CRONICA vb. intr. (rar) a scrie cronici (literare), a recenza. (< fr. chroniquer)

cronica vb. I A scrie cronici (literare), a recenza ◊ „O mare prețuire i se arată profesorului Al.D., care execută o critică de direcție, și lui V.R., volumele cronicate atestând la cel din urmă o armonizare a «esteticului» cu «culturalul».” Săpt. 11 VI 71 p. 6 (din cronică + -a)

CRONICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în Evul Mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.

cronic sm vz cronică

cronic, ~ă a [At: CANTEMIR, I. I. I, 43 / V: (înv) hro~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr chronique, lat chronicus] 1 (Med; d. boli, îoc acut) Care durează mult. 2 Care se prelungește mult și nu se vindecă ușor.

cronică sf [At: M. COSTIN. ap. LET I 216/27 / V: (înv) ~nic sn, hro~ / S: (înv) chro~ / Pl: ~ici și (rar) ~ice / E: lat chronica, fr chronique] 1 Lucrare istorică, specifică Evului Mediu, în care se expun cronologic evenimentele sociale, politice, familiale din viața unui popor Si: letopiseț. 2 (Pex) Scriere care cuprinde o cronică. 3 Articol al unui ziar sau al unei reviste, în care se relatează noutăți importante din viața politică, culturală, socială etc. 4 Rubrică din ziare sau reviste, cuprinzând cronici (3). 5 Scurtă comunicare oficială, privind schimbări în guvern, mișcări în corpul diplomatic etc.

CRONICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.^[1]

CRONIC, -Ă, cronici, -e, adj. (Despre boli; fig. despre fenomene sociale) Care se prelungește vreme îndelungată, care are un caracter de durată, care s-a învechit și nu mai poate fi ușor înlăturat. Bronșită cronică. ◊ Unul din cele mai vădite fenomene de putrezire a economiei capitaliste îl constituie nefolosirea cronică a capacității de producție. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 89.

CRONICĂ, cronici, s. f. 1. Serie de însemnări, obișnuite mai ales în evul mediu și cuprinzînd o înregistrare cronologică, de obicei lipsită de discernămînt critic, a evenimentelor sociale, politice și familiare, făcute de un. scriitor (de obicei contemporan); scriere, uneori păstrată în manuscris, cuprinzînd asemenea însemnări (și servind adesea drept bază istoricilor moderni); letopiseț. Cronica întîmplărilor mai însemnate, petrecute pînă la anul 1499, scrisă de un cronicar rămas anonim, s-a păstrat în traducere germană. IST. R.P.R. 137. Intriga în Hamlet e luată din cronicile Danemarcii. GHEREA, ST. CR. II 278. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. EMINESCU, O. I 151 2. Articol dintr-un ziar sau dintr-o Revistă care comentează evenimente de actualitate, politice, sociale și culturale, interne sau externe. Cronică internațională. Cronică locală. Cronică muzicală. 3. Comentariu, de obicei răutăcios, făcut asupra unor evenimente neînsemnate din viața particulară a cuiva. Cronica Iașului, așa de bogată pe acea vreme, nu-l știa. RUSSO, O. 48. – Pl. și: (învechit) cronice (EMINESCU, O. I 32, BĂLCESCU, O. I 64).

CRONIC, -Ă adj. (Despre boli; op. acut) Care are o evoluție lentă, de durată. ♦ (Fig.) Care se prelungește multă vreme, învechit, greu de înlăturat. [< fr. chronique, lat. chronicus < gr. chronos – timp].

CRONICĂ s.f. 1. Scriere în care se expun cronologic evenimentele din viața unui popor; letopiseț, anale. 2. Articol de ziar, de revistă, care comentează evenimente la ordinea zilei. ◊ Cronică literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. Comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. [Var. hronic s.n., hronică s.f. / < lat. chronica, cf. fr. chronique, gr. chronica < chronos – timp].

HRONIC s.n. v. cronică.

HRONICĂ s.f. v. cronică.

CRONIC, -Ă adj. 1. (despre boli) cu o evoluție lentă, de durată. 2. (fig.) care se prelungește multă vreme, învechit, greu de înlăturat. (< fr. chronique, lat. chronicus)

CRONICĂ s. f. 1. scriere în care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viața unui popor; letopiseț, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epocă, în sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revistă care comentează evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)

roman-cronică s. n. Roman care își propune să fie o cronică a epocii pe care o prezintă ◊ „În ce privește modalitatea romanului-cronică, putem depista rădăcinile până la Neculce.” Luc. 3 VIII 67 p. 9. ◊ „Scriitorul își propune, așadar, să realizeze un roman-cronică, o radiografie cât mai exactă a evenimentelor, a comportamentului uman în fața unor evenimente-limită pline de tragism [...]” R.lit. 3 X 74 p. 4. ◊ „Romanul cronică” R.lit. 17 VIII 78 p. 9; v. și Săpt. 28 XII 73 p. 4, R.l. 21 II 75 p. 2 (din roman + cronică)

CRONIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre boli) Care durează de mult timp; cu evoluție lentă și de durată. 2) fig. Care se prelungește multă vreme; de lungă durată. /<fr. chronique

CRONICĂ ~ci f. 1) Lucrare cu caracter istoric în care evenimentele sunt expuse în ordine cronologică; letopiseț; anale. 2) Scurtă comunicare (în ziar, la radio, televiziune) care comentează evenimentele la ordinea zilei. [G.-D. cronicii] /<fr. chronique, lat. chronica^[1]

cronic a. se zice de boalele cari durează mult timp.

cronică f. 1. narațiunea faptelor după ordinea timpului: cronicele Moldovei se mai numesc și letopisețe; 2. partea unui ziar unde se rapoartă principalele știri politice și literare: cronică politică, teatrală, muzicală; 3. fig. ceea ce se vorbește (mai ales de rău), sgomot ce circulă: cronică scandaloasă.

Huru (Cronica lui) m. pretinsă istorie scrisă în limba românească din 1494, tradusă de spătarul Clănău și publicată de Asache. Stilul și coprinsul dovedesc neautenticitatea ei.

*crónic, -ă adj. (vgr. hronikós, d. hrónos, timp). Med. Se zice despre boalele care se prelungesc mult timp, despre boalele vechĭ, în opozițiune cu acut. Fig. Beție cronică, beție veche. S. f., pl. ĭ (rar e). Istorie scrisă în ordinea timpuluĭ, an cu an: cronica luĭ Șincaĭ. Articul de ziar despre noutățile zileĭ: cronică politică, teatrală, artistică, financiară. Fig. Cronica scandaloasă, care povestește ceĭa ce e răŭ pe socoteala cuĭva. – Vechĭ și hrónică (s. f.) și hrónic (s. n., pl. e) după ngr.

cronica vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cronichează

cronic adj. m., pl. cronici; f. cronică, pl. cronice

+cronic adv. (bolnavă cronic, bolnavi cronic)

cronică s. f., g.-d. art. cronicii; pl. cronici

cronic adj. m., pl. cronici; f. cronică, pl. cronice

cronică s. f., g.-d. art. cronicii; pl. cronici

cronic adj. m., pl. cronici; f. sg. cronică, pl. cronice

cronică s. f., g.-d. art. cronicii; pl. cronici^[1]

cronică (adj.), pl. cronice

cronică (subst.), pl. cronici

cronică, -ci.

CRONICĂ s. letopiseț, (înv.) hronic. (~ lui Gr. Ureche.)^[1]

CRONICĂ s. letopiseț, (înv.) hronic. (~ lui Gr. Ureche.)

cronic adj. – Care are evoluție lentă, cu caracter de durată. – Var. hronic (și der., înv.). Lat. chronicus (sec. XVIII). – Der. cronică, s. f., din lat. chronica, sec. XVII; cronicar, s. m.; cronicăresc, adj.; cronograf, s. f. (cronică, anale), din gr. χρονόγραφος (sec. XVII); cronologic, adj., din fr.; cronologie, s. f., din fr.; cronometru, s. n., din fr. Pentru der. înv., cf. Gáldi 196.

CRONICĂ (< fr. chronique; < lat. lit. chronica; cf. gr. lat. hronica, fapte succesive în timp) Scriere cu caracter istoric, o relatare cronologică a faptelor mai importante din viața unui popor, a unui domnitor, a unei familii etc. Cronicile sînt povestiri ale unor evenimente la care autorul a luat parte sau cunoștință de ele fără insă a le relata an cu an, ca analiștii. Ele apar în elenism și mai tîrziu cunosc o mare dezvoltare în cultura bizantină. Premergătoare istoriei critice, ele au fost, prin excelență, forma istoriei evului mediu european (Franța, Anglia), cele mai multe fiind scrise în mănăstiri. În literatura noastră, ele apar în secolul al XVI-lea, mai întîi în limba slavonă (cronicele călugărilor Macarie, Eftomie și Azarie), iar în limba română abia în secolul al XVII-lea, prin Gr. Ureche, Miron Costin și continuînd în secolul al XVIII-lea cu Ion Neculce. Unele cronici sînt scrise în versuri ca, de exemplu, Stihurile asupra domnului Grigore Ghica Voievod (1777); Istoria lui Mavrogheni Vodă și a răsmiriții din timpul lui de pitarul Hristache; Jalnica tragodie a Moldovei de Alecu Beldiman, scriitori socotiți a fi cei din urmă cronicari în literatura noastră și care în relatarea faptelor folosesc o versificație greoaie.

