îndămăna v vz îndemâna

îndămănare sf vz îndemânare

îndămâna v vz îndemâna

îndămânare sf vz îndemânare

îndemăna v vz îndemâna

îndemâna [At: CANTEMIR, HR. 342 / V: ~dămăna, ~dăm~, ~măna / Pzi: ~nez / E: îndemână] (Înv) 1 vt A facilita. 2 vt A ajuta. 3 vt A încuraja. 4-5 vtr A (se) împrumuta. 6 vri A avea încredere în cineva Si: a se bizui. 7 vr A se ivi o ocazie. 8 vr A fi în stare să facă un anumit lucru. 9 vr (Nob) A se pune pe lucru.

îndemânare sf [At: (a. 1773) URICARIUL, IV, 30/16 / V: ~dăm~ / Pl: ~nări / E: îndemâna] 1 (Înv) Comoditate. 2 (Înv; îla) De ~ Potrivit. 3 (Înv) Posibilitate. 4 (Înv) Prilej. 5 (Înv; îls) ~ de vreme Moment oportun. 6 (Înv) Ajutor. 7 Aptitudine. 8 Ușurință de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații Si: abilitate, dibăcie, iscusință, îndemână (19), pricepere.

ÎNDĂMÎNARE s. f. v. îndemînare.

ÎNDEMÎNA, îndemînez, vb. I. Refl. (Învechit) A fi în stare să facă un lucru, a putea face, a-i fi cuiva îndemînă să facă; a se înlesni. [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15.

ÎNDEMÎNARE, îndemînări, s. f. Capacitatea de a face ceva în baza cunoașterii și a experienței; abilitate, dexteritate, iscusință. Era încasator în capitală, de-o îndemînare și de-o cinste cum... Săndulescu spunea că n-a mai pomenit de cînd îi el. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. Călare pe schelele lor spînzurate sus... ei lucrează cu multă îndemînare. CARAGIALE, O. III 249. – Variantă: îndămînare (SBIERA, P. 304) s. f.

A ÎNDEMÂNA îndemân tranz. A veni în ajutor cuiva. /Din îndemână

ÎNDEMÂNARE f. pop. Capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dexteritate; abilitate; dibăcie; pricepere; măiestrie. O mare ~ în mânuirea condeiului. /v. a îndemâna

îndemânà v. a găsi ocaziunea: nu se îndemânau a-i sta în ajutor BĂLC.

îndemânare f. înlesnire de a se folosi de ceva.

îndemănáre și îndemînáre f., pl. ărĭ (d. îndemînă. P. ă = î, cp. cu mănușă, mînă). Abilitate, ușurință în mînuirea lucrurilor. Comoditate, confort (Rar): îndemănarea uneĭ case.

îndemănéz și -înéz, a -á v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-.

îndemâna¹ (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndemânez, 3 se îndemânează; conj. prez. 1 sg. să mă îndemânez, 3 să se îndemâneze; imper. 2 sg. afirm. îndemânează-te; ger. îndemânându-mă

îndemânare s. f., g.-d. art. îndemânării

!îndemâna² (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemânează

îndemânare s. f., g.-d. art. îndemânării

îndemâna vb., ind. prez. 1 sg. îndemân, 3 sg. și pl. îndemânează

îndemânare s. f., g.-d. art. îndemânării

ÎNDEMÂNA vb. v. ajuta, ajutora, ocroti, proteja, sprijini, susține.

ÎNDEMÂNARE s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mânuirea...) 2. v. măiestrie. 3. v. inteligență.

îndemîna vb. v. AJUTA. AJUTORA. OCROTI. PROTEJA. SPRIJINI. SUSȚINE.

ÎNDEMÎNARE s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 2. artă, dibăcie, iscusință, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 3. agerime, deșteptăciune, dibăcie, inteligență, iscusință, istețime, pricepere. (~ unei persoane într-o împrejurare dată.)

Îndemânare ≠ stângăcie, neîndemânare