întâmpinare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 1231 / V: ~tim~, ~tum~, ~tunchin~ / Pl: ~nări / E: întâmpina] 1 Ieșire înaintea cuiva pentru a-l primi Si: întâmpinat¹ (1). 2 (Îe) A ieși sau a veni în (sau întru) ~a cuiva A întâmpina (1). 3 (Îrg) Întâlnire (2). 4 Ieșire cu oaste în calea dușmanului pentru a se lupta Si: întâmpinat¹ (3). 5 Ivire a unor obstacole în calea unei realizări Si: întâmpinat¹ (4). 6 (Jur; spc) Obiecție. 7 (Îs) -a Domnului Sărbătoare religioasă celebrată la data de 2 februarie. 8 (Pex) Fast cu care este primit un oaspete de seamă Si: întâmpinat¹ (5). 9 (Fig) Suportare a unor cheltuieli Si: întâmpinat¹ (6). 10 Îndeplinire a unor obligații Si: întâmpinat¹ 11 (Înv) Replicare la adresa cuiva Si: întâmpinat¹ (8). 12 (Înv) Îndestulare a nevoilor cuiva Si: întâmpinat¹ (9). 13 Prevenire. 14 (Înv) Evitare. 15 (Mpp) Întâmpinătură.

ÎNTÂMPINARE ~ări f. 1) v. A ÎNTÂMPINA. ◊ A ieși (sau a merge, a veni) în (sau întru) ~ a ieși înaintea cuiva pentru a-l întâmpina. 2) jur. Cerere de anulare a hotărârii unei instanțe judecătorești; contestație. /v. a întâmpina

întâmpinare f. 1. acțiunea de a întâmpina; 2. fig. obiecțiune; 3. Întâmpinarea Domnului, sărbătoare ce cade pe ziua de 2 Fevruarie.

întâmpina [At: TETRAEV. (1574) 212 / V: ~tim~, ~tum~, ~tunchina / Pzi: întâmpin / E: în- + tâmpina] 1 vt A ieși cuiva înainte pentru a-l primi. 2 vt (Îvp) A se întâlni (3). 3 vt (Înv) A ieși cu oaste în calea dușmanului pentru a se lupta. 4 vt (Fig) A i se ivi cuiva obstacole în calea unei realizări. 5 vt (Fig) A suporta niște cheltuieli. 6 vt A face față unor obligații. 7 vt (Fig; înv) A evita. 8 vt (Înv) A îndestula nevoile cuiva. 9-10 vti (Înv) A replica cuiva. 11 vt (Înv) A răsplăti. 12 vt (Fig; înv) A preveni. 13 vt (Fig; înv) A combate.

întimpina v vz întâmpina

întimpinare sf vz întâmpinare

întumpina v vz întâmpina

întumpinare sf vz întâmpinare

întunchina v vz întâmpina

întunchinare sf vz întâmpinare

ÎNTIMPINA vb. I v. întîmpina.

ÎNTIMPINARE s. f. v. întîmpinare.

ÎNTÎMPINA, întîmpin, vb. I. Tranz. 1. A ieși în calea cuiva, a merge înaintea cuiva, a primi pe cineva. Trebuie să alerg înaintea lui și să-l întîmpin. SAHIA, N. 62. Poate să ne-ajungă cineva din urmă, ori să ne întîmpine cineva dinainte. CREANGĂ, P. 126. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 91. Eu pe orișicine Întîmpin cînd vine; Cînd pleacă afară, Eu îl petrec iară (Ușa). TEODORESCU, P. P. 247. ◊ (Urmat de determinări modale introduse prin prep. «cu») Acum sătenii îl întîmpinaseră peste tot cu tăcere și cu ochi încruntați și bănuitori. REBREANU, R. II 84. Mă-ntîmpină cu veselie Și toate mă salută-n cor. IOSIF, PATR. 31. O babă întîmpină pe fată cu blîndeță. CREANGĂ, P. 288. ◊ (Subiectul este un abstract) Determinative privitoare la poziția unui loc față de punctele cardinale ne întîmpină extrem de rar. IORDAN, N. L. 107. 2. (Învechit și regional) A da în cale peste cineva sau ceva; a întîlni. A trecut și munți și ape Dărîmînd ce-a-ntîmpinat. COȘBUC, P. II 91. Dacă n-oi mai întîmpina eu acolo și feli de feli de paseri... SBIERA, P. 158. ◊ Refl. reciproc. Se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni, pe lunca înfrățitoare a Milcovului. ODOBESCU, S. I 170. La ieșirea lui Ieremia-vodă din biserică, îndată se întîmpinară moldovenii săi cu ai lui Răzvan-vodă. BĂLCESCU, O. I 342. 3. Fig. (Mai ales cu privire la lucruri neplăcute, greutăți, necazuri, obstacole) A da peste..., a găsi..., a avea parte de... Întîmpinînd mai multe necaze și primejdii în calea lor, în sfîrșit ajunseră la hotarele Turciei. NEGRUZZI, S. I 178. (În forma întimpina) Orișiunde s-arăta Vorbe dulci întimpina, Și trăia în veselie Ca albina pe cîmpie. ALECSANDRI, P. I 95. 4. Fig. (Învechit, cu privire la cheltuieli) A face fală, a acoperi. Ostașii, cu toate că leafa lor era însemnată, dar tot n-ar fi putut întîmpina cheltuielile lor, dacă în vreme de război nu le-ar fi fost iertată prada. BĂLCESCU, O. I 17. (În forma întimpina) Ține, moș Ioane, acest mic dar de la mine și întimpină-ți nevoia. CREANGĂ, A. 160. ♦ A îndestula, a împlini. Acolo unde găsesc cu ce să întîmpine puținele lor trebuințe, ei poposesc. ODOBESCU, S. I 228. 5. (Învechit, cu privire la persoane) A replica, a răspunde, a obiecta (cuiva). Ar putea să întîmpine unii din aceia la care mă refer la începutul acestei comunicări că totuși la noi se cetește. SADOVEANU, E. 253. Nu te aprinde, îl întîmpină căprarul. SLAVICI, O. I 185. ◊ Refl. impers. A vrut să știe care e domnul țării cel mai vestit... I s-a întîmpinat: de bună seamă e Negru-vodă. ODOBESCU, S. II 509. – Variantă: întimpina vb. I.

