damnă sf vz daună

daună sf [At: (a. 1829) AR, 15¹/7 / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: lat damnum] 1 Pierdere materială adusă cuiva (sau suferită de cineva). 2 Stricăciune care provoacă pierdere. 3 (Pex) Necaz. 4 (Înv) Daun. 5 (Nob) Deteriorare. 6 (Îlp) În (sau cu, spre, de) ~na (cuiva sau a ceva) Știrbind calitatea (sau prestigiul, autoritatea etc.) cuiva (sau a ceva). 7 (Îal) În detrimentul (cuiva sau a ceva). 8 (Înv; exclamativ; îe) (Ce) ~ (mare) că... Păcat² că... 9 (Jur; îs) ~ne interese (sau ~ne și interese) Sumă datorată creditorului de către debitorul care nu și-a achitat obligația. 10 (Pex) Despăgubire datorată de autorul unui delict în vederea reparării (sau ameliorării) prejudiciului cauzat. 11 (Îlav) A fi ~ A fi periculos. 12 (Îvr) Faptă regretabilă, lipsită de seriozitate. 13 (Îvr) Împrejurare neplăcută pentru cineva.

dăuna vi [At: HAMANGIU, C. C. 398 / Pzi: ~nez / E: daună] A pricinui cuiva o daună Si: a prejudicia.

DAUNĂ, daune, s. f. Pagubă, stricăciune, vătămare. Angajații sînt răspunzători pentru daunele aduse unităților respective în legătură cu munca lor. COD. M. 31. Se cunoaște că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Loc. adv. În dauna (cuiva sau a ceva) = în detrimentul, în paguba (cuiva sau a ceva). Societatea modernă... a despărțit cu desăvîrșire munca fizică de cea intelectuală, ceea ce e foarte anormal și e în dauna și a fizicului și a intelectului omului. GHEREA, ST. CR. II 340. Această specializare a studiilor pentru fiecare școală în parte permite a se da fiecării materii de învățămînt o dezvoltare îndestulătoare și a nu se sacrifica toate cunoștințele, grămădite la un loc, una în dauna celorlalte. ODOBESCU, S. II 63. ◊ Daune interese v. interes. ♦ (Neobișnuit) Pierdere, nenorocire. Avea un cal năzdrăvan, care îi da de știre cînd i se-ntîmpla ceva daună. RETEGANUL, P. III 46. – Pronunțat: da-u-.

DĂUNA, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. Orice act de indisciplină dăunează ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2883. Leul ridică gheara asupra catîrului cu blîndeță, fără să-i dăuneze și jucîndu-se numai. SADOVEANU, D. P. 21. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A vătăma. Digul era trainic: ploile din toamnă și-au trecut șuvoaiele pe de lături, fără să-l dăuneze mai mult decît s-ar fi cuvenit. GALAN, Z. R. 44. – Pronunțat: dă-u-.

DAUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ◊ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum].

DĂUNA vb. I. intr. A păgubi, a face stricăciuni; a prejudicia. [Pron. dă-u-, p. i. -nez. / < daună].

DAUNĂ s. f. 1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral. 2. (pl.) despăgubiri morale. ♦ în ă (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva). (< lat. daunum)

DĂUNA vb. tr. a păgubi pe cineva; a prejudicia. (< daună)

DAUNĂ ~e f. 1) Factor care provoacă cuiva pierderi morale sau materiale 2) mai ales la pl. Pierdere (morală sau materială) cauzată cuiva; pagubă; stricăciune; prejudiciu. ◊ În ~a (cuiva) în detrimentul (cuiva); în paguba (cuiva). 3) la pl. Despăgubire pentru un prejudiciu (material). A plăti cuiva ~ele. [ G.-D. daunei; Sil. da-u-] /<lat. damnum

A DĂUNA ~ez intranz. A cauza o daună (cuiva); a aduce daune. [Sil. dă-u-] /Din daună

daună f. 1. stricăciune, pagubă; 2. pl. daune-interese, despăgubire datorită pentru un neajuns. [Derivațiune cărturărească din lat. DAMNUM (după analogia lui scaun din SCAMNUM)].

dáună f., pl. e (lat. damnum, pin analogie cu scaun și fem. după pagubă; it. danno, vfr. dame, dam [nfr. dommage], sp. daño, pg. dano. V. damnez, condamn). Pagubă, stricăcĭune, detriment. Daune-interese saŭ daune și interese (fr. dommages [et] interêts), despăgubire acordată pin judecată.

daună (desp. da-u-) s. f., g.-d. art. daunei; pl. daune

dăuna (a ~) (desp. dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. dăunez, 3 dăunează; conj. prez. 1 sg. să dăunez, 3 să dăuneze

daună (da-u-) s. f., g.-d. art. daunei; pl. daune

dăuna (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăunează

daună s. f. (sil. dă-u-), g.-d. art. daunei; pl. daune

dăuna vb. (sil. dă-u-), ind. prez. 1 sg. dăunez, 3 sg. și pl. dăunează

DAUNĂ s. 1. v. pagubă. 2. v. prejudiciu. 3. (la pl.) v. despăgubire.

DĂUNA vb. 1. a prejudicia, a strica, a vătăma. (Ceva care ~ sănătății.) 2. a păgubi, a prejudicia, a vătăma, (livr.) a leza. (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

DAUNĂ s. 1. pagubă, pierdere, prejudiciu, stricăciune, (înv. și pop.) pricaz, (pop.) vătămare, (înv. și reg.) smintă, sminteală, (prin Ban.) ștetă, (înv.) scădere, stricare, stricătură, vătămătură. (~e provocate de incendiu.) 2. prejudiciu, (livr.) lezare. (~ morală provocată cuiva.) 3. (la pl.) compensare, compensație, despăgubire, reparație, (înv. și pop.) mulțumire, (înv.) dezdăunare, indemnizație, (turcism înv.) adet. (~ plătite pentru prejudiciul adus.)

DĂUNA vb. 1. a prejudicia, a strica, a vătăma. (Ceva care ~ sănătății.) 2. a prejudicia, a vătăma, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

Daună ≠ folos

A dăuna ≠ a folosi

daună (daune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager.

DAUNĂ, Lazor (17 A III 115) < subst.