opțiuni
  • info

2 intrări

12 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTÂIETATE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

ÎNTÂIETATE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

întâietate sf [At: GORUN, F. 57 / Pl: ~tăți / E: întâi + -etate] 1 Prioritate. 2-3 (Îe) A avea (sau a da) ~ A avea (sau da) prioritate.

ÎNTÎIETATE s. f. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a da») Locul întîi, prioritate. Oriunde femeia însărcinată sau cu copilul de mînă are întîietate. SAHIA, U.R.S.S. 109.

ÎNTÂIETATE f. Însușirea de a fi întâiul (în timp, în rang, în drepturi); prioritate. A avea ~. A da ~. A ține ~ea. [Sil. -tâ-ie-] /întâi + suf. ~etate

întâietate f. primul rang, supremație.

întîĭetáte (vest) și întăĭetate (est) f. Prioritate, calitatea de a fi întîĭu în timp, în drept orĭ în rang.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

întâietate s. f., g.-d. art. întâietății

întâietate s. f., g.-d. art. întâietății

întâietate s. f., g.-d. art. întâietății

întîietate

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNTÂIETATE s. v. prioritate.

ÎNTÎIETATE s. precădere, preponderență, primat, primordialitate, prioritate, (înv.) protie, protimie, protimisire, protimisis. (~ acordată unei probleme.)

Intrare: întăietate
întăietate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întăietate
  • ‑ntăietate
  • întăietatea
  • ‑ntăietatea
plural
  • întăietăți
  • ‑ntăietăți
  • întăietățile
  • ‑ntăietățile
genitiv-dativ singular
  • întăietăți
  • ‑ntăietăți
  • întăietății
  • ‑ntăietății
plural
  • întăietăți
  • ‑ntăietăți
  • întăietăților
  • ‑ntăietăților
vocativ singular —
plural —
Intrare: întâietate
întâietate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întâietate
  • ‑ntâietate
  • întâietatea
  • ‑ntâietatea
plural
  • întâietăți
  • ‑ntâietăți
  • întâietățile
  • ‑ntâietățile
genitiv-dativ singular
  • întâietăți
  • ‑ntâietăți
  • întâietății
  • ‑ntâietății
plural
  • întâietăți
  • ‑ntâietăți
  • întâietăților
  • ‑ntâietăților
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întâietate, întâietățisubstantiv feminin

  • 1. Însușirea de a fi primul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: prioritate
    • format_quote Oriunde femeia însărcinată sau cu copilul de mînă are întîietate. SAHIA, U.R.S.S. 109. DLRLC
    • chat_bubble A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Întâi + sufix -ătate. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.