5 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

ÎNS, ÎNSĂ, înși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele.Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).

ÎNS, ÎNSĂ, înși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele.Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).

ÎNSĂ conj. 1. (Adversativ, leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Cu toate acestea, totuși, dar. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. – Lat. ipsa.

ÎNSĂ conj. 1. (Adversativ, leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Cu toate acestea, totuși, dar. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. – Lat. ipsa.

îns, ~ă [At: HURMUZACHI, XI, ap. DA ms / Pl: înși, ~e / E: ml ipsus, ipsa (ipse)] 1 ppr (Precedat de pp „întru” sau „printru”; art.) Dânsul, dânsa. 2, (fp) Înseși. Ele însele. 3 smf (Îvr) Individ. 4 av (înv) Chiar.

însă c [At: CORESI, EV. 621 / E: ml ipsa] (Adversativ) 1 Cu toate acestea. 2 Totuși. 3 Dar. 4 Pe de altă parte.

INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși; îngîrbovit Un moș cu umblet lin Și-o copiliță. COȘBUC, P. I 228. Doi băieți se necăjesc să dea afară un ins. Tovarășii acestuia rîd cu hohot văzînd zădarnicile silințe. CONTEMPORANUL, VII 33. Viața tuturor inșilor care au pricinuit ființa ta. EMINESCU, N. 53. Tot insul = fiecare, toți oamenii, toată lumea. Și pe plac cînta tot insulClocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37.

ÎNSĂ conj. 1. (Cu sens adversativ; leagă două propoziții sau două părți de propoziție, fără a fi totdeauna primul cuvînt al propoziției sau al grupului de cuvinte pe care îl introduce) Cu toate acestea, totuși, dar. Biata babă era umflată cît o bute... simțirea însă nu și-o pierduse de tot. CREANGĂ, P. 15. O, șoptește-mizice dînsultu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. EMINESCU, O. I 82. De-abia înserase, ulițele erau însă pustii. NEGRUZZI, S. I 15. Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, Însă triste și amare. ALEXANDRESCU, P. 134. ◊ (Învechit, precedat de «dar», «și», «ci» etc.) Un om care iubește cu tinereță pe gingașa lui soție, și însă nu o poate vedea. NEGRUZZI, S. I 56. Potera l-a-ncunjurat, Și burduf mi l-a legat. Dar, lui însă, nu-i păsa, Ci mustața își răsucea. ȘEZ. V 94. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. Pe asigurările astea însă nu prea conta. REBREANU, R. II 66. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. ISPIRESCU, L. 2.

ÎNSUL, ÎNSA, înșii, însele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele.Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202.

INS inși m. Persoană considerată ca unitate distinctă față de toate celelalte persoane; individ. /<lat. ipsus

ÎNSĂ conj. (exprimă un raport adversativ și leagă părți de propoziție, propoziții sau fraze) Dar. El lucrează încet, însă bine. /<lat. ipsa

îns pron. 1. servă a determina persoana adăogând o idee de identitate: eu însumi, tu însuți, el însuș, noi înșine, voi înșivă, ei înșiși; 2. el (cu o nuanță emfatică): toate printr’însul s’au făcut. [Lat. IPSUM]. ║ m. (obișnuit la plural) persoană, individ: trei inși au venit.

însă conj. exprimă o opozițiune mai energică decât dar și se pune după vorba inițială: ea însă a venit. [Feminin dela îns=lat. IPSA: pronume devenit conjuncțiune (cf. adins)].

ins, -ă s. (d. însu). Individ, persoană: să vie’n coace patru inșĭ, am văzut un ins pin întuneric, noĭ eram doŭă inse.

însă conj. adversativă (d. lat. ipsa ca și însu). Dar (dispărut din limba vorbită): eŭ am plecat, el însă (orĭ însă el) a rămas.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

însă conjcț.

însul (înv.) pr. m., pl. înșii; f. însa, pl. însele (actualmente în: dintr-însul, într-însul, printr-însul)

însul (în într-însul, dintr-însul, printr-însul) pr. m., pl. înșii; f. însa, pl. însele

însul pr. m., pl. înșii; f. sg. însa, pl. însele

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INS s. 1. v. persoană. 2. cap, individ, om, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5000 de lei de ~.)

ÎNSĂ conj. 1. v. dar. 2. v. ci. 3. dar, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești bună la suflet, ~ nu mă prea iubești.)

INS s. 1. chip, fală, figură, individ, om, persoană, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am întîlnit mulți ~ cunoscuți.) 2. cap, individ, om, persoană, (fig.) căciulă. (Cîte 5 lei de ~.)

