat, numaidecît, fără zăbavă. Se va așterne fără întrziere la lucru. C. PETRESCU, C. V. 31. Trebuia fără întîrziere, pentru liniștea sa, să-și vază băiatul. CARAGIALE, O. III 98. ◊ Expr. A fi în întîrziere = a fi rămas în urmă, a fi întîrziat. E în întîrziere cu plata impozitului. – Pronunțat: -zi-e-.

A ÎNTÂRZIA întârzii intranz. 1) A sosi mai târziu de timpul stabilit. 2) (despre acțiuni sau despre fenomene) A se produce după termenul cuvenit sau fixat. 3) A rămâne undeva mai mult decât trebuie; a zăbovi; a se reține. /în + târziu

întârzià v. 1. a rămânea îndărăt: ceasornicul întârzie; 2. a rămânea undeva prea târziu: am întârziat la teatru. [V. târziu].

întîrziére f. Acțiunea de a întîrzia, zăbavă.

întîrzíĭ și -iéz, a -á v. tr. (d. tîrziŭ). Rămîn în urmă cu timpu, zăbovesc, sosesc tîrziu: eŭ am întîrziat, ceasornicu a întîrziat (a rămas în urmă). V. tr. Fac să rămînă în urmă cu timpu: nu mă întîrzia cu palavrele tale! – Și -îrziĭ (acc. pe î).

întârziere (desp. -zi-e-) s. f., g.-d. art. întârzierii; pl. întârzieri

întârziere (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârzierii; pl. întârzieri

întârziere s. f. (sil. -zi-e-), g.-d. art. întârzierii; pl. întârzieri

întârzia (a ~) (desp. -zi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. întârzii, 3 întârzie (desp. -zi-e), 1 pl. întârziem; conj. prez. 1 și 2 sg. să întârzii, 3 să întârzie; ger. întârziind (desp. -zi-ind) corectat(ă)

întârzia (a ~) (-zi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. întârzii, 3 întârzie (-zi-e), 1 pl. întârziem; ger. întârziind (-zi-ind); conj. prez. 3 să întârzie

întârzia vb. (sil. -zi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. întârzii, 3 sg. întârzie (sil. -zi-e), 1 pl. întârziem; ger. întârziind (sil. -zi-ind)

întîrzia (i-a) (ind. prez. 1 sg. întîrzii, 1 pl. întîrziem, ger. întîrziind)

întârziu, -ziam 1 imp., -ziind ger., -ziere inf. s.

ÎNTÂRZIERE s. 1. zăbovire, (pop.) pregetare, (reg.) pregetătură. (~ cuiva într-un loc.) 2. zăbavă, (pop.) zăbovire, (înv.) pesteală. (Să mergem acolo fără ~.) 3. v. amânare.

ÎNTÂRZIA vb. 1. a zăbovi, (pop.) a pregeta, (înv. și reg.) a pesti, (reg.) a băciui, a îngădui, (fig.) a se încurca. (A ~ mai mult la băutură.) 2. a sta, a zăbovi. (Să nu ~ mult acolo!) 3. v. amâna. 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.)

ÎNTÎRZIA vb. 1. a zăbovi, (pop.) a pregeta, (înv. și reg.) a pesti, (reg.) a băciui, a îngădui, (fig.) a se încurca. (A ~ mai mult într-un loc.) 2. a sta, a zăbovi. (Să nu ~ mult acolo!) 3. a amîna, a încetini. (A ~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.)

ÎNTÎRZIERE s. 1. zăbovire, (pop.) pregetare, (reg.) pregetătură. (~ cuiva într-un loc.) 2. zăbavă, (pop.) zăbovire, (înv.) pesteală. (Să mergem acolo fără ~.) 3. amînare, încetinire. (~ producerii unui fenomen.)

