CORESPONDENT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant.

CORESPONDENȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondință s. f.] – Din fr. correspondance.

corăspundenție sf vz corespondență

corespondent, ~ă [At: STAMATI, D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr correspondant] 1 smf Persoană care colaborează la un ziar sau la o publicație periodică, trimițând spre publicare informații din locul unde se află. 2 smf Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3 smf (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență (4). 4 smf (Înv) Funcționar la o bancă însărcinat cu ținerea corespondenței (5). 5 smf Negustor care este în legătură cu alt negustor. 6 a Corespunzător. 7 a (Îs) Membru ~ Membru al unei academii, instituții științifice etc., având aceleași obligații și drepturi ca și un membru activ, cu excepția dreptului de a vota. 8 a (Gmț; îs) Unghiuri ~e Fiecare din unghiurile formate de o secantă și două drepte paralele. 9 a (Corn; îs) Cont ~ Cont pentru instituțiile de credit cu care lucrează o bancă.

corespondență sf [At: CANTEMIR, IST. 183 / V: (îrg) ~din~, ~ris~, ~pundin~, ~ție, ~pundenție, ~răspundenție, ~nție^[1], ~roșpondeanță / Pl: ~țe / E: fr correspondence] 1 Potrivire între lucruri, fenomene, părți etc. Si: armonie, concordanță. 2 (Com; îs) ~a conturilor Legătură reciprocă dintre două conturi care se stabilește prin dublă înregistrare a lor. 3 (Înv) Legătură, mai ales, comercială. 4 Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. 5 Totalitate a scrisorilor schimbate între două persoane. 6 Conținut al unei scrisori. 7 (Trs; după ger Korrespondenzkarte) Carte poștală. 8 Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, reviste, post de televiziune etc. 9 (Lin) Raport constant existent între două unități lingvistice. 10 (Lin; îs) ~a timpurilor Raport de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 11 (Mat) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătura cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime.

corespondenție sf vz corespondență

corespondință sf vz corespondență

corespundenție sf vz corespondență

corespundință sf vz corespondență

corispondență sf vz corespondență

coroșpondeanță sf vz corespondență

coroșpondenție sf vz corespondență

răspundență sf vz corespondență

respondenție sf vz corespondență

respundență sf vz corespondență

respundenție sf vz corespondență

CORESPONDENT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care colaborează la un ziar sau la o publicație periodică, trimițând spre publicare informații din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice având aceleași obligații și drepturi ca și un membru activ, cu excepția dreptului de a vota pe viitorii membri, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale între ele, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant.

CORESPONDENȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondință s. f.] – Din fr. correspondance.

CORESPONDENT¹, -Ă, corespondenți, -te, adj. (În expr.) Membru corespondent = membru al unei instituții științifice sau al unei academii, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca și un membru activ, cu excepția dreptului de vot.

CORESPONDENT², -Ă, corespondenți, -te, adj. (În expr.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate între ele, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte, unul din unghiuri fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor.

CORESPONDENT³, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care colaborează la un ziar, trimițînd corespondență cu conținut informativ din locul în care se află. [Conducerea ziarului] a prezentat în fața corespondenților o dare de seamă despre legăturile redacției cu corespondenții. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2703. Potrivit învățăturii leninist- staliniste și experienței glorioase a presei sovietice, presa din țara noastră își întărește tot mai mult legăturile cu masele, acordă o atenție din ce în ce mai mare creșterii numărului de corespondenți muncitori și țărani. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 34-37 1/6. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență, de la care primește scrisori.

CORESPONDENȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. (Construit adesea cu «a avea», «a fi în», «a ține», «a întreține», «a purta», «a face») Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. Caragiale avea o întinsă corespondență cu prietenii săi: Bălcescu era în corespondență cu Ion Ghica. – Purtam și corespondență. în scrisorile de afaceri găseam mai întotdeauna și un adaus ◊ scris» de Adela. IBRĂILEANU, A. 22. ◊ A (sau a-și) face corespondența = a scrie scrisori. ♦ Învățămînt prin corespondență - sistem de învățămînt fără frecvență, dar bazat pe programul normal de studii și de examene, elevii primind în scris îndrumările profesorilor și trimițînd tot în scris temele pentru a fi corectate. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. Corespondența lui Ion Ghica cu Vasile Alecsandri. ♦ Conținutul unei scrisori. Secretul corespondenței este garantat de lege. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar. Am citit în «Scînteia» o corespondență din Brăila. II. Raport, legătură între lucruri, fenomene, aspecte, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. Forma de cunoaștere în imagini a lumii ne demonstrează... acea corespondență... între faptul particular ca obiect de cunoaștere și reflectarea sa subiectivă în conștiința omului. V. ROM. decembrie 1950, 191. ◊ Corespondența timpurilor = raportul dintre timpul verbului unei propoziții subordonate și timpul verbului din propoziția regentă. – Variantă: (învechit) corespondință (NEGRUZZI, S. I 99) s. f.