ÎNSĂ conj. 1. dar, totuși. (Aș vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. ci, dar, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.) ma. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. dar, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești bună la suflet, ~ nu mă prea iubești.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îns (însă), pron. – Însuși. – Var. (înv.) nus. Mr. nis, năs, megl. ons, istr. ăns. Lat. ipse, f. ipsa (Diez, I, 163; Pușcariu 870; Candrea-Dens., 869; REW 4541; DAR), cf. it. esso, prov. eis, v. pg. eiso. Fonetismul indică prezența unui infix nazal din lat., cf. forma atestată inpsuius (după Densusianu, Hlr., 144, prin fonetică sintactică, în cazuri ca in ipso, cum ipso). Pron. de identitate, folosit ca adj. (îns împăratul la Coresi; înv., astăzi înlocuit de însumi), ca s. (înv.) sau ca pron. pers. de I.-a persoană (la cazuri prepoziționale, înv.; astăzi se păstrează acest uz numai în construcția printr’însul, cf. înv. într’îns, cătr’îns, spr’îns = spre îns, cunus = cu îns). Cf. adins. În general ieșit din uz cu forma sa primitivă, îns se folosește astăzi mai ales cu una din cele patru forme următoare: Ins, s. m. (individ, persoană, tip), suna îns pînă la jumătatea sec. XIX; fonetismul modern pare a se explica prin legături sintactice. Cf. însă, s. f. (persoană, tip). Dînsul (f. dînsa, pl. dînșii, dînsele), pron. (el însuși), cu prep. de (după Diez, II, 24), din lat. idem ipse), cf. it. desso „el însuși”, comel denso „omonim”, friul. zenso „omonim” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 107). Folosit fără restricție în Mold., în Munt. se aplică exclusiv persoanelor, și s-a ajuns chiar să se diferențieze de „el”, ca formulă de politețe proprie persoanei a treia: mă duc cu el față de mă duc cu dînsul „merg cu domnia sa”. Cf. dînsele, s. f. pl. (duhuri rele, iele), cf. iele. Însă, conj. (la fel; adică, și anume; totuși, dar), pentru a cărui der. de la pron. cf. it. medesimamente de la medesimo, fr. de la même, memêment, ca și explicația lui Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 551 și DAR. Însumi, pron. (eu singur), pron. de identitate, folosit cu forma pron. personal pe care îl însoțește (f. însămi, II, însuți, însăți; III, însuți, însăți; pl. I, înșine; II, înșivă; III, înșiși, însele; formele f. I însene II, însevă sînt înv.; III însele pare să piardă progresiv teren). Cf. adins.Der. însuși, vb. (a-și lua, a-și atribui), formație artificială de la începutul sec. XIX, pentru a traduce fr. approprier (DAR), se formează cu pron. dativ; însușire, s. f. (acțiunea de a-și însuși; calitate, caracteristică).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNSUL, ÎNSA (lat. ipsum) pron. 1. (Pron. pers. precedat de prep. întru, dintru, printru) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele.

Intrare: insă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • insă
  • insa
plural
  • inse
  • insele
genitiv-dativ singular
  • inse
  • insei
plural
  • inse
  • inselor
vocativ singular
plural
Intrare: însa
însa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: însă (conj.)
însă1 (conj.) conjuncție
conjuncție (I11)
Surse flexiune: DOR
  • însă
  • ‑nsă
Intrare: însă (pron.)
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însă
  • ‑nsă
  • însa
  • ‑nsa
plural
  • înse
  • ‑nse
  • însele
  • ‑nsele
genitiv-dativ singular
  • înse
  • ‑nse
  • însei
  • ‑nsei
plural
  • înse
  • ‑nse
  • înselor
  • ‑nselor
vocativ singular
plural
Intrare: însul
însul pronume
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P42)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • însul
  • ‑nsul
  • însa
  • ‑nsa
plural
  • înșii
  • ‑nșii
  • însele
  • ‑nsele
genitiv-dativ singular
  • însului
  • ‑nsului
  • însei
  • ‑nsei
plural
  • înșilor
  • ‑nșilor
  • înselor
  • ‑nselor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îns, înșipronume, substantiv masculin
însă, însepronume, substantiv feminin

etimologie:

însăconjuncție

  • 1. (Adversativ, leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Cu toate acestea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Biata babă era umflată cît o bute... simțirea însă nu și-o pierduse de tot. CREANGĂ, P. 15. DLRLC
    • format_quote O, șoptește-mi – zice dînsul – tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. EMINESCU, O. I 82. DLRLC
    • format_quote De-abia înserase, ulițele erau însă pustii. NEGRUZZI, S. I 15. DLRLC
    • format_quote Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, Însă triste și amare. ALEXANDRESCU, P. 134. DLRLC
    • format_quote învechit Un om care iubește cu tinereță pe gingașa lui soție, și însă nu o poate vedea. NEGRUZZI, S. I 56. DLRLC
    • format_quote învechit Potera l-a-ncunjurat, Și burduf mi l-a legat. Dar, lui însă, nu-i păsa, Ci mustața își răsucea. ȘEZ. V 94. DLRLC
  • 2. (Arată trecerea la altă idee) Pe de altă parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dar
    • format_quote Pe asigurările astea însă nu prea conta. REBREANU, R. II 66. DLRLC
    • format_quote De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. ISPIRESCU, L. 2. DLRLC
etimologie:

însul, însapronume

  • 1. Personal, numai precedat de prepozițiile «întru», «dintru», «printru»: dânsul, el. DLRLC
    sinonime: dânsul el
    • format_quote Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. DLRLC
    • format_quote Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. DLRLC
    • format_quote Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. DLRLC
  • 2. De întărire, de obicei adjectival, mai ales la persoana a 3-a, astăzi numai la feminin plural: însumi. DLRLC
    sinonime: însumi
    • format_quote Ele însele. DLRLC
    • format_quote Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. DLRLC
    • format_quote neobișnuit Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.