elegant, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~nți, ~e / E: fr élégant, lat elegans, -tis] 1-2 av, a (D. oameni) (Într-un mod) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei, al ținutei Si: distins, șic¹ (2) Si: codreț, luxos. 3-4 av, a Cu distincție. 5 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Cu gust. 6 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care se remarcă prin frumusețea, armonia, distincția croielii, a combinațiilor etc. 7-8 av, a (D. oameni) (Într-un mod) care dă dovadă de eleganță (1) Si: nobil, galant, fin. 9-10 (D. oameni) (Într-un mod) care sugerează maniere alese, distinse. 11 a (D. manifestări, acțiuni, creații etc. ale oamenilor) Care exprimă eleganță (6). 12-13 av, a (D. limbaj, stil etc.) (Într-un mod) care se distinge prin sobrietate, precizie, ușurință Si: ales, elevat, îngrijit. 14-15 av, a (D. oameni sau părți ale corpului lor) (Într-un mod) grațios. 16-17 av, a (D. obiecte, interioare etc.) (Într-un mod) care se caracterizează prin finețea, suplețea, frumusețea liniei (a formei etc). 18-19 av, a (Într-un mod) care se remarcă prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. 20 a Care este amenajat cu lux Si: fin, luxos, somptuos.

eleganță sf [At: CALENDARIU (1794), 27 / V: (înv) ~ție sf / Pl: ~țe / E: fr élégance, lat elegantia] 1 Distincție (în modul de a se îmbrăca, în ținută etc.). 2 Bun gust în alegerea îmbrăcămintei (și în felul de a o purta). 3 Arta de a fi elegant (10) Vz șic. 4 (Rar) Obiect de îmbrăcăminte executat cu gust. 5 Frumusețe, armonie, distincție a croielii, a combinațiilor etc. 6 (Adesea precedat de pp „cu”) Atitudine aleasă, (în maniere, în comportament, în mișcări etc.). 7 Subtilitate a gustului (sau a simțirii) Si: rafinament, delicatețe, noblețe. 8 Tact. 9 Remarcare prin finețea, suplețea, frumusețea liniei (a formei etc.). 10 Deosebire prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. 11 Amenajare cu lux. 12 Suplețe.

eleganție sf vz eleganță

ELEGANT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care se distinge prin armonia și bunul gust al înfățișării exterioare. Se feri în lături, să salute pînă la pămînt o doamnă foarte elegantă. C. PETRESCU, Î. II 123. Din trăsură se coborî un tînăr, elegant coconaș, a cărui costum era după moda curții. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu gust, frumos. Ce frumos șal!... Trebuie să facă vro sută de galbeni. – Tare-i elegant! ALECSANDRI, T. 308. 2. Care se deosebește, care se caracterizează prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. V. grațios. Este însuși autor al cîtorva elegante pagini de teatru sau de nuvele. MACEDONSKI, O. IV 27. Dacă unele piese aveau oarecare expresii familiare, ele erau la locul lor, și îndată venea dialogul elegant, fără pretenție și natural. NEGRUZZI, S. I 344. ◊ (Adverbial) Scoate o tabacheră de aur, pe care o întinde «elegant». CAMIL PETRESCU, T. II 90. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. O soluție elegantă.

ELEGANȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant. Femeia avea mîini mici și o eleganță naturală în gesturi. BOGZA, T. 17. Iarna-i aducea aminte de policandrele saloanelor cu parchetul lustruit, de splendoarea și agitația balurilor, de eleganța rochiilor. VLAHUȚĂ, O. A. 298.

ELEGANT, -Ă adj. Care prezintă, dovedește eleganță. [Cf. fr. élégant, lat. elegans].

ELEGANȚĂ s.f. Distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. [Cf. fr. élégance, lat. elegantia].

ELEGANT, -Ă adj. Care prezintă, dovedește eleganță. (< fr. élégant, lat. elegans)

ELEGANȚĂ s. f. distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ◊ distincție în limbaj, în stil. (< fr. élégance, lat. elegantia)

ELEGANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care se distinge prin exterior armonios și plăcut; cu grație. 2) (despre îmbrăcăminte) Care este făcut cu gust și conferă persoanei un aspect frumos. 3) (despre manifestări ale oamenilor, limbaj etc.) Care se distinge prin eleganță; caracterizat prin eleganță. Maniere ~te. Stil ~. /<fr. élégant, lat. elegans, ~ntis

ELEGANȚĂ f. 1) Caracter elegant. 2) Modalitate de exprimare caracterizată prin stil distins. 3) Distincție în comportare sau în felul de a se îmbrăca. [G.-D. eleganței] /<fr. élégance, lat. elegantia

elegant a. care are eleganță. ║ m. persoană cu maniere și găteli alese.

eleganță f. 1. caracterul celui grațios și distins totdeodată; 2. alegere de vorbe și de construcțiuni.

*elegánt, -ă adj. (lat. élegans, -ántis). Nobil, grațios, distins în formă, mișcărĭ saŭ vorbă: casă elegantă, stil elegant. Adv. În mod elegant. V. fercheș.

*eleganță f., pl. e (lat. elegantia). Frumuseță, nobleță. distincțiune în formă, mișcărĭ saŭ vorbă: a scrie cu eleganță.

elegant adj. m., pl. eleganți; f. elegantă, pl. elegante

!eleganță s. f., g.-d. art. eleganței; pl. eleganțe

elegant adj. m., pl. eleganți; f. elegantă, pl. elegante

eleganță s. f., g.-d. art. eleganței

elegant adj. m., pl. eleganți; f. sg. elegantă, pl. elegante

eleganță s. f., g.-d. art. eleganței

ELEGANT adj. 1. v. gătit. 2. distins, îngrijit, (livr. și fam.) șic. (O toaletă ~.) 3. v. luxos.

ELEGANȚĂ s. 1. v. bun-gust. 2. v. distincție. 3. v. lux.

ELEGANT adj. 1. aranjat, cochet, dichisit, fercheș, ferchezuit, gătit, îngrijit, spilcuit, (pop. și fam. depr.) sclivisit, (pop.) dres, (Transilv. și Ban.) cinaș, (Transilv.) nialcoș, (turcism înv.) muchelef. (Om ~) 2. distins, (livr. și fam.) șic. (O toaletă ~.) 3. luxos, somptuos. (Un interior ~.) 4. grațios, mlădios, mlădiu, suplu, zvelt, (rar) mlădiat. (Zborul ~ al unei pasări.)

ELEGANȚĂ s. 1. distincție, rafinament, bun-gust, (livr. și fam.) șic. (Îmbrăcat cu ~.) 2. distincție, finețe, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.) 3. lux, somptuozitate. (~ unui interior.)

Elegant ≠ grosolan, vulgar, necioplit, neelegant

Eleganță ≠ ineleganță, vulgaritate

ARBITER ELEGANTIAE (ELEGANTIARUM) (lat.) arbitru al eleganței – Inițial, apelativul scriitorului Caius Petronius, celebru și pentru rafinamentul său vestimentar. Expresia a început să desemneze ulterior orice persoană care se deosebește prin eleganță și gust rafinat.

A SE ÎMBRĂCA ELEGANT a se dichisi, a se înclifta, a se întitiriza, a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv.

ELEGANT la opt sute și un pol, la patru ace, la țol festiv, țigluit.