înalt, ~ă [At: CORESI, PS. 277/4 / V: (înv) analt, înant, îralt, nalt, nant, ralt / Pl: ~lți, ~ea, ~uri sn / E: ml in altum] 1 a Care se ridică mult în sus. 2 a (D. persoane) Care este de statură mare. 3 a (D. sunete) Acut (4). 4 a (Fig; d. tensiunea curentului electric; d. presiuni) Care are valoare sau măsură mare. 5 a (Fiz; d. frecvență) Care are un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 6-7 a (Fig; d. persoane) Care este situat pe o treaptă (socială sau) valorică importantă Si: superior, important. 8 a (Fig; d. persoane) Nobil. 9 a (D. stil) Elevat (3). 10 a (Fig; rar) Profund. 11 a (Înv) Semeț (1). 12 sn (Gfg) Altitudine. 13 sn (Fig; îs) ~ul cerului Boltă cerească. 14 a Distins. 15 a Măreț. 16 a Generos. 17 a Eminent. 18 a (Înv) Trufaș. 19 sn Înălțime. 20 a (Îs) ~ă fidelitate Calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore. corectat(ă)

înant, ~ă a vz înalt

înălța [At: COD. VOR. 12¹ /4 / V: (înv) îrălța, nălța / S și: înnă~ / Pzi: înalț / E: ml *inaltiare] 1-2 vtr A (se) ridica. 3 vt (D. clădiri) A construi (2). 4-8 vi (Îe) A ~ din umeri (umerele, cu umerele) A strânge din umeri, exprimând (neputință) (nedumerire) (neștiință sau) nepăsare. 9 vi (D. corpurile cerești) A se ivi pe bolta cerească. 10-11 vt (Îe) A (-și) ~ ochii A privi în sus (în semn de nesupunere). 12 vr (Înv; îe) A se ~ la preț A se scumpi. 13-14 vtr (Fig) A (se) ridica în rang Si: a (se) înnobila. 15 vt (Îe) A ~ glasul A ridica vocea, tonul Si: a striga, a țipa. 16 vt (Fig; d. faptele cuiva) A lăuda. 17 vt (Fig; îe) A ~ numele lui Dumnezeu A slăvi pe Dumnezeu. 18 vr (Fig; înv) A se mândri peste măsură. 19 vt (Fig) A perfecționa. 20-21 vtr (Înv; îe) A (se) ~ la tron A prelua domnia. 22-23 vtr (Înv; îe) A (se) ~ pe cal A încăleca. 24 vt A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect. 25 vr A deveni mai înalt Cf a crește. 26 vr (D. clădiri, monumente) A se ivi în toată înălțimea. 27 vr (D. glas, sunete) A se auzi limpede. 28-29 vtr (Fig) A (se) ridica din punct de vedere spiritual.

înnant, ~ă a vz înalt

nalt, ~ă a, sn vz înalt

nant, nantă a, sn vz înalt

nălța v vz înălța

ÎNALT², -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se întinde mult în sus; foarte ridicat. Copac înalt. Stîlp înalt. ▭ După ce merse cale lungă, depărtată, ajunse la niște munți mari și înalți. ISPIRESCU, L. 19. Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. EMINESCU, O. I 231. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ◊ Fig. Ziua era înaltă, limpede și satul trosnea de ger și de tăcere. PREDA, Î. 75. Noaptea era înaltă și senină. SADOVEANU, F. J. 371. Era vădit că inima ei tînără trăia, în ziua aceea, o zi de înaltă primăvară. GALACTION, O. I 180. ◊ (Adverbial) Cartea de literatură trebuie să fie înalt onorată de tovarășii noștri cei mai tineri. SADOVEANU, E. 47. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). Carpații meridionali au pasuri înalte. ♦ (Despre oameni) De statură mare. Sînt ceva mai înalt de cum eram iarna trecută. STANCU, D. 72. Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Badiu-nalt și subțirel, Parcă-i tras printr-un inel... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. 2. (Despre sunete sau despre voce) Care are un număr mare de oscilații pe secundă; ascuțit, subțire. Cînd îl găsiră, dădu un țipăt înalt și se prăbuși asupra trupului fiului ei. DUMITRIU, N. 154. Dădu cu glas înalt tonul cîntecului. CAMILAR, N. I 41. ◊ (Adverbial) Au văzut-o mai întîi, și au auzit cum vorbește de înalt? DUNĂREANU, CH. 22. Ciobanul striga înalt: Ăst țap îi dau, nu-i dau alt. PANN, P. V. III 11. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. Curent de înaltă tensiune. ▭ Din marea sală a mașinilor, pe conductorii liniei de înaltă tensiune va începe să curgă spre uzinele țării energia electrică produsă la Sîngeorgiu. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2831. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Superior; important, distins, măreț. Un viteaz care merge la așa slujbă înaliă... ISPIRESCU, L. 13. Era pe lîngă aceasta un mare poet, cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie. CARAGIALE, O. III 236. Nu bănuia că soarta îi scosese înainte un oaspete așa de înalt. id. ib. 63. – Variantă: nalt, -ă (MACEDONSKI, O. I 27, SBIERA, P. 231, CREANGĂ, P. 126, ALECSANDRI, P. II 19) adj.

