împrejmuit², ~ă a [At: I. NEGRUZZI, III, 367 / Pl: ~iți, ~e / E: împrejmui] (D. locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur-împrejur cu gard Si: îngrădit.

împrejmuit¹ sn [At: I. IONESCU, M. 317 / Pl: ~uri / E: împrejmui] 1 Împrejmuire (1). 2 (Fig) Împresurare.

ÎMPREJMUIT s. n. Faptul de a împrejmui. Pregătirile ce se fac pămîntului pentru a-l pune în stare ca să fie bun de întrebuințat sînt: 1) drumurile vicinale, 2) stîrpitul pietrelor, 3) stîrpitul pădurilor... și 10) împrejmuitul lui. I. IONESCU, M. 317.

ÎMPREJMUI, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

împrejmui vt [At: VĂCĂRESCU, P. 163 / Pzi: ~esc / E: în- + preajmă] 1 A așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest Si: a îngrădi. 2 (Fig) A împresura.

ÎMPREJMUI, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

ÎMPREJMUI, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A închide un loc de jur împrejur cu gard, cu spini etc.; a îngrădi. E împrejmuită cu ziduri înalte curtea. STANCU, D. 136. Vezi tu departe-n răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul. COȘBUC, P. I 66. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. Muncitorii sînt împrejmuiți de pretutindeni, și împinși sub lovituri, spre oraș. SAHIA, N. 45.

A ÎMPREJMUI ~iesc tranz. 1) (terenuri, suprafețe de pământ etc.) A înconjura cu un gard sau cu un zid; a îngrădi. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejura; a împresura. [Sil. îm-prej-] /în + preajmă

împrejmuĭésc v. tr. (d. preajmă). Îngrădesc. – În Trans. și prejmuĭesc.

împrejmuit s. n.

împrejmuit s. n.

împrejmuit s. n.

împrejmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, 3 sg. împrejmuiește, imperf. 1 împrejmuiam; conj. prez. 1 sg. să împrejmuiesc, 3 să împrejmuiască

împrejmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, imperf. 3 sg. împrejmuia; conj. prez. 3 să împrejmuiască

împrejmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, imperf. 3 sg. împrejmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. împrejmuiască

împrejmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, conj. împrejmuiască)

ÎMPREJMUIT adj. închis, îngrădit. (Un teren ~.)

ÎMPREJMUIT s. v. împrejmuire.

ÎMPREJMUIT s. împrejmuire, închidere, îngrădire. (~ unui teren.)

ÎMPREJMUIT adj. închis, îngrădit. (Un teren ~.)

Împrejmuit ≠ dezgrădit

ÎMPREJMUI vb. 1. a închide, a înconjura, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 2. a chenărui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

ÎMPREJMUI vb. 1. a închide, a înconjura, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 2. a chenărui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

A împrejmui ≠ a dezgrădi