dezbrăcat², ~ă [At: CORESI, EV. 34/9 / S și: (înv) desb~ / P și: (înv) desb~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezbrăca] 1-2 smf, a (Om) cu hainele scoase de pe el Si: gol, (pop) despuiat². 3 a (Înv; fig) Care s-a lăsat de un obicei (rău). 4 a (Fig) Care a fost jefuit (de tot ce are). 5-6 sm, a (Pop; fig) (Om) sărac.

dezbrăcat¹ sn [At: STANCU, D. 57 / S și: (înv) desb~ / P și: (înv) desb~ / Pl: ~uri / E: dezbrăca] 1-2 Dezbrăcare (1-2).

DEZBRĂCAT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. 1. Cu hainele scoase, fără haine, gol. [Porunci ca fata] să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos. ISPIRESCU, L. 179. ♦ (Substantivat) Om sărac, lipsit de mijloace. Cîrmuitorii lăfăiți pe divan Nu scriau drepturi lui Ionuț ori Ivan... Nici oropsiților, nici împușcaților, Nici flămînziților, nici dezbrăcaților. DEȘLIU, G. 54. Nimic nu-ți mai dau, dezbrăcatule. STANCU, D. 78. 2. Fig. (Neobișnuit) Lipsit de ceva. Nu fii ca o samă de oameni carii, dezbrăcați de mustrarea cugetului... vorbesc de rău, batjocoresc, necinstesc și în tot chipul defaimă. DRĂGHICI, R. 215. (Cu pronunțare regională) Privileghii care nu se pot înțălege macar astăzi, așa sînt de dizbracate de dreptate și de cumpănire. RUSSO, S. 113.

DEZBRĂCAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are nici o haină pe el; complet fără îmbrăcăminte; gol; nud; neîmbrăcat. 3) și substantival rar Care este lipsit de mijloace de trai; sărac. /v. a dezbrăca

dezbrăcát, -ă adj. Care șĭ-a scos saŭ căruĭa i s’aŭ luat haĭnele de pe corp. Fig. Despoĭat, jăfuit. Lipsit de: om dezbrăcat de sentiment.

dăzbrăca v vz dezbrăca

dezbrăca [At: (a. 1581) GCR I, 29/34 / S și: (înv) desb~ / P și: (îvp) desb~ / Pzi: dezbrac / E: lat *disbracare] 1-2 vtr A(-și) scoate hainele cu care este îmbrăcat Si: (pop) a (se) despuia. 3-4 vtr (Înv; fig) A abandona un obicei (rău). 5 vt (Fig) A jefui pe cineva (de tot ce are) Si: a prăda, răpi.

dizbrăca v vz dezbrăca

dizbrăcat, ~ă a vz dezbrăcat²

DEZBRĂCA, dezbrac, vb. I. 1. Refl. (Uneori determinat prin cuvinte care denumesc un obiect de îmbrăcăminte introduse prin prep. «de») A-și scoate îmbrăcămintea, a lepăda hainele (de pe sine). Mînecuță se dezbrăca de scurtă. SADOVEANU, P. M. 185. Maria s-a dezbrăcat în timpul acesta de pardesiu. CAMIL PETRESCU, T. III 220. Turnătorul se dezbrăca pînă la brîu. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 27. Vă dezbrăcați și vă scăldați cît vă place! VISSARION, B. 198. (Metaforic) A patra primăvară acuma se grăbește... Și cerul se dezbracă de viforoșii nori. ALEXANDRESCU, P. 24. (Tranz.) De sarică-l dezbrăca, Fără haine mi-l lăsa. TEODORESCU, P. P. 477. ◊ Tranz. (Complementul indică o haină) Își dezbrăcă blana și o atîrnă modest lîngă soba de fier. C. PETRESCU, A. 280. A dezbrăcat paltonul și-l ține pe braț. SAHIA, N. 98. (Metaforic) Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele își dezbrăcară deodată umbra. GÎRLEANU, L. 19. ♦ Fig. A se lepăda, a se scăpa, a se descotorosi (de ceva). Dezbracă-te degrabă de orice deșertăciuni. MACEDONSKI, O. I. 167. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! ALECSANDRI, P. A. 44. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda, a despuia. Și eu v-am robit, fraților,v-am bătut, v-am dezbrăcat. CAMIL PETRESCU, B. 156. Leșii pradă și dezbracă pe bieții oameni. NEGRUZZI, S. I 169.

A DEZBRĂCA dezbrac tranz. 1) (haine) A scoate de pe corp. ~ rochia. ~ pantalonii. 2) (persoane) A lăsa fără de îmbrăcăminte, scoțând-o de pe corp. 3) fig. A lipsi (complet) de avere; a prăda; a jefui; a despuia. /<lat. disbracare

desbrăcà v. 1. a lepăda hainele; 2. fig. a despuia: a se desbrăca de rușine. [V. îmbrăcà].

dezbrác, a -brăcá v. tr. (compus ca și îmbrac). Iaŭ cuĭva haĭnele de pe corp. Fig. Despoĭ, jăfuĭesc: acest negustor dezbracă lumea. V. refl. Îmĭ scot haĭnele de pe mine.

dezbrăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbrac, 2 sg. dezbraci, 3 dezbracă; conj. prez. 1 sg. să dezbrac, 3 să dezbrace; imper. 2 sg. afirm. dezbracă

dezbrăca (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbracă

dezbrăca vb., ind. prez. 1 sg. dezbrac, 3 sg. și pl. dezbracă; ger. dezbrăcând

dezbrăca

desbrac.

DEZBRĂCAT adj. despuiat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, (reg.) pieligos, (Transilv. și Mold.) târșit. (Om ~.)

DEZBRĂCAT adj. despuiat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, (reg.) pieligos, (Transilv. și Mold.) tîrșit. (Om ~.)

Dezbrăcat ≠ îmbrăcat

DEZBRĂCA vb. 1. a scoate, a trage, (pop.) a lepăda, (înv.) a (se) dezvești, (fam.) a (se) dezechipa. (~ cămașa de pe tine; se ~ de cămașă.) 2. a (se) despuia, a (se) dezgoli, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) târși. (De ce te-ai ~?)

DEZBRĂCA vb. 1. a scoate, a trage, (pop.) a lepăda, (înv.) a (se) dezvești, (fam.) a (se) dezechipa. (~ cămașa de pe tine; se ~ de cămașă.) 2. a (se) despuia, a (se) dezgoli, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) tîrși. (De ce te-ai ~?)

A (se) dezbrăca ≠ a (se) îmbrăca

dezbrăca, dezbrăc v. t. (pol.) a destitui un cadru activ pentru abateri de serviciu.