ÎNFUNDAT¹ s. n. Faptul de a (se) înfunda. – V. înfunda.

înfundat², ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 300 / Pl: ~ați, ~e / E: înfunda] 1 a (D. vase) închis cu un fund. 2 a (Trs; d. lavițe) închis cu scânduri din toate părțile, în formă de lăzi cu capac. 3-4 sf, a (Sticlă cu vin) astupată ermetic. 5 a (D. vin) Pus în sticle astupate ermetic. 6 a (D. nas) Astupat din cauza guturaiului. 7 a (Fig; d. sunete) înăbușit. 8 a Plin. 9 a (D. corp, statură) îndesat. 10 a (D. drumuri, suprafețe) Fără ieșire. 11 a (Trs; îs) Cojoc (sau pieptar) ~ Cojoc sau pieptar fără nasturi. 12 a (Reg) Constipat. 13 a Introdus. 14 a (D. ochi) Adâncit în orbite. 15 a Rătăcit. 16 a Ascuns. 17 av Fără a da prea mult drumul vocii. 18 av Îndesat. 19 av (Jur; înv; d. mai mulți posesori; îe) A poseda ~ A avea fiecare în proprietate sau în stăpânire o parte distinctă. 20 (îlav) Pe ~e Fără zgomot.

înfundat¹ sn [At: GHEREA, ST. CR. II, 163 / Pl: ~uri / E: înfunda] 1-2 Înfundare (1-2). 3 (Fig) Înăbușire. 4 Îndesare. 5 (Pgn) Umplere. 6 (Buc) Săturare. 7 (Buc) Ghiftuire. 8-13 Înfundare (8-13). 14 Încuibare. 15 Cufundare. 16 Închidere. 17 Rătăcire. 18 Ascundere. 19 (Reg) Transpirație. 20-24 Înfundare (20-24).

ÎNFUNDAT¹ s. n. Înfundare, astupare, astupat¹. – V. înfunda.

ÎNFUNDAT¹ s. n. (în loc. adv.) Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. Evantia suferea în tăcere. Noaptea uneori gemea plîngînd pe înfundate. BART, E. 306. A lăcrămat pe înfundate de dorul calului. SANDU-ALDEA, U. P. 18. Biata fată tăcea și plîngea pe înfundate, neavînd cui spune focul. POPESCU, B. I 110. – Formă gramaticală: (în locuțiune) înfundate.

ÎNFUNDAT², -Ă, înfundați, -te, adj. 1. (Despre butoaie) Închis ermetic, cu fundul și capacul bine fixate între doage. Vas lătăreț, rotund, făcut din lemn de brad, nalt ca o cofă și înfundat la amîndouă capetele. ȘEZ. II 23. ♦ (Despre sticle) Astupat ermetic, cu un dop băgat adînc. Sticlă înfundată. ♦ Vin înfundat = vin ținut (mult timp) în sticle astupate; (substantivat, f.) conținutul unei sticle cu astfel de vin. Mai bem o înfundată?... Asta o plătesc eu. CARAGIALE, O. II 302. 2. (Despre sunete, zgomote) Înăbușit. Se aude... un plînset înfundat. SAHIA, N. 22. Un zgomot înfundat, ca dintr-o pădure depărtată, bătută de vînt pe vreme de iarnă, s-apropie din ce în ce. SP. POPESCU, M. G. 50. Zgomote nehotărîte vin din depărtare... Parcă sînt tropote de cal, bubuituri de mai înfundate. CARAGIALE, O. I 290. ◊ (Adverbial) Începu să plîngă înfundat. BART, E. 351. Striga... înfundat: «Împăratul Midas are urechi de măgar!». ISPIRESCU, U. 112. 3. Adîncit, vîrît, cufundat. Marinică mergea zgribulit cu bățul de alun strîns subțioară, cu capul înfundat între umeri și cu urechile în guler. DUMITRIU, N. 13. Paznicii de noapte trec cu capetele înfundate în mantale albe. EMINESCU, N. 51. ♦ Rătăcit, pierdut; dosit, ascuns. Era înfundat într-un desiș, lîngă o prăpastie. RETEGANUL, P. I 3. 4. Înțesat, plin, doldora. Nijni-Novgorodul o fi acum înfundat de corăbii. SAHIA, N. 64. 5. (Rar, despre ființe) Îndesat la corp, bine legat, trupeș. Arici mic, mic, da înfundat. ȘEZ. III 27.

