CRĂCANĂ, crăcane, s. f. I. 1. Ramură de copac bifurcată la capăt; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac². 2. Prăjină bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcan s. n.] – Cracă + suf. -ană.

cracană sf vz crăcană

crăcan snm vz crăcană

crăcană sf [At: COSTINESCU / V: cra~, crăcan smn / Pl: ~ne / E: cracă + -ană] 1 Cracă ramificată în formă de „V”. 2 Obiect din lemn desfăcut la un capăt în două sau mai multe brațe. 3 (Pex) Fiecare dintre ramificațiile unui obiect bifurcat. 4 Obiect cu două brațe. 5 (Pex) Locul unde se bifurcă o crăcană (4). 6 (Pex) Loc unde ramurile unui copac formează un unghi Si: prăjină. 7 (Mol) Prăjină bifurcată la un capăt pentru sprijinit crengile prea încărcate cu fructe sau frânghia cu rufe puse la uscat. 8 (Mol) Furcă pe care stă cumpăna de la fântână. 9 (Pex) Spânzurătoare. 10 Sapă al cărei tăiș are forma a două coarne. 11 (Lpl) Corn¹ (49). 12 (Lpl) Corn¹ (61). 13 Ac de păr. 14 Pieptene cu dinții rari pentru strâns părul. 15 Unealtă bifurcată la capăt pentru împănat friptura cu usturoi sau slănină. 16 Lemne prinse în unghi pe care se așază plugul Si: (reg) cobilă, cotumbă, croc, iapă, traglă, trăgători. 17 Pirostrii. 18 Unealtă din trei pari uniți la vârf, de care se agață ceaunul Si: (reg) cujbă, cotumbă. 19 Capră de lemne. 20 (Buc) Furcă de lemn. 21 (Reg; lpl) Lemne între care intră proțapul Si: gemănare. 22 (Arg) Pantaloni. 23 (Pop; îs) Om ~ Om cu picioare lungi și strâmbe. 24 (Îs) Undiță ~ Undiță cu doi sau trei craci. 25 (Mol) Varietate de struguri albi sau negri cu ciorchini lungi, deșirați, cu rămurele alterne Si: căldărușă, crăcănată (7). 26 Vin din crăcană (25) Si: (reg) căldărușă, crăcănată (8). 27 (Îs) Poamă ~ Poamă băbească.

crăcăna [At: DELAVRANCEA, H. T. 132 / Pzi: ~nez / E: crăcană] 1 vr (Înv; d. plante) A se ramifica. 2 vr (D. obiecte) A se bifurca. 3-4 vtr (D. oameni) A(-și) desface picioarele Si: (reg) a (se) băscăcăra, a (se) răscăcăra, (pop) a (se) răscrăcăra.

crecană sf vz crăcană

CRĂCANĂ, crăcane, s. f. I. 1. Cracă ramificată în formă de V; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac². 2. Prăjină provenită dintr-o ramură de copac bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcan s. n.] – Cracă + suf. -ană.

CRĂCAN s. n. v. crăcana.

CRĂCANĂ, crăcane, s. f. I. 1. Cracă ramificată în formă de «V»; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt te două sau în mai multe brațe; ramificațiile unui obiect bifurcat. [Strugurii se zdrobesc] cu mustuitorul, un băț cu trei sau patru crăcane scurte la capăt. I. IONESCU, P. 251. ◊ Fig. Solul o ținea [cartea] în crăcana a două degete, întinzînd brațul cît mai sus cu putință. SADOVEANU, N. P. 187. 8. 2. Ramură de copac bifurcată ia un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fîntînii etc. Scîrția... cumpăna [fîntînii] ce tot se mai ținea pe crăcana unei furci butucănoase. VLAHUȚĂ, N. 122. 3. (Mai ales la pl.) Cerc de fier cu trei picioare, care servește de suport pentru cazan, ceaun sau alte vase care se pun direct la foc; pirostrii. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atîrnă căldarea deasupra focului. Atîrnă căldărușa de mămăligă în crăcane. ISPIRESCU, L. 396. II. s. n. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din asemenea struguri. – Variantă: crăcan (ODOBESCU, S. I 91) s. n.

