fășăi v vz fâșâi

fășăit sn vz fâșâit

fâsăi v vz fâsâi

fâsăit¹ sn vz fâsâit

fâsăit², ~ă a vz fâsâit²

fâsâi [At: LB / V: (Trs; Ban) ~săi, fâșăi, (Mol; Buc) fosăi / Pzi: fâsâi, (reg) ~esc / E: fâs] 1 vi (D. gaze sub presiune) A produce un zgomot șuierător și surd la ieșirea printr-un orificiu strâmt. 2 vi (Buc; pex) A produce un zgomot slab. 3-4 vir (Pfm; d. ființe) A da vânturi fără zgomot. 5 vi (D. ființe) A scoate (pe nas) sunete șuierătoare. 6 vi A produce un sunet asemănător celui pe care-l face apa când începe să fiarbă. 7 vi (D. lemnele verzi puse pe foc, d. un obiect încins în contact cu apa) A produce un sunet șuierător, caracteristic emisiunii de aburi. 8 vi A pronunța peltic consoanele siflante. 9 vi A nu putea pronunța bine pe „s”. 10 vi (Reg) A pălăvrăgi. 11 vi (Îvp; fig; d. lucrări) A merge încet. 12 vr (Îe) S-a fâsâit! Exprimă convingerea vorbitorului că momentul oportun pentru a întreprinde ceva a trecut.

fâsâit¹ sn [At: DA ms / V: ~săit / Pl: ~uri / E: fâsâi] 1-8 Fâsâială (1-8).

fâsâit², ~ă a [At: PAMFILE, C. 7 / V: ~săit / Pl: ~iți, ~e / E: fâsâi] 1 Care nu pronunță bine pe „s”. 2 (D. oameni) Încet. 3 (D. ființe) Care scoate (pe nas) sunete șuierătoare. 4 Care pronunță peltic consoanele siflante.

fâșăi² v vz fâșâi

fâșăi¹ v vz fâsâi

fâșăit sn vz fâșâit

fâșâi vi [At: NEGRUZZI, S. III, 431 / V: fășăi, ~șii, -șăi, foșăi, foșfăi, foșfoi / Pzi: fâșâi, (pop) ~esc / E: fâș + -âi] A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite etc.

fâșâit sn [At: ISPIRESCU, L. 83 / V: fășăit, fâșăit, fâșiit, foșăit, foșeit / Pl: ~uri / E: fâșâi] 1 Zgomot produs de frunzele mișcate de vânt, de hârtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase etc. Si: fâșâire (1), fâșâitură (1). 2 Producere a unui fâșâit (1) Si: fâșâire {2), fâșâitură (2).

fâșii v vz fâșâi

fâșiit sn vz fâșâit

fosăi vi vz fâsâi

foșăi vi vz fâșâi

foșăit sn vz fâșâit

foșeit sn vz fâșâit

foșfăi v vz fâșâi

foșfoi v vz fâșâi

FÎSĂI vb. IV v. fîsîi.

FÎSÎI, fîsîi, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot șuierător și surd întocmai ca pronunțarea prelungită a sunetului «f». Se auzea cum fîsîie gazul cu putere. 2. (Despre ființe) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete șuierătoare. Gîsca fîsîie cînd cineva se apropie de pui. ◊ Tranz. Oftă bătrînul Senică fîsîindu-și vorbele printre gingiile goale. CAMILAR, N. II 292. – Variantă: fîsăi (REBREANU, R. II 65) vb. IV.

FÎSÎIT s. n. Fîsîială.

FÎȘĂI vb. IV v. fîșîi.

FÎȘII vb. IV v. fîșîi.

FÎȘIIT s. n. v. fîșîit.

FÎȘÎI, fîșîi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic provocat de frunzele mișcate de vînt, de iarba prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, de hîrtia răsfoită etc. Vîntul se strecura fîșîind pe la geamuri, o sclipire de fulger tresări în nourii zării. SADOVEANU, M. 113. Doar în răstimpuri fîșîie alene frunzele adormite. REBREANU, I 10. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: fîșîiesc (EMINESCU, O. I 50). – Variante: fîșăi, fîșii (SADOVEANU, O. III 583, ISPIRESCU, L. 78) vb. IV.