ÎNFUNDAT¹ n. v. A ÎNFUNDA și A SE ÎNFUNDA. ◊ Pe ~ fără zgomot; înădușit. /v. a (se) înfunda

ÎNFUNDAT² ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNFUNDA și A SE ÎNFUNDA. ◊ Vin ~ vin ținut mult timp astupat ermetic. 2) (despre sunete, zgomote) Care nu are rezonanță; surd; închis. /v. a (se) înfunda

înfundat a. 1. astupat, închis: stradă înfundată; 2. înnăbușit: râsete înfundate; 3. se zice de vitele cari sunt mai trupeșe și cu coarne potrivite. ║ adv. 1. în sine, pe tăcute: a râde, a plânge înfundat; 2. pe îndesate: începură a-l buchisi înfundat ISP.; 3. fig. redus la extremitate, confundat: se văzu înfundat.

înfundát, -ă adj. Astupat, închis: butoĭ, butelie, stradă înfundată. Înăbușit, înădușit: rîsete înfundate. Ascuns, la adăpost: beție, bătaĭe înfundată. Redus la nemișcare orĭ tăcere: hoțu se văzu înfundat. Adv. În mod înădușit, secret: a rîde, a plînge înfundat. În secret, fără să se audă: l-aŭ bătut înfundat. Pe înfundate, fără să se audă (maĭ ales ironic): a rîde, a bea, a bate pe înfundate.

înfunda [At: ANON. CAR. / Pzi: înfund, (îrg) ~dez / E: ml *infundare] 1 vt A pune fund la un butoi, la o putină etc. 2-3 vtr A (se) astupa complet un orificiu, o deschizătură, o conductă, un șant etc. 4 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) gura A reduce pe cineva la tăcere. 5 vt (Fig) A înăbuși un sunet, un zgomot. 6 vt (Pgn) A îndesa. 7 vt (Pgn) A umple până la refuz. 8 vt (Reg; c. i. soba) A umple cu lemne. 9 vr (Buc) A se sătura. 10 vr (Buc) A se ghiftui. 11 vt (Reg) A copleși numeric sau prin volum. 12 vt (Pfm; îe) A ~ pușcăria (sau ocna, temnița) A fi condamnat la ani grei de închisoare. 13-14 vtr (Fig; d. o acțiune începută) A (se) opri. 15 vt (Reg) A coase laolaltă două laturi ale unei cămăși. 16 vr (D. drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. 17 (Reg) vr A se încuiba. 18 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) A se afla într-o situație insolubilă. 19 vr (Îae) A o păți. 20-21 vtr A (se) cufunda. 22 vr (Fig) A dispărea în depărtare. 23-24 vtr (D. persoane) A (se) închide. 25 vr (Înv) A se rătăci. 26 vr (Înv) A se ascunde. 27 vt (Fam) A prinde pe cineva la strâmtoare. 28 vt (Fam) A prinde pe cineva cu minciuna. 29 vr (Reg) A transpira. 30 vu (Pfm; îe) A-l ~ râsul (pe cineva) A izbucni în râs. 31 vt (Ccr) A introduce un obiect undeva la fund, în adâncime. 32 vt (Ccr; d. pălării, căciuli) A fixa pe cap. 33-35 vr (A se duce) (a intra sau) a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. 36 vr A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 37-38 vtr A (se) adânci. 39-40 vtr A (se) cufunda. 41-42 vr A păși într-un loc care (este sau) pare a fi fără ieșire.

