desăvârșit, ~ă [At: COD. VOR. 110/₁ / V: (înv) ~svărșit, (hpu) desev~ / S și: (înv) dessă~, (pbl greșit) densfrășit, desesfrășit / Pl: ~iți, ~e / E: desăvârși] 1 av Până la sfârșit. 2 av În întregime Si: complet, integral, total. 3 a (Înv) De tot Si: complet, deplin, integral, total. 4-5 a, av (Care este) perfect.

DESĂVÂRȘIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESĂVÂRȘI și A SE DESĂVÂRȘI. 2) fig. Care este cât se poate de mare; total; deplin. /v. a (se) desăvârși

desăvârșit a. 1. perfect; 2. adult (vorbind de un armăsar sau de o iapă). ║ adv. pe deplin.

DESĂVÂRȘI, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De la desăvârșit.

desăvârși [At: (a. 1779) URICARIUL III, 249 / Pzi: ~șesc / E: des- + săvârși] 1 vt A duce la îndeplinire (completând) ceva Si: a realiza, a săvârși, a termina. 2 vr A ajunge la o formă deplină, definitivă Si: a se împlini. 3-4 vtr A (se) perfecționa.

desevârșit, ~ă a, av vz desăvârșit

desvrășit, ~ă a vz desăvârșit

DESĂVÂRȘI, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De + săvârși.

DESĂVÎRȘI, desăvîrșesc, vb. IV. Tranz. 1. A perfecționa. Opera pe care o desăvîrșești de peste treizeci de ani... îți va hărăzi nemurirea. M. I. CARAGIALE, C. 107. Ar trebui să vii la Iași ca să-ți desăvîrșești educația și să înveți cum să trăiești în lume. RUSSO, O. 134. ◊ Refl. Și s-o înveți [mecanica] la fabrica de ace, trecînd apoi la un atelier sau la o fabrică mare... unde ai fi putut să te desăvîrșești. PAS, Z. I 304. 2. A face ca o acțiune să capete formă definitivă, să ajungă la culmea dezvoltării; a dezvolta pe deplin, a împlini. Războiul balcanic – mai ales cel dintîi – a desăvîrșit eliberarea țărilor balcanice de sub jugul turcesc. IST. R.P.R. 479. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire, a duce la bun sfîrșit; a realiza, a săvîrși, a termina. Nu știu dacă voi fi destoinic să desăvîrșesc așa călătorie. MACEDONSKI, O. I 436.

DESĂVÎRȘIT, -Ă, desăvirșiți, -te, adj. 1. Ajuns la perfecțiune; perfect. Caragiale a fost un artist desăvîrșit, care a muncit îndelung la perfecționarea limbii și stilului scrierilor sale. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 86. Drumul Oltului prin lume e... un lung poem simfonic, căruia mereu i se adaugă noi melodii și teme reluate de tot mai multe și desăvîrșite instrumente. BOGZA, C. O. 125. ◊ (Adverbial) Nu pot fi toate desăvîrșit de bune. Ș-acest trandafir își are spinii lui. SADOVEANU, Z. C. 241. 2. (Despre fapte, stări, procese etc.) Deplin, complet, absolut. Era o singurătate desăvîrșită; nu se vedeau încă fumuri de sate, și, în fînațurile fără hotar, trebuiau să iasă sara la pășune zimbrii și cerbii, nesupărați de desimea oamenilor. SADOVEANU, O. VII 57. Istratie slobozi un glas de bas profund, în desăvîrșită nepotrivire cu ființa lui firavă. id. Z. C. 9. Metamorfoza reciprocă va fi desăvîrșită. EMINESCU, N. 62. ◊ (Adverbial) E desăvîrșit orb. NEGRUZZI, S. I 41.

A SE DESĂVÂRȘI mă ~esc intranz. 1) A deveni mai bun din punct de vedere calitativ; a se perfecționa. 2) (despre acțiuni) A căpăta formă definitivă. /de + a savârși

A DESĂVÂRȘI ~esc tranz. 1) A face să se desăvârșească; a perfecționa. 2)(acțiuni) A duce la bun sfârșit. /de + a savârși

desăvârșì v. a sfârși pe deplin, a perfecționa. [V. săvârșì].

desăvîrșésc v. tr. (de și săvîrșesc). Sfîrșesc de tot. Perfecționez.

desăvîrșít, -ă adj. Deplin. Perfect. Adv. Cu desăvîrșire.

desăvârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșesc, 3 sg. desăvârșește, imperf. 1 desăvârșeam; conj. prez. 1 sg. să desăvârșesc, 3 să desăvârșească

desăvârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșesc, imperf. 3 sg. desăvârșea; conj. prez. 3 să desăvârșească

desăvârși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desăvârșesc, imperf. 3 sg. desăvârșea; conj. prez. 3 sg. și pl. desăvârșească

desăvîrși (conj. desăvîrșească)

DESĂVÂRȘIT adj. 1. v. perfect. 2. v. ireproșabil. 3. v. sfânt. 4. v. nemărginit. 5. v. absolut.

Desăvârșit ≠ imperfect, nedesăvârșit

DESĂVÂRȘI vb. 1. v. perfecționa. 2. a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 3. a se realiza. (S-a ~ ca poet.) 4. a încheia, a sfârși, a termina. (A ~ opera începută de alții.)

DESĂVÎRȘI vb. 1. a (se) perfecționa. (Se ~ continuu prin studiu.) 2. a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 3. a se realiza. (S-a ~ ca poet.) 4. a încheia, a sfîrși, a termina. (A ~ opera începută de alții.)

DESĂVÎRȘIT adj. 1. excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, sublim, superb, (înv.) săvîrșit. (O regie, o interpretare ~.) 2. impecabil, ireproșabil, perfect. (Un serviciu hotelier ~.) 3. perfect, sfînt. (~ nevinovăție!) 4. complet, infinit, nemărginit, total, (fig.) orb. (Încredere ~ în cineva.) 5. absolut, adînc, complet, deplin, perfect, profund, total. (O liniște ~; întuneric ~.)

AERE PERENNIUS v. EXEGI MONUMENTUM AERE PERENNIUS.