2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCREDINȚARE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

ÎNCREDINȚARE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

încredințare sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315/19 / Pl: ări / E: încredința] 1-3 Dare în grija cuiva (a unui secret) (a unei misiuni importante sau) a protecției unei persoane Si: încredințat1 (1-3). 4-5 Încredere (deplină) în cineva Si: încredințat1 (4-5). 6 Bizuire pe cineva sau pe ceva Si: încredințat1 (6). 7 Jurământ de credință față de cineva Si: încredințat1 (7). 8 (Reg) Logodire. 9 Adeverire. 10 Convingere a unei persoane de adevărul unei idei Si: încredințat1 (10). 11 Oferire a unei garanții Si: încredințat1 (11). 12 Furnizare a unei confirmări Si: încredințat1 (12). 13 Convertire la o anumită religie Si: încredințat1 (13). 14 (Înv) Făgăduință solemnă Si: încredințat1 (14). 15 (Iuz; ccr) Garanție. 16 (Înv) Probă la operațiile aritmetice. 17 (Îlav) Cu bună ~ Cu siguranță. 18 (Îvr; ccr) Adeverință.

ÎNCREDINȚARE, încredințări, s. f. Acțiunea de a încredința și rezultatul ei. 1. Lăsare în grija, în seama sau în păstrarea unei persoane de încredere. Încredințarea unei misiuni. Încredințarea unui secret. ♦ (Concretizat, neobișnuit) Adeverință. Erau șapte încredințări la număr, pentru arme și bani. C. PETRESCU, A. R. 10. 2. Convingere. El rostea acestea cu cea mai deplină încredințare. ODOBESCU, S. III 46. 3. Garantare, asigurare. Tu credință-mi juri și-mi dai încredințări. NEGRUZZI, S. II 18.

încredințare f. 1. siguranță: a ști cu încredințare; 2. proba unui calcul: să-mi faci încredințarea CR.; 3. Tr. logodire.

încredințáre f. Acțiunea de a încredința, de a lăsa în grija cuĭva. Acțiunea de a saŭ de a te încredința (asigura, convinge). A ști cu încredințare, a ști sigur. A face cuĭva încredințarea (Rar), a-l convinge.

ÎNCREDINȚA, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

ÎNCREDINȚA, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

încredința [At: COD. VOR. 103/5-6 / V: (cscj) i / Pzi: ez / E: în- + credință] 1-3 vt A da în grijă cuiva (un secret) (o misiune importantă sau) protecția unei persoane. Si: a încrede (6-8), a confia. 4-5 vr A avea încredere (deplină) în cineva Si: a se încrede (2-3). 6-7 A se încrede (4-5). 8 vrr (Înv) A-și jura credință. 9-10 vtrr (Reg) A (se) logodi. 11-12 vtr A (se) adeveri. 13-14 vtr A (se) convinge de ceva sau de cineva Si: a (se) încrede (11-12). 15-16 vtr A (se) garanta ceva. 17-18 vtr A (se) confirma cuiva ceva. 19-20 vtr A (se) converti la o religie. 21 vt A făgădui ceva în mod solemn.

încredinți v vz încredința

ÎNCREDINȚA, încredințez, vb. I. 1. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) A da ceva ori pe cineva în grija, în seama sau în păstrarea cuiva demn de încredere; a preda. Își încredință pardesiul și pălăria persoanei rotunde și afabile de la garderobă. C. PETRESCU, C. V. 60. Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, P. 129. Boierii încredințau cîrmuirea țării pe viață sau pe o seamă de ani unui om ce îl chema domn și stăpînitor al țării. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ (Cu privire la o taină) A împărtăși cuiva cu toată încrederea. (Poetic) Florile... încredințară taina lor... unui flutur. EMINESCU, N. 29. 2. Refl. A se convinge de ceva. Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109. Ca să se încredințeze, își chemă fetele. ISPIRESCU, L. 52. Ipate, voind să se încredințeze și despre asta, ascultă pe Chirică. CREANGĂ, P. 171. Te vei încredința că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, S. I 63. 3. Tranz. A confirma, a asigura. Tu, în carne și oase? – S-ar zice că tot eu!... îl încredință Vardaru. C. PETRESCU, A. R. 12. Și ca să-l încredințeze, îi dete înscris. ISPIRESCU, L. 6. Așa m-o încredințat vărul meu. ALECSANDRI, T. 952. ◊ Absol. Așa e, cum spuneți dumneavoastră, domnule plotonier-major, a încredințat Florea. SADOVEANU, M. C. 55.

