înscăunare sf [At: (a. 1834) URICARIUL, VIII, 185 / P: ~scă-u~ / Pl: ~nări / E: înscăuna] 1 Așezare pe tron a unui domnitor. 2-3 (Numire sau) alegere a unui arhiereu. 4 Instalare într-un post superior ierarhic a unei persoane. 5 (Fig) Întemeiere.

ÎNSCĂUNARE, înscăunări, s. f. (Învechit, astăzi numai fig.) Acțiunea de a se înscăuna și rezultatul ei. 1. Primirea puterii (monarhice sau bisericești); urcare, suire pe tron (a unui monarh sau a unui arhiereu), întronare. V. instalare. Domnul se făcea că nu vede, n-aude nelegiuirile turcilor ce-l însoțiseră la înscăunarea sa. ISPIRESCU, M. V. 4. Mitropoliții, la înscăunarea lor, luase drept obicei a cere și încuviințarea patriarhului de Constantinopoli. NEGRUZZI, S. I 241. 2. Fig. Ajungere la putere, preluare a dominației; instaurare. V. stabilire. Pe nici o altă cale nu poate fi înfăptuit socialismul, decît... pe calea luptei de clasă, dusă pînă la cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare, pînă la înscăunarea dictaturii proletariatului. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 2/3.

înscăunare f. urcare pe tron: la înscăunarea lui Vodă Cuza.

ÎNSCĂUNA, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

înscăuna [At: P. ALEXANDRESCU, ap. TDRG / P: ~scă-u~ / Pzi: ~nez / E: în- + scaun] 1-2 vtr A (se) așeza pe tron ca domn al țării Si: a (se) încorona, a (se) întrona. 3-4 vt (A numi sau) a alege un arhiereu. 5 vt (Pex) A instala într-un post superior ierarhic pe cineva. 6 vr (Fig) A se întemeia.

ÎNSCĂUNA, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

ÎNSCĂUNA, înscăunez, vb. I. Refl. (Învechit, astăzi numai fig.; despre capete încoronate sau arhierei) A prelua puterea, a se instala la cîrmă. După ce se înscăună, trimise sol la socrul său, cu carte, prin care îi spunea că s-a urcat în scaunul tătîne-său. ISPIRESCU, L. 379.

A ÎNSCĂUNA ~ez tranz. 1) (domnitori, regi, împărați) A pune la domnie; a așeza în scaunul domniei; a întrona. 2) A face să se înscăuneze; a întrona; a încorona. 3) fig. A numi în mod oficial (într-o funcție, într-un post); a învesti. [Sil. în-scă-u-] /în + scaun

A SE ÎNSCĂUNA mă ~ez intranz. (despre domnitori, regi, împărați) A veni la domnie; a se așeza în scaunul domniei; a se întrona. /în + scaun

înscăunà v. a pune în scaun, a întrona: după ce se înscăună ISP.

înscăunéz v. tr. (d. scaun). Pun în scaun, întronez, instalez: a înscăuna un episcop. V. descăunez.

înscăunare (desp. -scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunării; pl. înscăunări

înscăunare (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunării; pl. înscăunări

înscăunare s. f. (sil. -scă-u-), g.-d. art. înscăunării; pl. înscăunări

înscăuna (desp. -scă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. înscăunez, 3 înscăunează; conj. prez. 1 sg. să înscăunez, 3 să înscăuneze

înscăuna (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăunează

înscăuna vb. (sil. -scă-u-), ind. prez. 1 sg. înscăunez, 3 sg. și pl. înscăunează

ÎNSCĂUNARE s. (POL.) întronare, învestire, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.)

ÎNSCĂUNARE s. întronare, învestire, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.)

ÎNSCĂUNA vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)

ÎNSCĂUNA vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)

A înscăuna ≠ a detrona, a răsturna