FIDEISM s. n. Concepție potrivit căreia cunoașterea celor divine nu se poate realiza decât prin credință. – Din fr. fidéisme.

fideism sns [At: CONTEMP. S. II, 1949, nr 120, 7/6 / P: ~de-ism / E: fr fidéisme] 1 Concepție filozofică care dă prioritate credinței religioase față de știință ori le pune pe același plan. 2 Concepție teologică, dezavuată de biserică, potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.

FIDEISM s. n. Concepție care dă prioritate credinței religioase față de știință ori le pune pe același plan. – Din fr. fidéisme.

FIDEISM s. n. Teorie reacționară, care dă credinței prioritate față de știință. Partidele aflate în luptă sînt materialismul și idealismul. Acesta din urmă nu e decît o formă subtilă, rafinată a fideismului. LENIN, O. XIV 352.

FIDEISM s.n. 1. Concepție filozofică iraționalistă care dă credinței prioritate față de știință sau pune credința pe același plan cu știința. 2. Concepție iraționalistă, dezavuată de biserică, potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putînd ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii. [Pron. -de-ism. / < fr. fidéisme, cf. lat. fides – credință].

FIDEISM s. n. 1. orientare a unor concepții filozofice care acordă credinței prioritate față de știință, sau le pun pe același plan. 2. (în catolicism) concepție potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii. (< fr. fidéisme)

FIDEISM n. Concepție filozofică care acordă prioritate credinței față de știință. /<fr. fidéisme

fideism s. n.

fideism s. n.

fideism s. n.