EFECTIV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

efectiv, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~e / E: fr effectif, lat effectivus] 1 a Care există în realitate Si: real, concret, adevărat. 2 a Care produce un efect (1) Si: real Vz eficace. 3 a (Grm; rar; d. cuvinte) Care indică sfârșitul acțiunii. 4 sn Număr real al indivizilor care fac parte dintr-o unitate sau dintr-o formațiune militară. 5 sn (Lpl) Unități sau formațiuni militare. 6 sn Număr al persoanelor care fac parte dintr-o colectivitate organizată.

EFECTIV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

EFECTIV¹, efective, s. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate (în special dintr-o unitate militară). Compania a pierdut mai mult de jumătate din efectiv. CAMIL PETRESCU, U. N. 312. În fața armatei turcești de peste Dunăre, romînii puneau două corpuri de armată cu un efectiv de 50000 de oameni și 180 de tunuri. D. ZAMFIRESCU, R. 53.

EFECTIV², -Ă, efectivi, -e, adj. Real, adevărat, în fapt. Nici o țară capitalistă n-ar fi putut să acorde țării noastre sau altei țări de democrație populară un ajutor atît de efectiv și tehnicește calificat ca acela pe care ni-l acordă Uniunea Sovietică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2813. ◊ (Adverbial) Numai în timp de pace se poate construi efectiv. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 3/6.

EFECTIV, -Ă adj. Care are efect; real, adevărat. // s.n. Numărul real al indivizilor care alcătuiesc o unitate militară, o colectivitate organizată etc. // adv. Adevărat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement].

EFECTIV, -Ă I. adj. care are efect; real, adevărat. II. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate. III. adv. adevărat, real, de fapt. (< fr. effectif, lat. effectivus)

EFECTIV² ~e n. Număr reglementar de oameni care constituie o colectivitate, mai ales, o unitate militară. /<fr. effectif, lat. effectivus

EFECTIV¹ ~ă (~i, ~e) Care are un anumit efect; care se încununează cu rezultate reale. /<fr. effectif, lat. effectivus

efectiv a. 1. care produce efect; 2. care există de fapt, pozitiv. ║ n. numărul real al soldaților unei trupe: efectivul armatei.

*efectív, -ă adj. (lat. effectivus). Real, pozitiv. S. n. Număr real: efectivu armateĭ. Adv. În mod efectiv.

efectiv² s. n., pl. efective

efectiv¹ adj. m., pl. efectivi; f. efectivă, pl. efective

efectiv¹ adj. m., pl. efectivi; f. efectivă, pl. efective

efectiv² s. n., pl. efective

efectiv s. n., pl. efective

efectiv adj. m., pl. efectivi; f. sg. efectivă, pl. efective

EFECTIV adj., adv., s. 1. adj. adevărat, concret, real. (Plecarea lui ~ din oraș a avut loc a doua zi.) 2. adv. v. realmente. 3. adj. incontestabil, indiscutabil, real. (A adus servicii ~.) 4. adj. v. eficace. 5. s. disponibil, (înv.) putere. (A strâns tot ~ul său de oaste.)

EFECTIV adj., adv., s. 1. adj. adevărat, real. (Plecarea lui ~ din oraș a avut loc a doua zi.) 2. adv. realmente. (Este ~ plictisit.) 3. adj. incontestabil, indiscutabil, real. (A adus servicii ~.) 4. adj. eficace, eficient, pozitiv. (Tratamentul a dat rezultate ~.) 5. s. disponibil, (înv.) putere. (A strîns tot ~ său de oaste.)

Efectiv ≠ inefectiv, neefectiv