A ÎNCREDINȚA ~ez tranz. 1) A face să se încredințeze. 2) (ființe sau obiecte) A da să îngrijească sau să păzească (având încredere deplină). 3) (gânduri, frământări sufletești, intimități etc.) A comunica în mod confidențial; a destăinui; a confia. ~ cuiva secretul. /în + credință

A SE ÎNCREDINȚA mă ~ez 1. tranz. (urmat de o propoziție completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-și da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauție); a căpăta siguranță; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credință

încredințà v. 1. a asigura: te pot încredința că e adevărat; 2. a lăsa în grija cuiva: i-am încredințat toată averea. [V. credință].

încredințéz v. tr. (d. credință). Las în credința, în grija cuĭva: a încredința cuĭva un lucru ca să-l păstreze. Asigur, conving: te încredințez că așa e. V. refl. Mă asigur, mă conving: m’am încredințat de adevăr, că așa e.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încredințare s. f., g.-d. art. încredințării; pl. încredințări

încredințare s. f., g.-d. art. încredințării; pl. încredințări

încredințare s. f., g.-d. art. încredințării; pl. încredințări

încredința (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încredințez, 3 încredințea; conj. prez. 1 sg. să încredințez, 3 să încredințeze

încredința (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințea

încredința vb., ind. prez. 1 sg. încredințez, 3 sg. și pl. încredințea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCREDINȚARE s. v. act, certificat, document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, logodnă, piesă.

ÎNCREDINȚARE s. 1. v. înmânare. 2. v. destăinuire. 3. v. asigurare. 4. v. convingere.

ÎNCREDINȚARE s. 1. înmînare, predare, remitere, transmitere, (înv.) teslimarisire, teslimatisire, (turcism înv.) teslim, teslimat. (~ unei scrisori.) 2. destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtășire, mărturisire, revelare, spovedire. (~ unui secret.) 3. asigurare. (A primit ~ că...) 4. certitudine, convingere, credință, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa se va întîmpla.)

încredințare s. v. ACT. CERTIFICAT. DOCUMENT. DOVADĂ. HÎRTIE. IZVOR. ÎNSCRIS. LOGODNĂ. PIESĂ.

ÎNCREDINȚA vb. v. adeveri, arăta, atesta, baza, bizui, certifica, confirma, conta, demonstra, dovedi, fundamenta, încrede, întări, întemeia, logodi, mărturisi, proba, sprijini, stabili, susține.

ÎNCREDINȚA vb. 1. v. înmâna. 2. v. preda. 3. v. destăinui. 4. v. asigura. 5. v. convinge. 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

încredința vb. v. ADEVERI. ARĂTA. ATESTA. BAZA. BIZUI. CERTIFICA. CONFIRMA. CONTA. DEMONSTRA. DOVEDI. FUNDAMENTA. ÎNCREDE. ÎNTĂRI. ÎNTEMEIA. LOGODI. MĂRTURISI. PROBA. SPRIJINI. STABILI. SUSȚINE.

ÎNCREDINȚA vb. 1. a da, a înmîna, a întinde, a preda, a remite, a transmite, (livr.) a confia, (înv.) a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. (I-a ~ o scrisoare.) 2. a lăsa, a preda, (franțuzism) a confia. (A ~ ceva cuiva.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a mărturisi, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ marele său secret.) 4. a asigura, (înv.) a adeveri, a încrede, a sigura. (A ~ pe cineva de ceva.) 5. a (se) asigura, a (se) convinge, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) siguripsi. (Voia să se ~ cu ochii lui.) 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