întârziere, prelungirea duratei (I, 1) unui sunet (sau a mai multora) dintr-un acord* peste noul* acord, în care se schimbă celelalte voci (2) și din care vocea prelungită nu mai face parte. Rezultă astfel o disonanță* (foarte rar consonanță*) situată la o secundă* superioară sau inferioară față de sunetul real din acord la care de obicei se rezolvă*, și anume pe un timp (1, 2), sau pe o fracțiune de timp. Î. poate fi: a) simplă sau multiplă (înlocuind un sunet real sau mai multe); b) î. multiple: de același sens (ascendent sau descendent) sau combinate; c) pregătită (se rezolvă la aceeași voce) sau semipregătită (se rezolvă la altă voce): nepregătită (atacată), numită și apogiatură*. Î. este socotită ca o proiecție armonică a sincopei*.

ÎNTÎRZIERE. Subst. Întîrziere, tardivitate (rar); tergiversare, tergiversațiune (înv.), amînare, prorogare, prorogație, trenare, tărăgănare, tărăgăneală, târăgănire; temporizare; păsuială, păsuire, răgaz; zăbavă (pop.), zăbovire (pop.); încetineală, încetinire, domolire, potolire, potoleală (înv.); mocăială, moșmoleală, mocoșeală (pop. și fam.); prelungire, lungire; împiedicare (fig.), frînare (fig.), stăvilire (fig.). Oră tîrzie, ultimul moment, ceasul al 12-lea, ultima clipă. Reacție întîrziată. Adj. Tîrziu, tardiv, întîrziat. Tărăgănat, zăbovit (înv.); încet, încetinit (rar), încetinel (dim.). Zăbovitor (înv.), zăbavnic (înv.), domol, mocăit, mocoșit, moșmondit, bun de trimis după moarte (după popă). Vb. A întîrzia, a fi în întîrziere, a veni (a sosi) tîrziu (cu întîrziere), a nu veni (a nu sosi) la timp, a ajunge undeva la spartul tîrgului (iarmarocului, stînii); a se lăsa așteptat, a face pe cineva să aștepte. A tergiversa, a amîna, a amîna de azi pe mîine, a proroga, a trena, a tărăgăna; a păsui, a da răgaz. A face ceva cu întîrziere, a nu face la timp, a zăbovi (pop.), a nu se grăbi, a-și face zăbavă, a-și pierde vremea; a (se) mocăi (pop. și fam.), a (se) moșmoni, a (se) mocoși (pop. și fam.), a moșmondi. A (se) prelungi, a (se) lungi. A împiedica (fig.), a frîna (fig.), a stăvili (fig.), a potoli, a domoli. A rămîne în urmă, a pierde ocazia, a lăsa să treacă momentul, a scăpa trenul (fig.). Adv. Cu întîrziere, tîrziu, amînat (înv.), prea tîrziu, în ultimul moment, la închiderea ediției, în ceasul al 12-lea; peste soroc; agale, alene, încet, domol, anevoie, încetișor, încetinel, fără zor, fără grabă, cu încetinitorul. V. indolență, încetineală, lene, moliciune, obstacol, timp.

ÎNTÂRZIÉRE (< întârzia) s. f. 1. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei; neîndeplinire la timp a unei acțiuni; p. ext. timpul care trece între momentul în care ar trebui să se producă și momentul în care el se produce de fapt. ◊ Î. de aprindere = decalaj în timp sau în grade de rotație a arborelui cotit, între momentul scânteii electrice (la motoarele cu aprindere prin scânteie) sau începutul injecției (la motoarele Diesel) și momentul aprinderii amestecului de carburant. ♦ (Dr.) Neîndeplinirea în termen a obligației de către debitor (î. debitorului) sau refuzul creditorului de a primi prestația debitorului ori neîndeplinirea de către creditor a anumitor acte în lipsa cărora debitorul nu-și poate executa obligația (î. creditorului). ◊ Punerea în î. = act prin care creditorul înștiințează pe debitor că obligația e scadentă și că el înțelege să obțină executarea obligației. 2. Durata între momentul în care se produce un eveniment și momentul în care se produce un alt eveniment, ulterior condiționat de primul.

Tarde venientibus ossa! (lat. „Celor care întîrzie, oasele!”) – Expresia e folosită: 1) la propriu: cei care vin tîrziu la masă, nu mai găsesc decît oase – și 2) la figurat: cei care întîrzie, pierd o ocazie prielnică. Traducînd dictonul latin, francezii au făcut proverbul: „Aux tard-venus, les os”! FOL.