ÎNTÎMPINARE, întîmpinări, s. f. Acțiunea de a întîmpina și rezultatul ei. Fără să ia aminte la întîmpinarea-i ghețoasă... trecuse energic la fapte. C. PETRESCU, A. R. 12. 1. (Mai ales în expr.) A ieși ori a veni în (sau întru) întîmpinarea cuiva = a ieși în calea cuiva pentru a-l primi. Tata ne-a venit întru întîmpinare. SADOVEANU, N. F. 187. Lume după lume ieșise întru întîmpinarea lui. ISPIRESCU, L. 51. Iese întru întîmpinarea zmeului, punîndu- se de pîndă sub podul de argint. CREANGĂ, O. A. 279. 2. (În expr.) Comerț de întîmpinare = formă a schimbului de mărfuri între oraș și sat, prin care țărănimea muncitoare cumpără din comerțul de stat sau cooperatist anumite mărfuri industriale, vînzînd acelorași organizații anumite produse agricole, schimbul efectuîndu-se prin mijlocirea banilor, la prețuri de stat, pe baza unei corelații valorice. Comerțul de întîmpinare cu mărfuri a devenit un element important al legăturii socialiste dintre oraș și sat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 83. 3. Contestație; obiecție. Am făcut o întîmpinare la judecătorie. ▭ La toate aceste întîmpinări judicioase și dictate de cea mai candidă virtute, teamă-mi e că toată breasla veselă și ușoară a vînătorilor... îți va răspunde în cor cu o păcălitură vînătorească. ODOBESCU, S. III 49. ♦ (Învechit) Opoziție, împotrivire. Voința mea în cale-i nu află-ntîmpinare. BOLINTINEANU, O. 207. – Variantă: întimpinare (CREANGĂ, P. 14) s. f.

A ÎNTÂMPINA întâmpin tranz. 1) (persoane) A aștepta ieșind în cale (conform unei înțelegeri prealabile). ◊ ~ o sărbătoare (sau o dată) a fi în așteptarea unei sărbători (sau a unei date), pregătind cele necesare. 2) (obstacole, greutăți) A găsi în calea sa; a întâlni. /în + tâmpină

întâmpinà v. 1. a merge înaintea cuiva: ieși să-l întâmpine; 2. a primi cu onoruri: norodul îl întâmpină cu bucurie NEGR.; 3. a preveni: acei boieri au întâmpinat râsbunarea sa OD.; 4. fig. a face o obiecțiune: la acestea el întâmpină următoarele; 5. a da peste: a întâmpina piedici, greutăți; 6. a suporta: a întâmpina cheltueli. [Termen primitiv militar: a ieși înaintea cuiva cu tâmpine, a-l primi în sunetul instrumentelor].

întímpin (est) și întîmpin¹ (vest), a -á v. tr. (d. timpină, tîmpină, darabană, care suna cînd armatele se cĭocneaŭ, se întimpinaŭ). Întîlnesc, merg înaintea cuĭva ca să-l primesc: copiiĭ l-aŭ întîmpinat pe tatăl lor, poporu l-a întîmpinat cu pîne și sare pe domn. Previn, apuc în ainte, preîntimpin: a întîmpina o boală, o nenorocire. Obĭectez, ripostez: „nu mă tem”, întimpină el. Daŭ peste, întîlnesc: a întimpina marĭ dificultățĭ. Suport, preîntimpin, fac față: a întimpina cheltuĭelile. – Vechĭ timp-, tîmp- și tump-.