CORESPONDENT, -Ă s.m. și f. 1. Colaborator extern la un ziar, care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia în fața școlii. 3. (Rar) Cel care poartă corespondență cu cineva. // adj. Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca un membru activ, cu excepția dreptului de vot. [Cf. fr. correspondant, it. corrispondente].

CORESPONDENT, -Ă adj. Care corespunde, corespunzător. ◊ (Geom.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte, unul dintre unghiuri fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor. [Cf. fr. correspondant].

CORESPONDENȚĂ s.f. I. 1. Schimb de scrisori (între două sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care și le-au scris două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; concordanță, armonie. 2. (Mat.) Relație care există între perechile formate din elemente aparținînd la două mulțimi cînd acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = concordanța timpurilor. ♦ Paralelism între fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. [Var. corespondință s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].

CORESPONDINȚĂ s.f. v. corespondență.

CORESPONDENT, -Ă I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestora față de școală. 3. cel care poartă corespondență cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzător. ♦ membru ~ = membru al unei academii sau al altei instituții științifice, care are aceleași obligații și se bucură de aceleași drepturi ca un membru activ, cu excepția dreptului la vot; unghiuri ~ e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeași parte a unei secante care intersectează două drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor și altul în afara lor. ◊ (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei părți de propoziție. (< fr. correspondant)

CORESPONDENȚĂ s. f. I. 1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ conținutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie. 2. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă. 3. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. ♦ ă timpurilor = concordanța timpurilor. (< fr. correspondance)

CORESPONDENT¹ ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Colaborator la o publicație periodică sau la un centru de informații care furnizează știri din localitatea în care se află. 2) Persoană care întreține relații epistolare cu cineva. /<fr. correspondant

CORESPONDENT² ~tă (~ți, ~te): Membru ~ membru al unei academii sau instituții științifice cu drept de vot consultativ. 2): Unghiuri ~te unghiuri formate de două drepte paralele tăiate de o secantă și situate de aceeași parte a secantei, unul fiind intern, iar altul extern. /<fr. correspondant

CORESPONDENȚĂ ~e f. 1) Schimb de scrisori. ~ oficială. ◊ A învăța prin ~ a învăța fără a-și întrerupe activitatea în câmpul muncii. 2) Totalitate de scrisori primite sau expediate. 3) Cronică realizată într-o publicație periodică de un corespondent. 4) Dependență reciprocă; interdependență; corelație. [G.-D. corespondenței] /<fr. correspondance

corespondent a. care e în corelațiune cu alte lucruri. ║ m. 1. persoană cu care stăm în corespondență: corespondentul unui ziar; 2. persoană însărcinată a îngriji de trebuințele unui tânăr, depărtat de familia sa.

corespondență f. 1. schimb regulat de scrisori și scrisorile înseși: citesc ^corespondența sa; 2. raport de afaceri comerciale; 3. conformitate de idei, de sentimente.

*corespondént, -ă adj. (mlat. correspóndens, -éntis, fr. correspondant). Care corespunde, care are relațiune cu altu: unghĭurĭ, ideĭ corespondente. Acela, aceĭa cu care eștĭ în relațiunĭ de afacerĭ. Persoană care are însărcinarea de a veghea asupra unuĭ copil departe de familia luĭ și a îngriji de el.

*corespondénță f., pl. e (d. corespondent; fr. correspondance). Schimb de scrisorĭ, comunicațiune, relațiunĭ: corespondența între doĭ oamenĭ, între state. Scrisorĭ și alte lucrurĭ scrise, trimese orĭ primite pin poștă: îmĭ citesc corespondența, acest scriitor a lăsat o însemnată corespondență. Conformitate, potriveală: perfecta corespondență a tuturor părților corpuluĭ, a gîndurilor noastre. – Maĭ vechĭ coreșpondénție și răspundénție; în Let. 2, 252 și 3, 257 respundénție (după pol. korespondencya).

răspundénție, V. corespondență.

respundénție, V. corespondență.

corespondent adj. m., s. m., pl. corespondenți; adj. f., s. f. corespondentă, pl. corespondente

corespondență s. f., g.-d. art. corespondenței; pl. corespondențe

corespondent adj. m., s. m., pl. corespondenți; adj. f., s. f. corespondentă, pl. corespondente

corespondență s. f., g.-d. art. corespondenței; pl. corespondențe

corespondent s. m., adj. m., pl. corespondenți; f. sg. corespondentă, pl. corespondente

corespondență s. f., g.-d. art. corespondenței; pl. corespondențe

corespondent

CORESPONDENT adj. s. 1. adj. v. asemănător. 2. s. v. omolog.