ÎNALT¹, înalturi, s. n. Înălțime. Dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul. EMINESCU, O. I 181. ◊ Înaltul cerului (sau văzduhului) = bolta cerească. În sfîrșit, s-a coborît, din înaltul cerului, noaptea. STANCU, U.R.S.S. 114. Un unghi de cocoare trece prin înaltul văzduhului. SADOVEANU, O. I 566. Cade din înaltul ceriului. EMINESCU, N. 23.

ÎNĂLȚA, înalț, vb. I. 1. Tranz. A face să fie înalt; a îndrepta în sus, a ridica. Să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ISPIRESCU, L. 127. ◊ Fig. Însărcinarea aceasta îi plăcea... fiindcă i se părea că-l înalță deasupra tuturor. REBREANU, I. 31. Armonie!... Tu dai cîntecului aripi și-l înalți de la pămînt. MACEDONSKI, O. I 88. ◊ Expr. A (sau a-și) înălța ochii = a-și ridica privirile (spre cer, spre o persoană etc.; atestat în forma nălța). Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. EMINESCU, O. I 199. ♦ Refl. A se îndrepta în sus, a se ridica. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărînă proaspătă și groasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146. De după dealuri depărtate, Deasupra codrilor pustii, Se-nalță luna. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dînsul în sus. ISPIRESCU, L. 99. O vede... înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ Fig. Odinioară, cîte un păstor necărturar se înalță pe aripi de gînduri și de visuri, cîntînd sfios frumusețea veșnic schimbătoarelor lucruri. SADOVEANU, E. 16. Se-nalță-n mintea-ți aiurită Stafia vremilor uitate. IOSIF, PATR. 79. N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător Ce se-nalță pîn’ la ceruri. ALECSANDRI, O. 90. Mii de glasuri... s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ Intranz. (În expr.) A înălța din umeri = a ridica ușor umerii (în semn de neștiință, de nedumerire, de nepăsare etc.). ♦ Refl. (Rar, urmat de determinarea «pe cal») A încăleca. Curînd se înălțară pe cai. Tropotele deodată treziră singurătatea dumbrăvii din preajma drumului. SADOVEANU, O. I 502. 2. Refl. A deveni mai înalt, a crește. Fruntea ți s-a-nălțat. ARGHEZI, P. T. 9. 3.. Tranz. A construi. În piața Victor Hugo din Paris, altă generație... i-a înălțat marelui poet o statuie. SADOVEANU, E. 228. ◊ Refl. pas. Constantin Brîncoveanu a pus să se înalțe din temelie sau să se rezidească mănăstiri și biserici. IST. R.P.R. 211. 4. Refl. (Despre clădiri înalte, monumente etc.) A se ivi, a apărea deodată înaintea ochilor. Vezi tu, tovarășe, orașul Cum se înalță pe-nserat Ca o cetate fermecată...? FRUNZĂ, Z. 40. Zări... înălțîndu-se, trufașă, dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. 5. Tranz. (Cu privire la voce, glas) A ridica. Versurile urmau în liniște și bătrînul înălța glasul, îl scobora în note grele, făcînd să răsune încăperea scundă. DUNĂREANU, CH. 79. ♦ Refl. (Despre glas) A se auzi (cu claritate, tare). Glasul se înălța limpede din umbră. SADOVEANU, O. I 432. 6. Tranz. (Învechit, cu privire la oameni) A ridica într-un rang superior, într-o funcție importantă. Șeful de post a fost înălțat în grad și mutat undeva, la oraș. DUMITRIU, P. F. 55. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere moral, a înnobila. Armonia înalță sufletul și-l mîngîie. ALECSANDRI, T. I 288. ♦ Refl. Fig. A se perfecționa, a se desăvîrși. Mintea înălțîndu-se... știe observa. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Refl. A se mîndri, a se arăta trufaș. Cine se înalță se smerește. NEGRUZZI, S. I 250. – Variantă: nălța (ALECSANDRI, P. I 144) vb. I.

