18 definiții pentru instrucție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSTRUCȚIE s. f. 1. Proces școlar de transmitere și de însușire a cunoștințelor; învățătură; învățământ; instrucțiune (2). 2. Activitate de pregătire teoretică și practică a militarilor. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecător de instrucție = (în unele țări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.

instrucție sf [At: NEGRUZZI, S. II, 147 / V: (înv) en~, inșt~, ișt~ / Pl: ~ii / E: fr instruction, rs инстукция] 1 Ansamblu de cunoștințe, priceperi și deprinderi, predate cuiva sau căpătate de cineva, prin care se urmărește însușirea unei culturi generale și a unei specializări profesionale Si: instrucțiune (2), învățătură, învățământ. 2 (Frî) Știință. 3 Instrucțiune (3). 4 Ordin scris sau verbal care se dă cuiva pentru a ști cum să procedeze. 5 Pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii miltare. 6 (Jur) Activitate de cercetare a cauzelor penale. 7 (Îs) Judecător de ~ Magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale.

INSTRUCȚIE s. f. 1. Ansamblu de cunoștințe, priceperi și deprinderi, predate cuiva sau căpătate de cineva, prin care se urmărește însușirea unei culturi generale și a unei specializări profesionale; învățătură; învățământ; instrucțiune (2). 2. Pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecător de instrucție = (în unele țări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.

INSTRUCȚIE, instrucții, s. f. 1. Învățătură, ansamblu de cunoștințe predate cuiva. Lectura omului cu instrucție puțină de atunci era Alexandria sau Esopia. SADOVEANU, E. 96. Cea dintîi instrucție o primi pe lîngă mama sa, în Pesta. IONESCU-RION, C. 66. ♦ (Învechit) Explicație, lămurire, deslușire. Bunele instrucții ce dă a făcut că multe versuri din ele trecură de proverburi în gura poporului. NEGRUZZI, S. II 147. 2. (Numai la sg.) Pregătire a militarilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. Știam că de trei zile venise acolo un batalion... și că făcea instrucție. PAS, Z. IV 73. Batalionul său avea să iasă în tabără... ca să facă instrucția de campanie. CAMIL PETRESCU, O. I 332. ◊ (Prin restricție) La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale (efectuată astăzi de procuror și în trecut de un judecător însărcinat special cu aceasta). Tribunalul revoluționar va continua instrucția relativă la conspirația lid Danton. CAMIL PETRESCU, T. II 605.

INSTRUCȚIE s.f. 1. Învățătură, știință căpătată în școli prin învățare, prin studiu organizat; instruire. 2. Pregătire practică a militarilor, totalitatea exercițiilor militare practice făcute în vederea deprinderii mînuirii armelor. 3. (Jur.) Fază procedurală în desfășurarea proceselor constînd în adunarea și cercetarea probelor. [Gen. -iei. / cf. fr. instruction, rus. instrukțiia, lat. instructio].

INSTRUCȚIE s. f. 1. ansamblu de cunoștințe predate sau căpătate prin studiu organizat; învățătură, învățământ. 2. pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (jur.) fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor. ♦ judecător de ~ = (în unele țări) magistrat care cercetează cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio)

INSTRUCȚIE ~i f. 1) Proces de predare a cunoștințelor și deprinderilor într-o instituție de învățământ; instruire. 2) Activitate de pregătire teoretică și practică a militarilor. 3) jur. Activitate de cercetare prealabilă și de adunare a probelor în vederea unui proces penal. ◊ Judecător de ~ magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. [G.-D. instrucției; Sil. in-struc-ți-e] /<fr. instruction, lat. instructio, ~onis

istrucție[1] sf vz instrucție

  1. Definiția principală precizează varianta iștrucție. — cata

instrucți(un)e f. 1. acțiunea de a instrui: instrucțiunea copiilor; 2. învățătură, cultura inteligenței: instrucțiunea poate fi: superioară (universități și școli speciale), secundară (licee, gimnazii, seminare, școli comerciale și profesionale) și primară; 3. cunoștințe dobândite: are o instrucțiune solidă; 4. lecțiuni sau poveți instructive: istoria e plină de instrucțiune; 5. ordine precize, informațiuni date: urmați acestor instrucțiuni; 6. acte și formalități necesare spre a judeca o cauză: instrucțiunea unei afaceri criminale. V. judecător.