întimpináre (est) și întî- (vest) f. Acțiunea de a întimpina. Obĭecțiune, ripostare. Epilepsie. Întimpinarea Domnuluĭ, o sărbătoare ortodoxă la 2 Februariŭ.

întîmpin, V. întimpin.

tímpin, V. întimpin.

întâmpinare s. f., g.-d. art. întâmpinării; pl. întâmpinări

întâmpinare s. f., g.-d. art. întâmpinării; pl. întâmpinări

întâmpinare s. f., g.-d. art. întâmpinării; pl. întâmpinări

întâmpina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întâmpin, 3 întâmpină; conj. prez. 1 sg. să întâmpin, 3 să întâmpine

întâmpina (a ~) vb., ind. prez. 3 întâmpină

întâmpina vb., ind. prez. 1 sg. întâmpin, 3 sg. și pl. întâmpină, perf. s. 1 sg. întâmpinai

întâmpin, -tâmpini 2, -tâmpine 3 conj.

ÎNTÂMPINARE s. 1. primire, (înv.) tâmpinare, tâmpinat. (~ cuiva cu pâine și sare.) 2. (BIS.) Întâmpinarea Domnului = (pop.) stretenie, (reg.) ziua ursului. 3. v. contestație.

ÎNTÂMPINA vb. 1. a primi, (înv. și reg.) a sprijini, (reg.) a prijini, (înv.) a tâmpina. (A ~ oaspeții cu pâine și sare.) *2. (fig.) a întâlni. (~ unele greutăți.)

ÎNTÂMPINA vb. v. întâlni, răspunde, replica, riposta, vedea.

întîmpina vb. v. ÎNTÎLNI. RĂSPUNDE. REPLICA. RIPOSTA. VEDEA.

ÎNTÎMPINA vb. 1. a primi, (înv. și reg.) a sprijini, (reg.) a prijini, (înv.) a tîmpina. (A ~ oaspeții cu pîine și sare.) 2.* (fig.) a întîlni. (~ unele greutăți.)

ÎNTÎMPINARE s. 1. primire, (înv.) tîmpinare, tîmpinat. (~ cuiva cu pîine și sare.) 2. (BIS.) întîmpinarea Domnului = (pop.) stretenie, (reg.) ziua ursului. 3. (JUR.) contestație. (A înaintat o ~ împotriva deciziei.)

întîmpina (întîmpin, întîmpinat), vb. – 1. A i se ivi cuiva un obstacol sau un dușman. – 2. A preveni, a prevedea. – 3. A replica, a răspunde. – 4. A ieși cuiva înainte pentru a-l primi. – 5. A afla, a găsi. – 6. (Refl.) A se întîlni, a da pe față. – Var. înv. tîmpina, (în)tîmpina. De la tîmpi „a toci”, cu suf. -ina, ca clăti › clătina, smuci › smăcina, roși › rușina etc. Pentru semantism, cf. ostîmpi „a da la o parte” sau sb. stupiti „a toci” › „a opri”. Celelalte der. propuse par mai puțin probabile: din gr. ὑπαντάω „a întîlni” (Cihac, II, 666); de la un lat. *tempināre (Byhan 32), din lat. *in-tropāre, cu înlocuirea suf. ināre (Crețu 339). Mai acceptată în general, der. de la tîmpină (Candrea, Éléments, 26; JB, V, 337; Pușcariu, Dacor., II, 762; DAR; Scriban) nu este satisfăcătoare, deoarece sensul etimologic („a primi cu muzică de tobițe”) nu pare firesc, nepotrivindu-se cu condițiile istorice ale rom., și nu apare cu nici un sens înv. sau actual al cuvîntului, în ciuda afirmației contrare din DAR. etimonul sl. tǫpanŭ (Rosetti, III, 56), nu e probabil. Der. îmtîmpinare, s. f. (întîlnire, primire; prevenire; obiecție, observație; epilepsie); întîmpinat, s. n. (boală nedefinită a oamenilor și vitelor); întîmpinătură (var. întunchinătură), s. f. (reumatism poliarticulat acut), numit astfel datorită caracterului său brusc, cf. întînitură; tîmpiș, adv. (înv., de ajutor), der. neclară, folosit rar în sec. XVII; preîntîmpina, vb. (a preveni, a anunța), der. modern, format pe baza fr. prévenir.

întâmpinare, întâmpinări s. f. Acțiunea de a întâmpina și rezultatul ei; ieșire înaintea cuiva spre a-l primi. ◊ Întâmpinarea Domnului = una dintre cele 12 mari sărbători domnești ale Bis. creștine, în amintirea zilei când Fecioara Maria a adus pruncul Iisus la templu la 40 de zile de la naștere, unde a fost întâmpinat de dreptul Simeon, care primise de la Duhul Sfânt promisiunea că nu va muri până când nu va vedea pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, de față fiind și prorocița Ana; stretenie. Este prăznuită la 2 februarie. – Din întâmpina.