NALT, -Ă adj. v. înalt².

ÎNALT² ~uri n. v. ÎNĂLȚIME. ◊ ~ul cerului bolta cerească; firmament. /<lat. in altum

ÎNALT¹ ~tă (~ți, ~te) (în opoziție cu scund și jos) 1) Care se întinde mult în sus. Casă ~tă. ◊ Frunte ~tă frunte lată, mare. 2) Care se află la mare înălțime. Loc ~. 3) Care este mare de statură; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, mărime etc.). Curent electric de ~tă tensiune. Recoltă ~tă. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subțire. Notă ~tă. /<lat. in altum

A SE ÎNĂLȚA mă înalț intranz. 1) A crește în înălțime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălțime evidențiindu-se. /<lat. inaltiare

A ÎNĂLȚA înalț 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcții) A făuri prin lucrări de construcție; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraș. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalță sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz.: ~ din umeri a face un gest de neștiință sau de nedumerire. /<lat. inaltiare

înalt a. 1. ridicat: munte înalt; 2. fig. distins prin rang: pozițiune înaltă; 3. mare de talie: tânăr înalt; 4. superior, sublim: gânduri înalte. [Lat ALTUS]. ║ n. înălțime: în ’naltul cerului, văzduhul pământului POP.

înălțá v. 1. a ridica în sus: a înălța un zid, o statuă; 2. a înainta: a înălța la un rang; 3. fig. a lăuda foarte: prea îl înalță. [Lat *ALTIARE din ALTUS, înalt].

nalt a. (poetic) înalt. ║ n. înălțime: în naltul cerului AL.

Podu-Înalt n. localitate în jud. Vasluiu, unde Ștefan cel Mare repurta o victorie asupra Turcilor (1475).

înált și nalt și (est) nant, -ă adj. (lat. in, în, și altus, înalt, care e un part. d. álere, a nutri; it. sp. pg. alto, sic. autu, fr. haut, pv. aut, cat. alt. V. aliment). Mare, care se ridică maĭ sus de cît alțiĭ: munte, copac, om înalt. Fig. Distins pin rang, aŭgúst: un înalt personagiŭ, o pozițiune înaltă. Superior, sublim: cugetărĭ înalte. Muz. Ascuțit, de sus: voce înaltă. S. n. fără pl. În înaltu ceruluĭ, foarte sus, la mare înălțime.

înálț, a -ălțá v. tr. (d. lat. *altiare, d. altus, înalt; it. alzare, fr. hausser, sp. alzar). Rîdic, construĭesc mărind înălțimea: a înălța un zid, o casă, o statuă. Suĭ, urc: a înălța un zmeŭ în aer. Fig. Rîdic în rang, înaintez: a înălța pe cineva la un rang. Laud: poețiĭ îĭ înalță pe eroĭ. V. refl. Mă rîdic, mă suĭ. Fig. Ajung la o înaltă pozițiune socială. Mă fudulesc: nu te maĭ înălța atîta! V. înjosez.

nalt V. înalt.

nant V. înalt.

înalt adj. m., pl. înalți; f. înaltă, pl. înalte

înălța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înalț, 2 sg. înalți, 3 înalță; conj. prez. 1 sg. să înalț, 3 să înalțe; imper. 2 sg. afirm. înalță

înalt adj. m., pl. înalți; f. înaltă, pl. înalte

înălța (a ~) vb., ind. prez. 3 înalță

înalt adj. m., pl. înalți; f. sg. înaltă, pl. înalte

înălța vb., ind. prez. 1 sg. înalț, 3 sg. și pl. înalță

înalt

înalt.

