2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESPĂRȚITOR, -OARE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor.

DESPĂRȚITOR, -OARE, despărțitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care desparte. 2. S. n. (În sintagma) Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. – Despărți + suf. -tor.

despărțitor, ~oare [At: CANTEMIR, I. I. I, 240 / Pl: ~i, ~oare / E: despărți + -tor] 1 a Care face un tot să-și piardă coeziunea. 2 a Care descompune un întreg. 3 a Care divizează o unitate. 4 a Care separă în părți componente. 5 a Care îndepărtează părțile unui întreg. 6 sn (Mat; înv) Împărțitor. 7-8 smf, a (Fig) Învrăjbitor. 9 a (Înv) Despicător. 10 sn (Ccr) Unealtă cu care se despică ceva. 11 a Care desprinde un element de altele de aceeași natură. 12 a Care izolează elemente ale unui tot. 13-14 sn, a Desfăcător. 15 a Care rupe o parte din ceva. 16 a Care îndepărtează elemente identice sau diferite. 17 a (Pan; înv) Care deosebește. 18-19 smf, a (Persoană) care face pe cineva să renunțe (la un obiect,) (la o credință religioasă sau) la o convingere. 20-21 smf, a (Persoană) care face alte persoane să nu mai fie împreună (temporar sau) definitiv. 22-23 smf, a (Persoană) care face pe cineva să plece în altă parte (temporar sau) definitiv. 24-25 smf, a (Spc) (Persoană) care face niște ființe să se desfacă dintr-o luptă, încăierare. 26-27 smf, a (Persoană) care face iubiții să nu se mai iubească. 28-29 smf, a (Persoană) care face amanții să nu mai aibă relații sexuale împreună. 30-31 smf, a (Persoană) care face soții (să nu mai conviețuiască sau) să divorțeze. 32-33 smf, a (Înv) (Persoană) care desface relații matrimoniale. 34-35 a Care segmentează un spațiu (prin interpunerea a ceva sau) printr-o linie de demarcație. 36 sn (Ccr) Gard. 37 sn (Ccr) Zid. 38 sf (Ccr) Linie de demarcație Si: (înv) despărțitură (58). 39-40 a Care împiedică ființe (să mai intre în contact sau) să mai comunice, prin interpunerea a ceva. 41-42 a Care desparte (printr-un interval de timp sau) printr-un moment de demarcație. 43 a (Înv) Care ține deoparte. 44 a (Înv) Care delimitează. 45 a (Îs) ~ de lan Organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. 46 a Care constituie pe cineva ca o separație de restul indivizilor. 47 a (Înv) Care deslușește. modificată

DESPĂRȚITOR, -OARE, despărțitori, -oare, adj. Care desparte, care separă (un lucru de altul). În zidul peretelui despărțitor, casa de bani. CAMIL PETRESCU, T. I 381. În zadar cearcă ei să ridice Un zid pe Milcov, despărțitor. ALECSANDRI, P. A. 99.

DESPĂRȚITOR ~oare (~ori, ~oare) Care desparte. Zid ~. /a despărți + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

despărțitor1 adj. m., pl. despărțitori; f. sg. și pl. despărțitoare

despărțitor2 s. n., pl. despărțitoare

despărțitor1 adj. m., pl. despărțitori; f. sg. și pl. despărțitoare

despărțitor2 s. n., pl. despărțitoare

despărțitor adj. m., pl. despărțitori; f. sg. și pl. despărțitoare

despărțitor s. n., pl. despărțitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESPĂRȚITOR adj. izolator, separator. (Perete ~.)

DESPĂRȚITOR adj. izolator, separator. (Perete ~.)

Intrare: despărțitor (adj.)
despărțitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • despărțitor
  • despărțitorul
  • despărțitoru‑
  • despărțitoare
  • despărțitoarea
plural
  • despărțitori
  • despărțitorii
  • despărțitoare
  • despărțitoarele
genitiv-dativ singular
  • despărțitor
  • despărțitorului
  • despărțitoare
  • despărțitoarei
plural
  • despărțitori
  • despărțitorilor
  • despărțitoare
  • despărțitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: despărțitor (s.n.)
despărțitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • despărțitor
  • despărțitorul
  • despărțitoru‑
plural
  • despărțitoare
  • despărțitoarele
genitiv-dativ singular
  • despărțitor
  • despărțitorului
plural
  • despărțitoare
  • despărțitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

despărțitor, despărțitoareadjectiv

  • 1. Care desparte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În zidul peretelui despărțitor, casa de bani. CAMIL PETRESCU, T. I 381. DLRLC
    • format_quote În zadar cearcă ei să ridice Un zid pe Milcov, despărțitor. ALECSANDRI, P. A. 99. DLRLC
etimologie:
  • Despărți + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

despărțitor, despărțitoaresubstantiv neutru

  • chat_bubble (în) sintagmă Despărțitor de lan = organ al mașinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Despărți + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.