opțiuni
  • info

4 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂRÂMIȚA, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.

FĂRÂMIȚA, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.

FĂRÂMIȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.

FĂRÂMIȚĂ, fărâmițe, s. f. Diminutiv al lui fărâmă; fărâmică. – Fărâmă + suf. -iță.

fărămit2, ~ă a vz fărâmit2 corectat(ă)

fărămița v vz fărâmița

fărămiță sf vz fărâmiță

fărămiți v vz fărâmița

fărâmit2, ~ă a [At: DA / V: ~răm~, ~rim~ / Pl: ~iți, ~e / E: fărâmi] (Pop; rar) 1-2 Fărâmat2 (1-2).

fărâmița vtr [At: PANN, ap.TDRG / V: ~răm~, ~rămiți / Pzi: ~țez / E: fărâmiță] 1-2 A (se) transforma în fărâmițe.

fărâmiță sf [At: ȘEZ. I, 68 / V: ~răm~, firim~ / Pl: ~țe / E: fărâmă + -iță] 1-2 (Șhp) Fărâmă (2) (mică).

fărimit, ~ă a vz fărâmit2

fărimiță sf vz fărâmiță corectat(ă)

firimiță sf vz fărâmiță

firimiți v vz fărâmița

FĂRÎMIȚA, fărîmițez, vb. I. Tranz. A face fărîmițe, a fărîma mărunt. A fărîmița pîinea. ◊ Fig. Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.

FĂRÎMIȚĂ, fărîmițe, s. f. Diminutiv al lui fărîmă. Își tăie o fărîmiță de carne de subsuoară, o dete zmăului să-i zăbăvească vremea și începu să-și strige cîinele. ȘEZ. I 68.

A FĂRÂMIȚA ~ez tranz. (corpuri fragile) A face să se fărâmițeze. /Din fărâmiță

A SE FĂRÂMIȚA se ~ează intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici de tot. /Din fărâmiță

FĂRÂMIȚĂ ~e f. (diminutiv de la fărâmă) Fărâmă mică. /fărâmă + suf. ~iță

fărămițà v. a face mici fărăme.

fărămíță f., pl. e. Fărîmă foarte mică: o fărămiță de pîne. – Și sf-.

fărămițésc v. tr. Prefac în fărămițe, sfărîm: moșiile se fărămițesc împărțindu-se între moștenitorĭ. – Și sf-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fărâmița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițez, 3 fărâmițează; conj. prez. 1 sg. să fărâmițez, 3 să fărâmițeze

fărâmiță s. f., g.-d. art. fărâmiței; pl. fărâmițe

fărâmița (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițează

fărâmiță s. f., g.-d. art. fărâmiței; pl. fărâmițe

fărâmița vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițez, 3 sg. și pl. fărâmițează

fărâmiță s. f., g.-d. art. fărâmiței; pl. fărâmițe

fărîmița

fărîmiță

fărâmițez.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FĂRÂMIȚA vb. v. mărunți.

FĂRÂMIȚĂ s. fărâmică.

FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)

FĂRÎMIȚĂ s. fărîmică.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fărâmit, -ă, adj. (înv.) fărâmat.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Fărăm/a, -ea, -iță v. Farma II 2-4.

Intrare: Fărămiță
Fărămiță nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fărămiță
Intrare: fărâmit (adj.)
fărâmit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fărâmit
  • fărâmitul
  • fărâmită
  • fărâmita
plural
  • fărâmiți
  • fărâmiții
  • fărâmite
  • fărâmitele
genitiv-dativ singular
  • fărâmit
  • fărâmitului
  • fărâmite
  • fărâmitei
plural
  • fărâmiți
  • fărâmiților
  • fărâmite
  • fărâmitelor
vocativ singular — —
plural — —
fărimit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
fărămit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fărămit
  • fărămitul
  • fărămită
  • fărămita
plural
  • fărămiți
  • fărămiții
  • fărămite
  • fărămitele
genitiv-dativ singular
  • fărămit
  • fărămitului
  • fărămite
  • fărămitei
plural
  • fărămiți
  • fărămiților
  • fărămite
  • fărămitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: fărâmița
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărâmița
  • fărâmițare
  • fărâmițat
  • fărâmițatu‑
  • fărâmițând
  • fărâmițându‑
 singular plural
  • fărâmițează
  • fărâmițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărâmițez
 (să)
  • fărâmițez
  • fărâmițam
  • fărâmițai
  • fărâmițasem
a II-a (tu)
  • fărâmițezi
 (să)
  • fărâmițezi
  • fărâmițai
  • fărâmițași
  • fărâmițaseși
a III-a (el, ea)
  • fărâmițează
 (să)
  • fărâmițeze
  • fărâmița
  • fărâmiță
  • fărâmițase
plural I (noi)
  • fărâmițăm
 (să)
  • fărâmițăm
  • fărâmițam
  • fărâmițarăm
  • fărâmițaserăm
  • fărâmițasem
a II-a (voi)
  • fărâmițați
 (să)
  • fărâmițați
  • fărâmițați
  • fărâmițarăți
  • fărâmițaserăți
  • fărâmițaseți
a III-a (ei, ele)
  • fărâmițează
 (să)
  • fărâmițeze
  • fărâmițau
  • fărâmițară
  • fărâmițaseră
fărămița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
firimiți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
fărămiți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fărâmiță
fărâmiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fărâmiță
  • fărâmița
plural
  • fărâmițe
  • fărâmițele
genitiv-dativ singular
  • fărâmițe
  • fărâmiței
plural
  • fărâmițe
  • fărâmițelor
vocativ singular —
plural —
fărămiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
firimiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
fărimiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fărâmița, fărâmițezverb

  • 1. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fărâma mărunți sfărâma
    • format_quote A fărâmița pâinea. DLRLC
    • format_quote figurat Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1. DLRLC
etimologie:
  • fărâmiță DEX '98 DEX '09

fărâmiță, fărâmițesubstantiv feminin

  • 1. Diminutiv al lui fărâmă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fărâmică
    • format_quote Își tăie o fărîmiță de carne de subsuoară, o dete zmăului să-i zăbăvească vremea și începu să-și strige cîinele. ȘEZ. I 68. DLRLC
etimologie:
  • Fărâmă + sufix -iță. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.