ÎNALT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înălțime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut. 5. adj. ales. 6. adj. v. important. 7. adj. v. ridicat.

ÎNĂLȚA vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeți.

ÎNĂLȚA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pământ.) 7. v. crește. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.

ÎNALT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înălțime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut, ascuțit, subțire, (reg.) țiflitor. (Sunete ~.) 5. adj. ales, aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, mare, nobil, (înv. și pop.) mărit, slăvit, (înv.) blagorod, blagorodnic, (grecism înv.) evghenicos, evghenis, (fam. și peior.) simandicos. (Face parte dintr-o familie ~.) 6. adj. important, însemnat, (înv.) însemnător. (Deține un post ~.) 7. adj. ridicat, superior. (Nivel ~ de trai.)

ÎNĂLȚA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (S-a ~ la cer.) 3. a se întinde, a se ridica. (Se ~ și tot nu ajunge la lampă.) 4. a ridica, a sălta. (~ din umeri.) 5. a arbora, a ridica. (A ~ steagul patriei la catarg.) 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pămînt.) 7. a crește, a se dezvolta, a se mări, (înv. și pop.) a odrăsli, (pop.) a se ridica, a sălta, a (se) zburătăci. (Ce mult s-a ~ (copilul!) 8. a clădi, a construi, a dura, a face, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. a avansa, a înainta, a promova, a ridica, (înv.) a provivasi. (A ~ în funcție, în grad.)

înălța vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA. ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. ÎNNOBILA. LĂUDA. MÎNDRI. SEMEȚI.

Înalt ≠ jos, mic, scund

A (se) înălța ≠ a (se) coborî, a (se) înjosi, a (se) umili, a se prăbuși, a (se) înmuia

înalt (înaltă), adj. – 1. Care se ridică mult în sus. – 2. De statură mare. – 3. Superior, eminent. – 4. (Înv.) Mîndru, trufaș. – 5. (S. n.) Înălțime. – Var. nalt, înnalt. Mr. (a)naltu, megl. nalt. Lat. altus (Pușcariu 802; Candrea-Dens., 836; REW 387; DAR), cf. alb. naljtë, it., sp., port. alto, prov. aut, fr. haut, cat. alt. Prezența lui în- a fost explicată diferit, ca reprezentant al lat. in alto, adv. folosit ca adj. (REW; DAR) sau ca influență a vb. înălța (Pascu, I, 34). S-ar explica poate mai bine din rațiuni de fonetică sintactică, pe baza unor expresii ca în altul (cerului), din alt, înțelese ca în nalt, din nalt; ceea ce ar explica și preferința pop. pentru forma nalt, în loc de înalt. Cf. ALR, I, 60. Der. înălța (mr. analțu, megl. nalț), vb. (a ridica; a urca; a ridica în slăvi; a dura, a construi, a edifica; refl., a se împăuna), care poate fi la fel de bine der. intern de la înalt, ca și un lat. *altiāre (Diez, I, 17; Pușcariu 803) sau *inaltiāre (Candrea-Dens., 837; REW 385; DAR), cf. it. alzare, sard. altsare, prov. aussar, fr. hausser, cat. alsar, sp. alzar, port. alcąr; înălțător, adj. (sublim); înălțare, s. f. (ridicare; sărbătoare creștină care se ține la 40 de zile de Paști; mîndrie, trufie); înălțător, s. n. (dispozitiv de ochire la puști, tunuri etc.); înălțat, adj. (luminat, strălucit, titlu onorific); înălțătură, s. f. (înălțime); înălție, s. f. (înv., Alteță); înălțime, s. f. (distanță de la nivelul pămîntului pînă la un punct; Alteță); preaînălța, vb. (a slăvi), din sl. prĕvŭznosti, sec. XVI, înv.; preaînălțat, adj. (luminat).

ALTAIUL ÎNALT (GOV’ ALTAJN [altáin]), sistem muntos în Asia Centrală (C.S.I., Mongolia), alcătuit din granite și gnaise. Lungime: c. 500 km. Alt. med.: 2.400 m. Alt. max.: 4.506 m (vf. Beluha). Vegetație de deșert montan.

