copita vt [At: ANON. CAR. / Pzi: ~tez / E: copită] (Rar) A lovi cu copita.

COPITĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto.

căpiță² sf [At: LIUBA-IANA, M. / Pl: ~țe / E: srb kapica] Căiță (1).

căpiță¹ sf [At: I. IONESCU, C. 121/19 / V: cop~, copită / Pl: ~țe / E: bg копица] 1 Grămadă (provizorie) de fân, de formă conică și de mărime variabilă. 2 (Pex) Grămadă conică de nutreț sau de cereale. 3 (Mol; rar) Căpățână.

copită² sf vz căpiță corectat(ă)

copită¹ sf [At: MARDARIE, L. 1525 / V: căp~, scop~, scopită / A și: copită / Pl: ~te și (rar) ~iți / E: vsl копито] 1 Unghie cărnoasă, care acoperă extremitatea piciorului la cal, rumegătoare și alte animale, protejând țesuturile vii. 2 (Îe) A-i sări cuiva ~tele A fugi foarte repede. 3 (Bot; îc) ~-de-copaci Ciupercă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Bot; îc) ~a-calului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 5 (Bot; reg) Babiță (Fomes fomentarius). 6 (Bot; reg) Mănătarcă (Boletus bovinus). corectat(ă)

copiță sf vz căpiță

COPITĂ, copite, s. f. Partea cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto.

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă de fîn (mai rar de alte plante de nutreț sau chiar de cereale) de formă conică și de mărime variabilă, după regiuni. Pleoapa soarele-și închide Sus pe-o căpiță de otavă. GOGA, P. 23. Dădură într-o poiană frumoasă, unde era cîteva căpițe de fîn și otavă groasă pe lîngă ele. RETEGANUL, P. I 46. ♦ Grămadă făcută din alte obiecte (avînd formă asemănătoare cu cea a grămezilor de fîn). O căpiță de brînză cu smîntînă. HOGAȘ, M. N. 36. ◊ (În comparații) Ce bucurie, ce răcnet au fost cînd și-au văzut pajura puii săi teferi în cuib și stîrvul dușmanului căpiță la poala muntelui. SBIERA, P. 86. 2. (Rar) Căciulie, căpățînă (de usturoi). Voia la d-voastră... răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi ce stăteau mai departe o căpiță de usturoi și pregătindu-se -a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66. – Variantă: copiță (ODOBESCU, S. I 148) s. f.

COPITĂ, copite, s. f. Partea cornoasă, rezistentă, care acoperă extremitatea piciorului (degetele) la unele mamifere (la cai, asini, vite cornute etc.). Copitele cailor răsunau în amurgul de toamnă ca într-o pustie. SADOVEANU, O.I 229. Un călăreț trece-n galop. Ascult cum sună copitele calului pe drumul uscat. VLAHUȚĂ, O. A. II 177. Zărește-o căprioară, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe mititele Și copite sprintenele. ALECSANDRI, P. P. 164. ♦ (Depreciativ, pentru picioarele omului) Domnii șef să-mi ziceți și să lipiți copitele! PAS, L. I 168.

COPIȚĂ s. f. v. căpiță.

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fîn, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățînă (3). – Bg. kopica (influențat de cap).

CĂPIȚĂ ~e f. Grămadă mare și înaltă de fân sau de alte plante de nutreț (sau cereale) în formă de con; stog; claie. /<bulg. kopica

COPITĂ ~e f. Formație cornoasă care acoperă capetele degetelor la mamiferele copitate. /<sl. kopyto

căpiță f. grămadă mică de fân, de formă conică; fânul se strânge mai întâi în căpițe, acestea în snopi, pe cari secerătorii le înalță în picioare, din cari durează clăi, apoi șire sau stoguri: brăzdele le răstoarnă ’n căpiți, alții le adună AL. [Slav. KOPIȚA, grămadă].

copită f. 1. unghia calului sau a măgarului; 2. Tr. babiță (pălăria ciupercei având forma unei copite). [Slav. KOPYTO].

copiță f. V. căpiță: cu copiți de iarbă grasă POP.

căpíță (Mold. Munt. est), copiță (Olt.) f., pl. e, și copítă (Munt. vest) f., pl. e și țĭ (pol. kopica, dim. d. kopa, claĭe, stog, d. vsl. kupŭ, grămadă, vgerm. kûfe, ngerm. kaufen; bg. sîrb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopícĕa, rus. kopná; ung. kupac și [d. rom.] kapica; ngr. kopádi. V. cupesc). Mold. Grămada provizorie de fîn (înaltă cam cît omu) care la un loc cu altele formează claĭa. Munt. Stog, fîn așezat în ultima formă. Fig. Iron. Hălăcĭugă, păr mare netuns în capu cuĭva.

1) copítă f., pl. e (vsl. rus. kopýto, sîrb. kópito. V. copcă 2). Unghia animalelor din neamu caluluĭ și al bouluĭ. Lovitură de copită: măgaru trase o copită leuleĭ. Copitariță.

2) copítă f., pl. copițĭ (Munt. vest) și copíță f., pl. e (Olt.), V. căpiță.

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

copită s. f., g.-d. art. copitei; pl. copite

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

copită s. f., g.-d. art. copitei; pl. copite

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

copită s. f., pl. copite

căpiță, -țe.

CĂPIȚĂ s. v. bonetă, bonețică, pop, scufie, scufiță.

CĂPIȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fân.)

COPITĂ s. v. babiță, hrib, iască, mânătarcă.

COPITĂ s. (ANAT.) unghie. (~ calului.)

căpiță s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. POP. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

CĂPIȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fîn.)

COPITĂ s. (ANAT.) unghie. (~ calului.)

copită s. v. BABIȚĂ. HRIB. IASCĂ. MÎNĂTARCĂ.

copită (copite), s. f. – 1. Partea cornoasă care acoperă terminațiile degetelor la copitate. – 2. Ciupercă (Polyporus fomentarius). – Megl. cupită. Sl. kopyto (Miklosich, Lexicon, 303; Cihac, II, 72; Conev 89), cf. bg. kopito, sb. kòpito, rus. kopito. Este dublet al lui căpută. – Der. copita, vb. (a lovi cu copita); copitat, adj. (care are copite); copitariță, s. f. (burete de stejar); copitos, adj. (care are copite; rezistent ca o copită).

căpiță, căpițe, (căptiță), s.f. Claie din snopi de grâu sau fân, în formă conică. – Din bg. kopica (DLRM, MDA); din sl. kopica „grămadă” (Șăineanu, DER). ■ Cuv. rom. > magh. kapica (Scriban).

căpiță, căpițe, (căptiță), s.f. – Claie din snopi de grâu sau fân, în formă conică. – Din bg. kopica (DLRM, DEX, MDA); din sl. kopica „grămadă” (Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. kapica (Scriban).

copită, copită s. f. (peior.) picior.