CRĂCĂNA, crăcănez, vb. I. Refl. (Despre picioare) A se desface, a se întinde în lături, a se rășchira; (despre oameni) a-și întinde picioarele în lături. [Femeile] se îndemnau la lucru, urzind pînza ca un brîu alb întins d-a lungul curții, or se crăcănau în duzi să-și umfle șorțurile cu frunză pentru gîndaci. DELAVRANCEA, H. T. 132. ◊ Tranz. (Cu privire la picioare) Cu o mișcare iute, și-a aruncat cușma mai pe ceafă și, crăcănîndu-și picioarele butucănoase, s-a aplecat, și-a umplut pumnii cu zăpadă și a prins a-și freca stîngaci... fața nădușită. GALAN, Z. R. 204.

CRĂCANĂ¹ ~e f. 1) Băț lung, bifurcat la un capăt, având diferite întrebuințări. 2) Ramă de fier, în formă de cerc, având trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealtă improvizată din trei bețe lungi, unite sus, așezate în formă de piramidă, de care se atârnă deasupra focului un vas în care se fierbe ceva. 4) Capră de tăiat lemne. /crac + suf. ~ană

CRĂCANĂ² ~e f. 1) Varietate de viță de vie, având struguri cu boabe mari, albe sau negre. 2) Vin din astfel de struguri. /crac + suf. ~ană

A SE CRĂCĂNA mă ~ez intranz. (despre ființe) A-și desface picioarele în lături (luând o poziție neestetică). /Din crăcană

crăcană f. 1. prăjină cu doi craci ca o furcă de fân; 2. unealtă de lemn cu două sau trei picioare de care se spânzură căldarea; 3. ac cu craci; 4. Mold. scaunul tăietorilor de lemne; 5. varietate de struguri.

crăcănà v. a desface și întinde cracii, picioarele.

crăcánă f., pl. e și ănĭ (d. crac). Lucru ramificat, cum ar fi o prăjină despicată la vîrf p. a susținea ceva. (În Munt. și crácan, n., pl. e). Poamă crăcană (Mold.), un fel de strugurĭ negri cu ramurile rare (Butuciĭ care îi produc se numesc „butucĭ crăcanĭ”, ca adj.). În Munt. crîngană (d. crîng) ca s. f.

crăcănéz v. tr. (d. cracană). Fam. Pop. Desfac craciĭ, ramific: a crăcăna un compas. V. refl. Îmĭ desfac craciĭ.

crăcană s. f., g.-d. art. crăcanei; pl. crăcane

crăcăna (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. crăcănez, 3 crăcănează; conj. prez. 1 sg. să crăcănez, 3 să crăcăneze

crăcană s. f., g.-d. art. crăcanei; pl. crăcane

crăcăna (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcănează

crăcană s. f., g.-d. art. crăcanei; pl. crăcane

crăcăna vb., ind. prez. 1 sg. crăcănez, 3 sg. și pl. crăcănează

crăcană, pl. crăcane

CRĂCANĂ s. v. pirostrie.

CRĂCANĂ s. v. capră, coarne, cobilă, prăjină.

CRĂCĂNA vb. v. bifurca, ramifica.

CRĂCĂNA vb. (pop. și fam.) a se crăci, a se răscrăcăna, (reg.) a se târși. (Ce te-ai ~ așa?)

crăcană s. v. CAPRĂ. COARNE. COBILĂ. PRĂJINĂ.

CRĂCANĂ s. pirostrie, (reg.) picioare (pl.), țagră, (prin Transilv.) mîță, (prin Ban. și Transilv.) săgeac. (Pe ~ se pune ceaunul la foc.)

CRĂCĂNA vb. (pop.) a se crăci, a se răscrăcăra, (reg.) a se tîrși. (Ce te-ai ~ așa?)

crăcăna vb. v. BIFURCA. RAMIFICA.

crăcană, crăcane, s.f. – 1. Creangă cu capăt bifurcat. 2. Furcă de lemn. – Din cracă + suf. -ană (MDA).

CRĂCANĂ subst. 1. – N., olt. (Grș 18). Crăcănel, act. 3. Crăcănuș, Ion (Grș 18).

crăcan, crăcane s. n. 1. (intl.) pantaloni. 2. cadru confecționat dintr-o sârmă mai groasă al jucăriei numite „invizibilă”.

la crăcan expr. (intl.) buzunarul pantalonului.