încordare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 103 / Pl: ~dări / E: încorda] 1 Contractare a mușchilor corpului Si: încordat¹ (1), (înv) încordăciune (1), încordătură (1). 2 (Pex) Contractare a corpului în întregime Si: încordat¹ (2), (înv) încordăciune (2), încordătură (2). 3 (Fig) Concentrare intelectuală Si: încordat¹, (înv) încordăciune (3), încordătură (3). 4 Întindere puternică a unei coarde, a unui arc etc. Si: încordat¹ (4), (înv) încordăciune (3), încordătură (3). 5 (Spc) Acordare a unui instrument muzical prin întinderea coardelor Si: încordat¹ (5), (înv) încordăciune (5), încordătură (5). 6 (Fig) Stare de tensiune între persoane Si: (înv) încordăciune (6), încordătură (6). 7 (Îrg) Legare a cuiva sau a ceva cu funii, nuiele etc. Si: (înv) încordăciune (7), încordătură (7). 8 (îrg) Întindere a membrelor cuiva prin instrumente de tortură Si: (înv) încordăciune (8), încordătură (8). 9 (Reg) Legare a viței de vie Si: (reg) încordat¹ (7), (înv) încordăciune (9), încordătură (9).

ÎNCORDARE, încordări, s. f. Faptul de a (se) încorda. 1. Efort de concentrare a forțelor fizice sau intelectuale. Din cîteva încordări ale brațelor lui vînjoase, fu în mijlocul curentului. BART, E. 184. O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții. GHEREA, ST. CR. II 139. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare... a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice. VLAHUȚĂ, O. A. 414. ♦ Tensiune. Încordare nervoasă. ▭ Băiatul trecu printr-o stare ciudată de încordare. VORNIC, P. 183. ◊ Loc. adv. Cu încordare = cu intensitate, din toate puterile; febril. A doua zi avea să cunoască ceea ce aștepta cu încordare. VORNIC, P. 158. Toată urbea așteaptă cu încordare să vină rezultatul examenului anual și împărțirea premiilor. CARAGIALE, O. II 187. 2. Strîngere, strînsoare, îmbrățișare. Se desface din încordarea brațelor ei. VLAHUȚĂ, N. 148.

ÎNCORDARE ~ări f. 1) v. A ÎNCORDA și A SE ÎNCORDA. ◊ Cu ~ din toate puterile (fizice și/sau intelectuale). 2) fig. Stare de spirit încordată; tensiune. /v. a încorda

încordare f. 1. acțiunea de a încorda: încordarea mușchilor; 2. rezultatul ei: tensiune; 3. fig. opintire intelectuală.

încordáre f. Acțiunea de a saŭ de a te încorda, tensiune: încordarea mușchilor, (fig.) a mințiĭ.

ÎNCORDA, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

încorda [At: PSALT. 10/4 / Pzi: ~dez, (înv) încord / E: în- + coardă] 1-2 vtr A(-și) contracta mușchii corpului. 3-4 vtr (Pex) A(-și) contracta tot corpul în vederea unui efort. 5-6 vtr (Fig; d. atenție, memorie, voință etc.) A (se) concentra. 7 vt (Rar) A stimula. 8 vt A întinde puternic o coardă, un arc, un cablu etc. 9 vt (D. un instrument muzical cu coarde) A acorda prin întinderea coardelor. 10 vr (Fig; d. raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune maximă Si: a se înăspri. 11 vt (Nob; d. sprâncene) A arcui. 12 vt (Îrg) A lega strâns ceva sau pe cineva cu funii, nuiele etc. 13 vt (Îrg) A întinde membrele cuiva prin instrumente de tortură. 14 vt (Reg) A lega coardele viței de vie. 15 vt (Înv) A avea crampe musculare. 16 vr (Îrg) A se uita cu groază.

ÎNCORDA, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă), a se înăspri. – În + coardă.

