ÎMPUTERNICIT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

împuternicit¹ sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 Împuternicire (3). 3 (Îvp) Opintire. 4 (Îvp) Însănătoșire. 5 (Jur) Mandatare. 6 Împuternicire (8).

împuternicit², ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 31 / Pl: ~iți, ~e / E: împuternici] 1 a Întărit. 2 a Însănătoșit. 3-4 smf, a (Jur) (Persoană) care este autorizată să săvârșească ceva în numele altcuiva Si: mandatar, plenipotențiar, reprezentant.

ÎMPUTERNICIT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICIT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvîrși ceva în numele altcuiva; reprezentant, mandatar.

ÎMPUTERNICIT ~ți m. 1) Persoană împuternicită să reprezinte pe cineva sau ceva. ~ de afaceri. 2) jur. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat; mandatar. /v. a împuternici

împuternicit m. plenipotențiar, mandatar.

împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar.

împuternici [At: BIBLIA (1688) ap. DA / Pzi: ~icesc / E: în- + puternic] 1-2 vtr (Îvp) A (se) întări (1-2). 3 vr (Îvp) A se întrece în forță. 4 vr (Îvp) A se opinti. 5 vr (Îvp) A se însănătoși. 6 vt (Jur) A da cuiva un mandat Si: a autoriza. 7 vt A autoriza pe cineva să facă ceva.

ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

A ÎMPUTERNICI ~esc tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic

A SE ÎMPUTERNICI mă ~esc intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forțe fizice și/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere.

împuternicit s. m., pl. împuterniciți

împuternici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, 3 sg. împuternicește, imperf. 1 împuterniceam; conj. prez. 1 sg. să împuternicesc, 3 să împuternicească

împuternici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, imperf. 3 sg. împuternicea; conj. prez. 3 să împuternicească

împuternici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, imperf. 3 sg. împuternicea; conj. prez. 3 sg. și pl. împuternicească

ÎMPUTERNICIT s. 1. v. delegat. 2. v. reprezentant. 3. v. procurist.

ÎMPUTERNICIT s. 1. delegat, emisar, mesager, reprezentant, sol, trimis, (prin Transilv.) mînat, (înv.) misit, rugător, solitor. (~ al unui stat străin.) 2. mandatar, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 3. mandatar, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)

ÎMPUTERNICI vb. v. fortifica, îndrepta, înfiripa, întări, întrema, înzdrăveni, reconforta, reface, restabili, tonifica.

ÎMPUTERNICI vb. v. autoriza.

împuternici vb. v. FORTIFICA. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNTĂRI. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. RECONFORTA. REFACE. RESTABILI. TONIFICA.

ÎMPUTERNICI vb. a autoriza, a delega, a învesti, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...)

A se împuternici ≠ a se moleși