HIMALAYA ÎNALTĂ, cea mai înaltă treaptă a munților Himalaya, a cărei altitudine depășește 8.000 m în nouă vârfuri (Chomolungma, Lhotse, Makalu, Annapurna I ș.a.). Lățime: 50-90 km. Limita zăpezilor persistente se află între 4.500 și 5.500 m. Numeroși ghețari.

ÎNALTUL COMISARIAT AL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAȚI. organism creat la Geneva, în 1950, cu scopul de a asigura protecția internațională a refugiaților care, prin definiție, nu beneficiază de protecția țării de origine. Premiul Nobel pentru pace (1954 și 1981).

PODUL ÎNALT, Lupta de la ~, nume sub care mai este cunoscută bătălia de la Vaslui (1475).

ÎNALT adj. Naltul, Ioniță (Meșt. Cr.)

Exegi monumentum aere perennius (lat. „Am înălțat un monument mai durabil decît bronzul”) – este primul vers din a 30-a odă, cu care-și încheie Horațiu a treia carte a odelor sale. Celebrul poet latin, cizelînd fiecare vers, șlefuind fiecare cuvînt, și-a îngăduit, la sfîrșitul culegerii primelor trei cărți, să-și compare opera cu un monument, ce va rezista vremilor. Aceste cuvinte nu trebuie interpretate ca o lăudăroșenie, ca o lipsă de modestie, ci ca o recunoaștere conștientă a unei strădanii merituoase, a unei munci asidue săvîrșite cu succes. În acest sens se și întrebuințează versul lui Horațiu, spre a desemna îndeplinirea unei lucrări ce va dăinui peste vremuri. Cu aceeași semnificație, Pușkin a scris poezia cu titlul Exegi monumentum, ce se referă la opera lăsată: „Cioplit-am nu cu mîna, un monument spre care Vor fi cărări bătute într-una de popor”... Expresia se citează în trei feluri: numai prima jumătate (Exegi monumentum), sau numai a doua jumătate (aere perennius), sau versul în întregime – toate variantele avînd același înțeles. LIT.

High life – expresie engleză, care înseamnă „viață înalță” în sensul de „înaltă societate”. Dar „înaltă” nu se referă aici decît la pătura „de sus” din regimul burghez, la lumea elegantă, cu ifose, aristocrația, la societatea pretins aleasă. Expresia a trecut în alte limbi cu înțelesul adjectival de „luxos”, de ceva „ales”, păstrînd însă și rolul substantival de „elită”, de „societate înaltă”. Astfel se spunea: „Era tot hai-laif-ul Bucureștiului”, dar se mai spunea și: „e un restaurant high-life”, „o rochie high-life” etc. Caragiale, într-o schiță intitulată High-life, face portretul unui tînăr galant „care are multe succese în saloane” și care publică sub pseudonimul Turturel, un „carnet monden” în ziarul „Vocea zimbrului”: „A tost parcă născut a fi cronicar high-life”.

Os homini sublime dedit… (lat. „A dat omului chip înălțat”) Ovidiu, Metamorfozele (I, 85) – Vorbind despre facerea lumii, poetul spune: „Dacă cu ochii-n pămînt celelalte animale se uită, Omului chip înălțat dărui ca să cate spre ceruri, Fața în sus îndreptînd să-și ridice privirea la aștri”. Cu aceste cuvinte stabilește Ovidiu diferența dintre om și celelalte ființe, dînd totodată a înțelege că omul a fost creat „să biruie țărîna”, cum spune Arghezi în poezia Pînă atunci din Cîntare omului: „Și cumpănit pe cîte o talpă și-n călcîi, Ai fost pe verticala înaltă cel dintîi” Os homini sublime dedit… se citează spre a exprima simbolic (și de la o vreme la propriu) ideea că destinul omului este să-și înalțe privirile la cer, în sensul de a aspira tot mai sus, de a avea idealuri tot mai înalte. LIT.

a înălța zmeul expr. (adol.) a avea o erecție.

BĂRBAT ÎNALT băbălău, cal, girafă, Godzila, haldău, măgăoaie, plăvan.

frunte înaltă expr. (iron.) chelie.