*instrucțiúne f. (lat. in-strúctio, -ónis. V. con- și di-strucțiune). Acțiunea de a instrui. Învățătură, învățămînt, cultură a inteligențeĭ (în școală saŭ în armată). Știință, noțiunĭ cîștigate (însușite): a avea o instrucțiune solidă. Lecțiune, precept, învățămînt: istoria e plină de instrucțiune. Cercetare, acte și formalitățĭ necesare ca să se judece un proces: instrucțiune judiciară. Ministru instrucțiuniĭ publice și private, ministru școalelor statuluĭ și al celor particulare (al educațiuniĭ naționale). Judecător de instrucțiune. V. judecător. A face instrucțiune cu soldațiĭ, cu eleviĭ, a-ĭ învăța mînuirea armelor. Pl. Ordine precise, informațiunĭ: acest ambasador urmează instrucțiunile guvernuluĭ luĭ. – Și -úcție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

instrucție (instruire) (desp. -ți-e) s. f., art. instrucția (desp. -ți-a), g.-d. instrucții, art. instrucției

instrucție (instruire) (-ți-e) s. f., art. instrucția (-ți-a), g.-d. instrucții, art. instrucției

instrucție (instruire școlară, militară, judiciară) s. f. (sil. -ți-e), art. instrucția (sil. -ți-a), g.-d. art. instrucției; pl. instrucții

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INSTRUCȚIE s. 1. v. învățământ. 2. v. învățătură. 3. (MIL.) (înv. și pop.) mustră, muștruluială, (înv.) ocenie, șmotru. (~ recruților.)

INSTRUCȚIE s. 1. educație, învățămînt, învățătură, (înv.) pedeapsă. (Procesul de ~.) 2. carte, cultură, cunoștințe (pl.), învățătură, pregătire, studii (pl.), (înv. și pop.) slovă, (înv. și reg.) cărturărie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseală, pricopsire. 3. (MIL.) (înv. și pop.) mustră, muștruluială, (înv.) ocenie, șmotru. (~ recruților.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

instrúcție, s. f. sg. (intl.) bătaie încasată la secția de poliție.

Intrare: instrucție
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instrucție
  • instrucția
plural
genitiv-dativ singular
  • instrucții
  • instrucției
plural
vocativ singular
plural
inștrucție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
iștrucție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
istrucție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

instrucțiesubstantiv feminin

  • 1. Proces școlar de transmitere și de însușire a cunoștințelor; instrucțiune (2.). DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Lectura omului cu instrucție puțină de atunci era Alexandria sau Esopia. SADOVEANU, E. 96. DLRLC
    • format_quote Cea dintîi instrucție o primi pe lîngă mama sa, în Pesta. IONESCU-RION, C. 66. DLRLC
    • 1.1. învechit Deslușire, explicație, lămurire. DLRLC
      • format_quote Bunele instrucții ce dă a făcut că multe versuri din ele trecură de proverburi în gura poporului. NEGRUZZI, S. II 147. DLRLC
  • 2. Activitate de pregătire teoretică și practică a militarilor. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Știam că de trei zile venise acolo un batalion... și că făcea instrucție. PAS, Z. IV 73. DLRLC
    • format_quote Batalionul său avea să iasă în tabără... ca să facă instrucția de campanie. CAMIL PETRESCU, O. I 332. DLRLC
    • format_quote prin restricție La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. DLRLC
  • 3. științe juridice Activitate de cercetare a cauzelor penale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Tribunalul revoluționar va continua instrucția relativă la conspirația lui Danton. CAMIL PETRESCU, T. II 605. DLRLC
    • 3.1. Judecător de instrucție = (în unele țări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.