CRONICĂ LITERARĂ (< fr. chronique littéraire) Formă a disertației, denumită astfel datorită periodicei sale apariții (zilnic, săptămînal, lunar) în paginile acelorași publicații – ziare, reviste – și care constă în relatarea publicațiilor apărute în răstimp sau a manifestărilor din diferite domenii de activitate. Ea poate fi de mai multe feluri: științifică, literară, politică, muzicală, economică, sportivă etc. Exemplu: Cronica mizantropului (în Lumea și Națiunea) și Cronica optimistului (în Contemporanul) de G. Călinescu. Ex. de cronică literară: „Familia, mai mult sub aspectul ei pitoresc și evocativ, era o preocupare vădită și-n primul roman al d-lui Călinescu, în Cartea nunții.” „Romanul de astăzi, Enigma Otiliei, este construit cu un meșteșug sigur, pe mai multe planuri, și cu o detașare epică întru totul stăpînă pe materialul uman, atît de divers și de închegat în fizionomia lui.” POMPILIU CONSTANTINESCU, G. Călinescu: Enigma Otiliei, Vremea, 1938) Ex. de cronică istorică: „Și întrebînd Vasile Vodă pe postelnici cine din boieri este afară, au spus postelnicii că este logofătul cel mare, dvorește să-și ia ziua bună, că i-au venit veste de boală foarte grea jupînesei. Să fie zis Vasilie vodă: ”Ce om fără cale logofătul! Știindu-și jupîneasa boleacă și nu o ține aicea cu sine!„ Și i-au zis să intre, să-și ia ziua bună. Au intrat Ștefan Gheorghe logofătul cu fața scornită de mare mîhniciune și și-au luat voie să meargă spre case-și. Spun să fie zis Vasilie vodă: ”Să afle lucrul și voia sa.„ Neștiutoriu gîndul omului spre ce menește.” (MIRON COSTIN, Letopisețul țării Moldovei) Termenul cronică este folosit uneori și pentru acele romane cu caracter de istorie a moravurilor unei epoci (Chronique du XIX^e siècle de Stendhal; Cronica românească a veacului al XX-lea, titlu în care Cezar Petrescu îngloba romanele sale, în năzuința de a fi un istoriograf al vieții sociale a epocii sale).

CRONICA, revistă politică, socială și culturală. Apare săptămînal, la Iași, din 1966.

CRONICA ANONIMĂ A BRAȘOVULUI PENTRU TRECUTUL ROMÂNILOR DIN ȘCHEI, cronică înmănunchind, fără un plan definit, știri diverse asupra evenimentelor istorice dintre 1392 și c. 1790.

CRONICA ANONIMĂ RACOVIȚEANĂ, cronica a doi autori anonimi care continuă letopisețul lui Miron Costin, relatînd evenimente din istoria Moldovei, cuprinse între anii 1661 și 1729. Partea a doua a cronicii, care începe cu 1705, are în centru domniile lui Mihai Racoviță, pe care-l prezintă în mod favorabil.

CRONICA BĂLENILOR („Istoriile domnitorilor Țării Românești”), cronică anonimă, scrisă spre sfârșitul sec. 17 de un autor atașat grupării boierești a Bălenilor. Narează evenimente cuprinse între 1290 și 1688.

CRONICA BUZEȘTILOR, cronică anonimă, în corpul „Letopisețului Cantacuzinesc”, păstrată într-o compilație din sec. 17. Scrisă de un autor apropiat familiei boierilor Buzești, comentează de pe pozițiile acestora luptele și victoriile lui Mihai Viteazul.

CRONICA GHICULEȘTILOR, cronică anonimă, redactată pe la sfîrșitul sec. 18 de un autor atașat familiei Ghica. Cuprinde bogate informații referitoare la istoria Moldovei între 1695 și 1754.

CRONICA MOLDO-GERMANĂ, versiune prelucrată în limba germană a unui prototip comun cronicilor Moldovei din sec. 15. Scrisă la curtea lui Ștefan cel Mare, relatează evenimentele domniei acestuia cuprinse între 1457 și 1499. Cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova păstrate pînă azi.

CRONICA MOLDO-POLONĂ, cronică prelucrată pe la mijlocul sec. 16 de un anonim polon după prototipul comun cronicilor Moldovei din sec. 15. Cuprinde informații asupra istoriei Moldovei între 1352 și 1564.

CRONICA MOLDO-RUSĂ, cronică încorporată într-o colecție de cronici rusești de la sfîrșitul sec. 16. Narează, pornind de le prototipul comun al cronicilor Moldovei din sec. 15, evenimentele de la întemeierea Moldovei pînă la moartea lui Ștefan cel Mare (1504).

CRONICA PICTATĂ DE LA VIENA (CHRONICON PICTUM VINDOBONENSE), cronică privind istoria maghiarilor. Cuprinde informații despre poporul român și, în special despre conflictul din 1330 dintre Basarab I, domnul Țării Românești, și Carol Robert, regele Ungariei; cuprinde c. 300 de miniaturi, care completează narațiunea.

CRONICI, cărți din „Vechiul Testament”, scrise în ebraică, în jurul anului 300 î. Hr. Împreună cu Ezdra și Nehemia, de către același autor numit Cronist. Ele descriu istoria poporului evreu de la începuturi pînă la cucerirea Ierusalimului în anul 587 î. Hr.

a suferi de chiulangită cronică expr. (șc., glum.) a absenta nemotivat de la cursuri.

chiulangită cronică expr. v. chiulangită.

cronică s. f. sg. (tox.) canabis.