Intrare: încredințare
încredințare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încredințare
  • ‑ncredințare
  • încredințarea
  • ‑ncredințarea
plural
  • încredințări
  • ‑ncredințări
  • încredințările
  • ‑ncredințările
genitiv-dativ singular
  • încredințări
  • ‑ncredințări
  • încredințării
  • ‑ncredințării
plural
  • încredințări
  • ‑ncredințări
  • încredințărilor
  • ‑ncredințărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încredința
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încredința
  • ‑ncredința
  • încredințare
  • ‑ncredințare
  • încredințat
  • ‑ncredințat
  • încredințatu‑
  • ‑ncredințatu‑
  • încredințând
  • ‑ncredințând
  • încredințându‑
  • ‑ncredințându‑
singular plural
  • încredințea
  • ‑ncredințea
  • încredințați
  • ‑ncredințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încredințez
  • ‑ncredințez
(să)
  • încredințez
  • ‑ncredințez
  • încredințam
  • ‑ncredințam
  • încredințai
  • ‑ncredințai
  • încredințasem
  • ‑ncredințasem
a II-a (tu)
  • încredințezi
  • ‑ncredințezi
(să)
  • încredințezi
  • ‑ncredințezi
  • încredințai
  • ‑ncredințai
  • încredințași
  • ‑ncredințași
  • încredințaseși
  • ‑ncredințaseși
a III-a (el, ea)
  • încredințea
  • ‑ncredințea
(să)
  • încredințeze
  • ‑ncredințeze
  • încredința
  • ‑ncredința
  • încredință
  • ‑ncredință
  • încredințase
  • ‑ncredințase
plural I (noi)
  • încredințăm
  • ‑ncredințăm
(să)
  • încredințăm
  • ‑ncredințăm
  • încredințam
  • ‑ncredințam
  • încredințarăm
  • ‑ncredințarăm
  • încredințaserăm
  • ‑ncredințaserăm
  • încredințasem
  • ‑ncredințasem
a II-a (voi)
  • încredințați
  • ‑ncredințați
(să)
  • încredințați
  • ‑ncredințați
  • încredințați
  • ‑ncredințați
  • încredințarăți
  • ‑ncredințarăți
  • încredințaserăți
  • ‑ncredințaserăți
  • încredințaseți
  • ‑ncredințaseți
a III-a (ei, ele)
  • încredințea
  • ‑ncredințea
(să)
  • încredințeze
  • ‑ncredințeze
  • încredințau
  • ‑ncredințau
  • încredința
  • ‑ncredința
  • încredințaseră
  • ‑ncredințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încredințare, încredințărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Lăsare în grija, în seama sau în păstrarea unei persoane de încredere. DLRLC
      • format_quote Încredințarea unei misiuni. Încredințarea unui secret. DLRLC
      • 1.1.1. concretizat rar Adeverință. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: adeverință
        • format_quote Erau șapte încredințări la număr, pentru arme și bani. C. PETRESCU, A. R. 10. DLRLC
    • 1.2. Convingere. DLRLC
      sinonime: convingere
      • format_quote El rostea acestea cu cea mai deplină încredințare. ODOBESCU, S. III 46. DLRLC
    • 1.3. Asigurare, garantare. DLRLC
      • format_quote Tu credință-mi juri și-mi dai încredințări. NEGRUZZI, S. II 18. DLRLC
etimologie:
  • vezi încredința DEX '98 DEX '09

încredința, încredințezverb

  • 1. tranzitiv A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: preda
    • format_quote Își încredință pardesiul și pălăria persoanei rotunde și afabile de la garderobă. C. PETRESCU, C. V. 60. DLRLC
    • format_quote Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, P. 129. DLRLC
    • format_quote Boierii încredințau cîrmuirea țării pe viață sau pe o seamă de ani unui om ce îl chema domn și stăpînitor al țării. BĂLCESCU, O. I 351. DLRLC
    • 1.1. A împărtăși cuiva o taină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: împărtăși
      • format_quote poetic Florile... încredințară taina lor... unui flutur. EMINESCU, N. 29. DLRLC
  • 2. tranzitiv A confirma, a garanta cuiva ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tu, în carne și oase? – S-ar zice că tot eu!... îl încredință Vardaru. C. PETRESCU, A. R. 12. DLRLC
    • format_quote Și ca să-l încredințeze, îi dete înscris. ISPIRESCU, L. 6. DLRLC
    • format_quote Așa m-o încredințat vărul meu. ALECSANDRI, T. 952. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Așa e, cum spuneți dumneavoastră, domnule plotonier-major, a încredințat Florea. SADOVEANU, M. C. 55. DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se convinge de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: convinge
      • format_quote Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109. DLRLC
      • format_quote Ca să se încredințeze, își chemă fetele. ISPIRESCU, L. 52. DLRLC
      • format_quote Ipate, voind să se încredințeze și despre asta, ascultă pe Chirică. CREANGĂ, P. 171. DLRLC
      • format_quote Te vei încredința că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, S. I 63. DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv reciproc regional A (se) logodi. DEX '09 DEX '98
    sinonime: logodi
etimologie:
  • În + credință DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.