dezamăgire sf [At: FILIMON, O. I. 94 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ri / E: dezamăgi] 1 Decepționare. 2 (Îlav) Cu ~ Descurajat.

DEZAMĂGIRE, dezamăgiri, s. f. Deziluzie, decepție. Mărturisind duioșii și dezamăgiri... cîntarea înecată de dor se îndepărta, se stingea. M. I. CARAGIALE, C. 158. Copila nu încetă să-l iubească, în ciuda dezamăgirilor. MACEDONSKI, O. III 17.

DEZAMĂGIRE ~i f. 1) v. A DEZAMĂGI și A SE DEZAMĂGI. 2) Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; deziluzie; decepție. /v. a (se) dezamăgi

dezamăgire f. deziluziune.

* dezamăgíre f. (d. deziluziune). Scoatere din amăgire. Deziluziune, decepțiune.

DEZAMĂGI, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi.

desamăgi v vz dezamăgi

desamăgire sf vz dezamăgire

dezamăgi vt [At: MAIOR, T. 84/9 / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~gesc / E: dez- + amăgi] (C.i. oameni) A face să-și piardă speranțele, iluziile, bunele păreri sau sentimentele Si: a decepționa, a deziluziona.

disamăgire sf vz dezamăgire

DEZAMĂGI, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Dez- + amăgi.

DEZAMĂGI, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă iluziile; a deziluziona, a decepționa. Iar tu Kiriac, pentru că nu pot să-ți spun acum decît pe nume, m-ai dezamăgit. CAMIL PETRESCU, T. I 314.

A SE DEZAMĂGI mă ~esc intranz. A cădea în deziluzie; a se ajunge în stare de deziluzie; a se deziluziona; a se decepționa. /des- + a amăgi

A DEZAMĂGI ~esc tranz. A face să se dezamăgească; a deziluziona; a decepționa. /des- + a amăgi

dezamăgì v. a scoate din amăgire, a deziluziona.

* dezamăgésc v. tr. (d. amăgesc, după deziluzionez). Scot din amăgire, fac să vadă adevăru: dacă ne-a dezamăgit o dată, poate tot el o să ne dezamăgească (ziaru Moldova, 6 Iuniŭ, 1915, 3, 2). Deziluzionez, decepționez.

dezamăgire (desp. de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgirii; pl. dezamăgiri

!dezamăgire (de-za-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezamăgirii; pl. dezamăgiri

dezamăgire s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezamăgirii; pl. dezamăgiri

dezamăgi (a ~) (desp. de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgesc, 3 sg. dezamăgește, imperf. 1 dezamăgeam; conj. prez. 1 sg. să dezamăgesc, 3 să dezamăgească

!dezamăgi (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgesc, imperf. 3 sg. dezamăgea; conj. prez. 3 să dezamăgească

dezamăgi vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgesc, imperf. 3 sg. dezamăgea; conj. prez. 3 sg. și pl. dezamăgească

dezamăgi

desamăgesc, -gire inf. s.

DEZAMĂGIRE s. decepție, deziluzie, (fam. fig.) dezumflare. (A încercat o cruntă ~.)

DEZAMĂGIRE s. decepție, deziluzie, (fam. fig.) dezumflare. (A încercat o cruntă ~.)

Dezamăgire ≠ amăgire

DEZAMĂGI vb. a decepționa, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primită l-a ~.)

DEZAMĂGI vb. a decepționa, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primită l-a ~.)

A dezamăgi ≠ a amăgi