CORESPONDENȚĂ s. I. poștă. (Ne vine aproape zilnic ~.) II. 1. v. potrivire. 2. v. concordanță. 3. (GRAM.) corespondența timpurilor = consecuția timpurilor. 4. (MAT.) simetrie. (~ unghiurilor.)

CORESPONDENT adj. analog, apropiat, asemănător, asemenea, înrudit, similar, (înv.) asemănat, podobnic, semănător. (Două elemente ~.)

CORESPONDENȚĂ s. I. poștă. (Ne vine zilnic ~.) II. 1. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Se poate stabili o ~ între aceste două elemente.) 2. acord, concordanță, conformitate, potriveală, potrivire, (livr.) consonanță. (Există o deplină ~ între elementele ansamblului.) 3. (MAT.) simetrie. (~ unghiurilor.)

CORESPONDENȚĂ s. f. (cf. fr. correspondance, it. corrispondenza): raport, legătură între fenomenele de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom (pe baza c. se verifică înrudirea idiomurilor și se explică diferitele stadii de dezvoltare ale unui idiom). ◊ ~ fonetică: concordanță între anumite sunete ale unei limbi. ◊ ~ lexicală: concordanță între anumite cuvinte ale unei limbi. ◊ ~ gramaticală: concordanță între anumite fapte de limbă, de ordin gramatical. Se vorbește astfel despre c. timpurilor (concordanță constatată între timpurile verbelor-predicate din propozițiile principale coordonate sau din propozițiile subordonate și timpurile verbelor-predicate din propozițiile regente) și despre c. dintre părțile de propoziție și propozițiile subordonate (considerată aproape perfectă: subiect – subiectivă, nume predicativ – predicativă, atribut – atributivă, complement necircumstanțial – completivă necircumstanțială, complement circumstanțial – completivă circumstanțială, element predicativ suplimentar – predicativă suplimentară).

CORESPONDENȚĂ LITERARĂ (< fr. correspondance littéraire) Schimb de scrisori între două personalități literare sau culturale. În cadrul corespondenței literare intră atât scrisorile literare destinate publicării lor (ex. corespondența dintre V. Alecsandri și Ion Ghica, I.H. Rădulescu și C. Negruzzi, Al. Vlahuță și I.L. Caragiale), cît și acele scrisori particulare, cu unele referiri la probleme de literatură. Dintre toate lucrările literare, corespondența este aceea care se pretează la o mare varietate, atît de conținut, cît și de stil. Descătușat de orice constrîngere, scriitorul se dezvăluie sub adevărata-i lumină, cu preferințele, înclinările, deprinderile, calitățile și defectele lui (v. scrisoarea).

CORESPONDENȚE (< fr. correspondances ; it. corrispondenza) Legătură, raport între lucruri, fenomene, senzații etc.; concordanță, armonie. În literatură, termenul se referă la analogii între senzații diferite. De pildă, o senzație vizuală sugerează o senzație auditivă și invers. Poeții simboliști le-au folosit pe scară largă, iar moderniștii au extins și au ajuns să atribuie sunetelor limbii, mai precis vocalelor, cîte o culoare anume, realizînd ceea ce se numește o audiție colorată. Ex. A – negru, E – alb, I – roșu, O – albastru, U – verde. după-cum le precizează corespondența acustic-cromatică poetul francez A. Rimbaud, în sonetul Vocalele. Ch. Baudelaire a formulat sensul general al corespondențelor în cunoscutul său sonet Correspondances (Corespondențe). Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc. Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare, Într-un acord în care mari taine se ascund, Ca noaptea sau lumina, adînc, fără hotare, Parfum, culoare, sunet se-ngînă, și-și răspund. Sînt proaspete parfumuri de trupuri de copii. Dulci ca un ton da flaut, verzi ca niște cîmpii, Iar altele bogate, trufașe, prihănite, Purtînd în ele-avînturi de lucruri infinite, Ca moscul, ambra, smirna, tămîia, care cîntă Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncîntă. (Traducere de AL. PHILIPPIDE) În poezia noastră, după modelul Iui Rimbaud, Mircea Demetriade scrie un sonet al vocalelor, în care stabilește alte corespondențe de culoare, ceea ce înseamnă că procesul este, în mare măsură, subiectiv. Ex. Alb A ; E gri; I roșu, un cer în asfințire, Albastrul O, imensul în lacuri oglindit. U mugetul furtunii și-al crimei colț vădit, Alcovul criptei negre, lugubră prohibire... (M. DEMETRIADE, Sonuri și culori) Procedeul corespondențelor l-a susținut teoretic Al. Macedonski, aplicîndu-1 în creația sa, precum și alți poeți simboliști și moderniști. Se întîlnește și în poezia lui T. Arghezi, L. Blaga, Al. Philippide etc.