FÎȘÎIT, fișîituri, s. n. Zgomot produs de frunzele mișcate de vînt, de iarba tăiată de coasă, de hîrtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase etc. Abia auzeau fîșîitul coaselor, trăgeau brazdă după brazdă. CAMILAR, N. II 387. Zăpada se zbătea în geamul de la răsărit cu fîșîit de nisip. SADOVEANU, P. M. 169. Un ușor fîșîit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fîșîitul se auzi mai tare și un oarecine se apropie de pom. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Rar) Sunet produs de curgerea apei. Se deslușește bine acum fîșîitul apei pe lîngă pereții de scîndură. C. PETRESCU, S. 57. – Variantă: fîșiit (DEMETRESCU, O. 148) s. n.

A FÂSÂI fâsâi intranz. 1) (despre gaze ieșite sub presiune printr-un orificiu strâmt) A produce un zgomot șuierător și înăbușit; a face „fâs”; a sfârâi. 2) (despre ființe) A produce sunete șuierătoare caracteristice. /Din fâs + suf. ~âi

A FÂȘÂI pers. 3 fâșie intranz. (despre frunze, hârtie, țesături ușoare etc.). A produce un zgomot ușor; a face „fâș-fâș”. /fâș + suf. ~âi

făsăì v. 1. a sforăi (din nas); 2. se zice de sgomotul ce fac în foc lemnele umede. [Onomatopee].

fâșăì v. a face un sgomot confuz, a șuerà încet (vorbind de frunze, hârtie, mătase): și cununi de flori uscate fâșăiesc amirosind EM. [Onomatopee ce imită freamătul frunzelor: fâș! fâș!].

fîsîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu vgr. physáo, suflu). Se zice despre sunetu pe care-l face un gaz ĭeșind pintr’un loc strîmt fără să explodeze saŭ de sunetu pe care-l face gîsca cînd îșĭ apără bobociĭ saŭ de un om căruĭa ĭ-au căzut dințiĭ și nu maĭ poate vorbi bine. V. fosăĭ.

fîșîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.

fâsâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâsâi, 3 fâsâie, imperf. 1 fâsâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâsâi, 3 să fâsâie

fâsâit s. n., pl. fâsâituri

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâșâi, 3 fâșâie, imperf. 1 fâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâșâi, 3 să fâșâie

!fâșâit s. n., pl. fâșâituri

fâsâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâia; conj. prez. 3 să fâsâie

fâsâit s. n., pl. fâsâituri

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia; conj. prez. 3 să fâșâie

fâșâit s. n.

fâsâi vb., ind. și conj. prez. 3 fâsâie, imperf. 3 sg. fâsâia

fâsâit s. n., pl. fâsâituri

fâșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia

fâșâit s. n.

fîșîi (ind. prez. 3 sg. și pl. fîșîie)

fâsâesc, -sâe 3, -sâiam 1 imp.

fâșiu, -șie 3 ind. și conj., -șiam 1 imp.

FÂSÂI vb. 1. v. șuiera. 2. v. sâsâi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect înfierbântat aruncat în apă ~.)

FÂSÂIT s. v. fâsâitură.

FÂȘÂIT s. 1. v. foșnet. 2. fâșâială, fâșâire, fâșâitură, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ul ziarului.)

FÂȘÂIT s. 1. foșnet, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ frunzelor.) 2. fîșîială, fîșîire, fîșîitură, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)

FÎSÎI vb. 1. a sîsîi, a șuiera. (Șerpii ~.) 2. a sîsîi. (Lemnele ~ în sobă.) 3. (reg.) a forcoti. (Un obiect infierbîntat aruncat în apă ~.)

FÎSÎIT s. fîsîială, fîsîire, fîsîitură.

FÎȘÎI vb. a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

fâsâi, fâsâi v. r. 1. a se dezumfla. 2. a dezamăgi, a nu se ridica la nivelul așteptărilor. 3. a-și pierde calitățile inițiale.