21 de definiții pentru divin

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIVIN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus.

divin, ~ă [At: SĂULESCU, HR. I, 244/19 / Pl: ~i, ~e / E: fr divin, it divino, lat divinus] 1-2 a Care emană de la divinitate (1-2). 3-4 a Care aparține divinității (1-2). 5-6 a Care este asemenea divinității (1-2). 7-8 a Privitor la divinitate (1-2). 9-10 a Care reprezintă divinitatea (1-2). 11 a (Bis; d. servicii, slujbe etc.) Care se face în cinstea divinității (2) Si: bisericesc, religios. 12 a (Fig) Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale Si: minunat. 13 a (Fig) Care atinge perfecțiunea. 14 a (Fig) Sfânt. 15 smp (Îvr; îs) Arta ~ilor Divinație (1).

DIVIN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Considerat că provine de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat. divinus.

DIVIN, -Ă, divini, -e, adj. 1. (În concepția mistică) Considerat că ar proveni de la dumnezeu sau de la zei; în felul lui dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni, în slujba sau pentru preamărirea lui dumnezeu; bisericesc, religios. Serviciu divin. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri superioare; minunat, admirabil, încîntător. Critica... nu trebuie să strivească, între tîmplele strîmte ale logicii după care se conduce proza, divinul zbor al poeziei. MACEDONSKI, O. IV 83. Părea că geniul divinului... Shakespeare respirase asupra pămîntului un nou înger lunatec, o nouă Ofelia. EMINESCU, N. 47. Fă dar numele-ți să treacă Între numele divine, Celor ce au fost ai lumei Nobili făcători de bine. ALEXANDRESCU, M. 166.

DIVIN, -Ă adj. 1. Dumnezeiesc; de zeu, de la zei. ♦ Făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (Fig.) Minunat, splendid, încîntător. [Cf. lat. divinus, fr. divin, it. divino].

DIVIN, -Ă adj. 1. dumnezeiesc; de la zei. ◊ făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (fig.) minunat, splendid, încântător. (< fr. divin, lat. divinus)

DIVIN ~ă (~i, ~e) 1) (în concepțiile religioase) Care se consideră că provine de la Dumnezeu sau de la zei; din cer; dumnezeiesc; ceresc. Dar ~. 2) Care este caracteristic pentru Dumnezeu și zeități; dumnezeiesc. Putere ~ă. Har ~. 3) Care este menit să-l slăvească pe Dumnezeu. Serviciu ~. Carte ~ă. 4) fig. Care este uimitor de frumos; splendid; celest. Frumusețe ~ă. Melodie ~ă. /<fr. divin, lat. divinus

divin a. 1. ce vine dela D-zeu: putere divină; 2. relativ la D-zeu: serviciu divin; 3. pus în rândul zeilor: divinul August; 4. fig. mai presus de natură, excelent, perfect în felul său: o carte divină.

* divín, -ă adj. (lat. divinus = divus, div, divin, d. deus, zeŭ). Dumnezeĭesc, zeĭesc: bunătate divină. Care se datorește luĭ Dumnezeŭ, unuĭ zeŭ: cult divin. Fig. Excelent, perfect. Adv. În mod divin, ca Dumnezeŭ: a cînta divin.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

divin adj. m., pl. divini; f. divi, pl. divine

divin adj. m., pl. divini; f. divină, pl. divine

divin adj. m., pl. divini; f. sg. divină, pl. divine

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIVIN adj. (BIS.) 1. ceresc, dumnezeiesc, sfânt, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. v. providențial. 3. bisericesc, religios. (Serviciu ~.) 4. v. sfânt.

DIVIN adj., adv. v. minunat, splendid, superb.

DIVIN adj. (BIS.) 1. ceresc, dumnezeiesc, sfînt, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sînt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. ceresc, dumnezeiesc, providențial. (Dar ~.) 3. bisericesc, religios. (Serviciu ~.) 4. sacramental, sacru, sfînt. (Lucrurile ~.)

divin adj., adv. v. MINUNAT. SPLENDID. SUPERB.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

MENS DIVINIOR (lat.) spirit divin (inspirație divină) – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 43. Inspirația este o condiție indispensabilă creației poetice.

Illa tanquam cycnea fuit divini hominis vox (lat. „Glasul divinului om a fost oarecum ca glasul de lebădă”) – Cicero, în De oratore (III, 2, 6), vorbește astfel despre oratorul roman Licinius Crassus care a murit după ținerea unui discurs. Vezi expresia: Cîntecul lebedei. LIT.

Mens divinior (lat. „Minte divină”) – în sensul de „har divin”, „foc sacru”, de inspirație. Horațiu, în Satira a IV-a din cartea întîi, versul 43 ș.u., susține că poezia e una și versificația e alta; nu oricine versifică se poate intitula și poet. Mai clar: nu-l poți considera poet nici pe acel care scrie apropiat de vorbirea obștească, nici pe acel care știe doar să închidă un vers în măsură. Nu-i de ajuns – spune Horațiu – din cuvinte comune închegat să ai versul. Fondul și forma trebuie să aibă suflu avîntat, putere și un anume ritm de vorbire. Poet este acela care vădește în vers o minte divină (mens divinior) și gură care să sune sublim (os magna sonaturum). Deci, în două cuvinte: har și dar. E o aluzie la vechea teorie estetică platoniciană după care poeții creează într-un delir sacru. Prin glasul poeților vorbesc zeii. LIT.

Intrare: divin
divin adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • divin
  • divinul
  • divinu‑
  • divi
  • divina
plural
  • divini
  • divinii
  • divine
  • divinele
genitiv-dativ singular
  • divin
  • divinului
  • divine
  • divinei
plural
  • divini
  • divinilor
  • divine
  • divinelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

divin, diviadjectiv

  • 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Serviciu divin. DLRLC
  • 2. figurat Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Voce divină. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Critica... nu trebuie să strivească, între tîmplele strîmte ale logicii după care se conduce proza, divinul zbor al poeziei. MACEDONSKI, O. IV 83. DLRLC
    • format_quote Părea că geniul divinului... Shakespeare respirase asupra pămîntului un nou înger lunatec, o nouă Ofelia. EMINESCU, N. 47. DLRLC
    • format_quote Fă dar numele-ți să treacă Între numele divine, Celor ce au fost ai lumei Nobili făcători de bine. ALEXANDRESCU, M. 166. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.