ÎNFUNDA, înfund, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la butoaie) A pune fund; (în special) a închide ermetic printr-un capac fixat între doage. Au făcut îndată polobocul, l-au înfundat de un capăt și l-au cercuit bine. SBIERA, P. 78. Îl băgă într-un butoi, îl înfundă bine și-l dete pe gîrlă. ISPIRESCU, L. 345. ♦ (Cu privire la orificii, p. ext. la obiecte prevăzute cu orificii) A astupa ermetic. Înfundă sticla. ♦ (Cu privire la sunete) A înăbuși. Serdici își strîngea... genunchii sub bărbie... încercînd să-și înfunde tusea. SAHIA, N. 115. 2. Refl. A se închide (ajungînd la un punct de unde nu mai continuă), a nu mai avea ieșire, a se sfîrși. Drumul se înfundă. ▭ Cerul era limpede și albastru. Un singur nor în zări, dinspre bălți, acolo unde se înfundă un capăt al Bărăganului, încearcă să vină spre oameni. SAHIA, N. A. 39. ◊ Expr. (Familiar) A i se înfunda cuiva = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge, a nu mai avea scăpare, a o păți. I s-a înfundat la proba de limba elină. CĂLINESCU, E. 115. De astă dată are să i se înfunde lui Ercule. ISPIRESCU, U. 48. A umblat cît a umblat, Dar acum i s-a-nfundat. PANN, P. V. I 29. ♦ (Despre conducte, șanțuri) A se astupa prin depunere de material. 3. Tranz. (Cu privire la obiecte) A băga adînc, a vîrî, a îndesa (ca să încapă într-un spațiu limitat). Puse gălețile jos și înfundă sub cîrpă o șuviță de păr galben. DUMITRIU, V. L. 120. ◊ (Poetic) Ia privește cum zorile alungă negurile, parcă le înfundă în văgăunile dealurilor. BUJOR, S. 31. ♦ (Complementul indică spațiul în care se bagă ceva) A umple bine, a îndesa (cu ceva). I-a dat pîine de l-a săturat și și traista i-a înfundat. ȘEZ. III 95. ♦ A trage în jos pălăria sau căciula, ca să acopere bine capul. Înfundîndu-și pălăria pe loc, pe frunte, agentul sanitar ieși în curtea cramei. DUMITRIU, N. 262. ♦ (Cu privire la persoane). A băga (pe cineva) într-un loc de unde să nu mai poată ieși curînd; a închide. L-am înfundat pe Guliță într-un pension și am rămas liberă, de capu meu. ALECSANDRI, T. I 312. La ocnă-l înfundară. id. P. P. 230. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire; a reduce la tăcere. Jupîn Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Hahahaha! i-a-nfundat. CARAGIALE, O. I 54. Las-o, cucoane Matachi, s-o înfund cu minciuna. ALECSANDRI, T. 964. ♦ Refl. A se duce, a intra într-un loc fără intenția de a ieși curînd. Pricopsitul de cumnatu-meu, n-aș mai fi avut parte de el! Cine știe în ce cîrciumă s-a-nfundat! CARAGIALE, O. I 49. Poftim poște!... Dacă nu merg caii, fug surugiii! Da unde s-o înfundat blăstămații? ALECSANDRI, T. I 114. 4. Refl. A se adînci, a se vîrî mai adînc, a se cufunda. Cu o carte și doi-trei covrigi dispărea de acasă înfundîndu-se prin codrii din împrejurimile Ipoteștilor. CĂLINESCU, E. 53. Directorul general... a scuturat scrumul țigării absent și a mormăit, înfundîndu-se comod în fotoliu. SAHIA, N. 35. Ochii fetei se-nfundase în cap. EMINESCU, N. 25. ◊ Tranz. Mi-am înfundat adînc picioarele în pămîntul gropii. SAHIA, N. 120. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi, Își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi. EMINESCU, O. I 132. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. Se înfunda tot mai tare în pădure. AGÎRBICEANU, S. P. 20. Trecui Tazlăul de partea cealaltă, mă îmbrăcai iute și mă înfundai în pădure. HOGAȘ, M. N. 234. Pădurea-i mare, el știe unde s-a fi înfundat. CREANGĂ, P. 122. Pe fugă că se punea, Prin dudaie se-nfunda. TEODORESCU, P. P. 575. ◊ Tranz. Pîlcurile de oameni, cu neveste tăcute și palide, cu copii scîncind, se pregăteau să înfunde negura codrilor și a munților. SADOVEANU, O. I 513.

A SE ÎNFUNDA mă înfund intranz. 1) (despre șanțuri, conducte) A se închide prin depuneri (de noroi, de nisip); a se astupa. 2) (despre drumuri) A nu mai avea continuare; a fi întrerupt; a se închide. 3) (despre vehicule, oameni) A intra adânc (în nămol, glod, zăpadă, nisip), fără a putea să înainteze; a se împotmoli. 4) fig. fam. A se izola într-un loc ascuns de ochii lumii; a se îngropa. /<lat. infundare

A ÎNFUNDA înfund tranz. 1) (butoaie) A astupa cu un fund. 2) (găuri) A închide ermetic. ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva să tacă. 3) A îndesa până la fund. ~ căciula pe cap. 4) fig. A pune într-o situație dificilă; a aduce în impas. ◊ ~ pușcăria a fi condamnat la închisoare. /<lat. infundare

înfundà v. 1. a pune un fund (la buți); 2. a astupa, a închide: a înfunda o ușă, un drum; 3. a strâmtora: a înfunda pe dușman într’o vale; 4. fig. a pune în strâmtoare, a nu lăsa mijloc de scăpare: l’am înfundat, acum ți s’a înfundat; 5. a băga adânc: își înfundă gâtu în guler EM.; 6. a se risipi, a căuta adăpost: oamenii au înfundat pădurile.

