ECHITAȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.

echitație sf [At: I. GOLESCU, C. / S și: ecui~, equi~ / V: (înv) ecitațiune, ecvitațiune, ecuitațiu sn, ~iune, (îvr) ~tăciune, equitațiune / E: fr équitation, lat equitatio, -onis] (Spt) Călărie.

ECHITAȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio, -onis.

ECHITAȚIE s. f. (Sport; franțuzism) Călărie.

ECHITAȚIE s.f. (Sport) Călărie. [Gen. -iei, var. echitațiune, ecvitație s.f. / cf. fr. équitation, lat. equitatio < equus – cal].

ECHITAȚIE s. f. (sport) călărie. (< fr. équitation, lat. equitatio)

echitațiune sf vz echitație

echităciune sf vz echitație

ecitațiune sf vz echitație

ecuitațiu sn vz echitație

ecvitațiune sf vz echitație

equitațiune sf vz echitație

ECHITAȚIUNE s.f. v. echitație.

ECVITAȚIE s.f. v. echitație.

echitați(un)e f. arta de a călări: școală de echitațiune.

*echitațiúne f. (lat. equitatio, -ónis, d. equus, cal. V. ĭapă). Arta de a călări (călărie). – Și -áție.

echitație (călărie) (desp. -ți-e) s. f., art. echitația (desp. -ți-a), g.-d. echitații, art. echitației

echitație (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitația (-ți-a), g.-d. echitații, art. echitației

echitație (călărie) s. f. (sil. -ți-e), art. echitația (sil. -ți-a), g.-d. echitații, art. echitației

ECHITAȚIE s. (SPORT) călărie.

ECHITAȚIE s. (SPORT) călărie.