ÎNCORDA, încordez, vb. I. Tranz. 1. A aduce mușchii corpului (p. ext. corpul întreg) în stare de tensiune. Își încordă brațele și umerii îmbrăcați într-o cămașă de cînepă. DUMITRIU, N. 147. O tărie nebună îmi încordă mădularele. SADOVEANU, O. VI 13. ◊ Refl. Primprejur, pe moșie, țăranii... se încordau din greu gemînd. SADOVEANU, O. VII 277. Și apoi încordîndu-se și scuturîndu-se o dată voinicește, iară și-arată puterile sale zicînd: Ține-te zdravăn, stăpîne, că iar am să zbor. CREANGĂ, P. 220. ♦ Fig. A-și aduna, printr-o sforțare, puterea, atenția, memoria, voința etc., a face un efort. Își încordă încă o dată toată voința. DUMITRIU, B. F. 148. Dacă îți încordezi atenția, observi că fiecare cal e altfel, fiecare înfățișează alergarea lui cu alte mișcări. STANCU, U.R.S.S. 122. Îmi dădeam cîteodată osteneala să-mi încordez memoria... și nu puteam. NEGRUZZI, la TDRG. ♦ (Rar) A întări. Va depune cu atît mai mult silințele spre a dezvolta... inteligența ageră a junimii noastre, încordînd totdeodată în inimile tinerilor nobilul simțimînt al patriotismului. ODOBESCU, S. III 327. 2. A aduce în stare de tensiune, a întinde un arc, un cablu etc. Își încordau arcurile și puștile. RETEGANUL, P. V 70. ♦ (Cu privire la instrumentele muzicale cu coarde) A acorda. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? EMINESCU, O. I 140. ♦ Fig. (Neobișnuit) A da formă de arc, a arcui. Niște sprincene pe care penelul nu le-ar fi încordat cu atîta delicateță. NEGRUZZI, la TDRG. 3. (Rar) A lega strîns, a strînge, întinzînd sau răsucind funia care leagă. L-a legat, nu l-a legat, Că de mîini l-a încordat, De picior l-a-mpiedicat. TEODORESCU, P. P. 554. ♦ A lega coardele viei. (Refl. pas.) După ridicatul viei la un harag, se sapă tot pămîntul și apoi se încordează. I. IONESCU, P. 249.

ÎNCORDA vb. I. tr., refl. a(-și) aduce mușchii, corpul într-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a înțelege, pentru a-și aduce aminte. III. tr. a întinde un arc, un cablu; (p. ext.) a înstruna un instrument muzical. (< în- + coardă)

A ÎNCORDA ~ez tranz. 1) A face să se încordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face să fie bine întins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la înălțimea cerută; a acorda. /în + coardă

A SE ÎNCORDA mă ~ez intranz. 1) (despre muschi) A trece din starea de relaxare în stare de tensiune. 2) (despre relații sociale) A deveni mai tensionat; a se înrăutăți; a se complica; a se agrava; a se înăspri. 3) A-și fixa în mod conștient (într-o singură direcție) forțele fizice sau intelectuale; a se concentra. /în + coardă

încordà v. 1. a întinde coardele la un instrument (arc, vioară); 2. a întinde foarte, a pune toată tăria: a-și încorda puterile; fig. a-și încorda mintea; 3. a ținea strâns: fugarul falnic coama ’și încorda AL.; 4. alega strâns: a încorda via; 5. a se înțepeni: se încordează și apoi moare.

încordéz v. tr. (d. coardă). Întind coardele vre-unuĭ instrument (arc, vioară). Întind tare, îmĭ pun toată puterea: îmĭ încordez brațele, (fig.) mintea. Leg via pe haragĭ: încordez vița. V. refl. Țin gîtu îndoit (vorbind de cal): calu se încordează saŭ îșĭ încordează gîtu. Înțepenesc, mă întind (de boală, de durere).

încordare s. f., g.-d. art. încordării; pl. încordări

încordare s. f., g.-d. art. încordării; pl. încordări

încordare s. f., g.-d. art. încordării; pl. încordări

încorda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încordez, 3 încordează; conj. prez. 1 sg. să încordez, 3 să încordeze

încorda (a ~) vb., ind. prez. 3 încordează

încorda vb., ind. prez. 1 sg. încordez, 3 sg. și pl. încordează

încordez.

ÎNCORDARE s. v. febră.

ÎNCORDARE s. 1. înstrunare, întindere, strunire, (înv.) încordătură. (~ a arcului.) 2. v. întindere. 3. întindere, tensiune. (~ mușchilor.) 4. v. concentrare. 5. v. înfrigurare. 6. tensionare. (ă relațiilor dintre ei.) 7. v. tensiune. (Stare de ~.)

ÎNCORDARE s. 1. înstrunare, întindere, strunire, (înv.) încordătură. (~ a arcului.) 2. întindere, tensionare, tragere. (~ firelor textile.) 3. întindere, tensiune. (~ mușchilor.) 4. concentrare. (~ lui i se vede în ochi.) 5. agitație, febrilitate, înfrigurare, neastîmpăr, neliniște, nerăbdare, tensiune. (~ dinaintea plecării la drum.) 6. nervozitate, tensiune. (Stare de ~.)

încordare s. v. FEBRĂ.

Încordare ≠ destindere, relaxare

ÎNCORDA vb. 1. a înstruna, a întinde, a struni. (A ~ arcul.) 2. (reg.) a cetlui, a îmbredeli. (~ bine ferăstrăul.) 3. v. întinde. 4. v. opinti. 5. v. concentra. 6. v. tensiona.

ÎNCORDA vb. 1. a înstruna, a întinde, a struni. (A ~ arcul.) 2. (reg.) a cetlui, a îmbredeli. (~ bine ferăstrăul.) 3. a întinde, a tensiona, a trage. (~ firele textile.) 4. a se opinti. (Se ~ să ridice o greutate.) 5. a se concentra. (Se ~ pentru a urmări cele spuse de orator.)

A se încorda ≠ a se relaxa

A (se) încorda ≠ a (se) slăbi

A (se) încorda ≠ a (se) destinde