înfúnd, a -á v. tr. (d. fund, ca și a- și cu-fund). Pun fund, astup cu fundu, cepu saŭ dopu: a înfunda un butoĭ, o butelie. Astup, închid: a înfunda o ușă, un drum. Îndes: îșĭ înfundă gîtu’n umerĭ și bumbacu’n urechĭ. Mă ascund, caut adăpost, ajung în: locuitoriĭ de frică aŭ înfundat pădurile, hoțiĭ înfundă pușcăriile. Aduc la o strîmtoare din care să nu maĭ poată ĭeși: Cîniĭ o înfundase pe vulpe. Fig. Pun în cofă, rad, înving pin vorbă saŭ știință: ĭ-a înfundat pe toțĭ învățațiĭ. Zdrobesc cu întrebările saŭ cu răspunsurile așa încît să nu maĭ poată obĭecta nimic: judecătoru l-a înfundat pe criminal. V. refl. Mă astup, mă închid: drumu s’a înfundat. Mă îndes: bumbacu i s’a înfundat în urechĭ. Mă afund, mă ascund, dispar: lupiĭ s’aŭ înfundat în codri. Fig. Staŭ retras de lume: mă înfund în casă, în provincie. A ți se înfunda, a ți se sfîrși un răŭ pe care-l comiteaĭ: hoțuluĭ i s’a înfundat în fine, că poliția l-a prins.

înfundat s. n.

!înfundat s. n.

înfundat s. n. (pl. înfundate în loc. pe ~)

înfunda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfund, 2 sg. înfunzi, 3 înfundă; conj. prez. 1 sg. să înfund, 3 să înfunde corectat(ă)

înfundate (pe ~) loc. adv.

înfunda (a ~) vb., ind. prez. 3 înfundă

înfundate (pe ~) loc. adv.

înfunda vb., ind. prez. 1 sg. înfund, 3 sg. și pl. înfundă, perf. s. 1 sg. înfundai

ÎNFUNDAT adj., adv. 1. adj. astupat, închis, (pop.) pecetluit. (Butoi ~.) 2. adj. v. înăbușit. 3. adj., adv. v. mocnit. 4. adj. v. dus.

ÎNFUNDAT adj., adv. 1. adj. astupat, închis, (pop.) pecetluit. (Butoi ~.) 2. adj. înăbușit, slab, stins, surd, (fig.) vătuit. (Zgomote, sunete ~.) 3. adj., adv. înăbușit, mocnit. (Foc ~; focul arde ~.) 4. adj. căzut, dus. (Cu ochii ~.)

ÎNFUNDA vb. I. 1. v. obtura. 2. v. oblitera. 3. a se închide. (Drumul se ~.) II. 1. a îndopa, a umple. (~ soba cu lemne.) 2. v. îndesa. 3. v. afunda. 4. a se adânci, a se afunda, a se cufunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se ~ în orbite.) 5. a(-și) afunda, a(-și) cufunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

ÎNFUNDA vb. v. încuia.

înfunda vb. v. ÎNCUIA.

ÎNFUNDA vb. I. 1. a (se) astupa, a (se) închide, a (se) obtura. (A ~ un canal, o conductă.) 2. (MED.) a (se) astupa, a (se) oblitera. (Lumenul unui organ tubular se poate ~.) 3. a se închide. (Drumul se ~.) II. 1. a îndopa, a umple. (~ soba cu lemne.) 2. a băga, a îndesa, a trage, a vîrî. (~ căciula pe cap) 3. a (se) adînci, a (se) afunda, a (se) cufunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 4. a se adînci, a se afunda, a se cufunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se ~ în orbite.) 5. a(-și) afunda, a(-și) cufunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

A înfunda ≠ a desfunda

a i se înfunda (cuiva) expr. a ajunge într-o situație fără ieșire; a nu-i mai merge.

a înfunda ocna / temnița / pușcăria expr. a fi condamnat la ani grei de închisoare.

a se înfunda în noroi / în mocirlă expr. 1. a duce o viață din ce în ce mai imorală; a fi depravat / destrăbălat. 2. a se compromite. 3. a se întovărăși cu persoane decăzute, a intra într-un mediu degradant.

înfunda, înfund v. t. (intl.) a denunța.