coniță² sf vz cuniță

coniță¹ sf vz cuconiță

coníță, V. coconiță.

cóniță, V. cuniță.

coconiță sf vz cuconiță

cuconiță sf [At: DA / V: coc~ / Pl: ~țe / E: cucoană + -iță] 1-2 (Șhp) Cucoană (6) (tânără).

cuniță sf [At: NECULCE, ap. DA / V: con~ / Pl: ~țe / E: ucr куниця] (Mol; înv) Impozit plătit pentru cirezile de vite străine de țară, aduse în Moldova pentru pășunat (sau cumpărate de străini din Moldova și ținute aici pentru pășunat).

CUCONIȚĂ, cuconițe, s. f. (Și în forma coconiță sau prescurtat, familiar, coniță; pe cale de dispariție) Diminutiv al lui cucoană. 1. v. cucoană (1). Coniță!... Veniți aici la lumină. SEBASTIAN, T. 245. Coconiță... dumneata ai luat un capriț drept amor. NEGRUZZI, S. I 25. 2. v. cucoană (2). Aflînd că boierul nu este acasă și văzînd pe cuconița într-un cerdac... – începură să se jeluiască la dînsa. ISPIRESCU, L. 180. Coniță-mare = cucoană-mare. Spuneați că vă duceți mîine la ceai la conița-mare. CAMIL PETRESCU, T. II 138. – Variante: coniță, coconiță s. f.

coconită f. cocoană tânără, titlu de onoare dat tinerelor fete de burghezi sau de nobili.

cuniță f. od. soiu de văcărit scornit de Gr. Ghica, Domnul Moldovei (1748). [Slav. KONIȚA, iapă].

coconíță f., pl. e (d. cocoană, ca și ngr. kokkonitsa). Fam. Cocoană tînără. Domnișoară. – Maĭ fam. coniță. – În est cu-.

cúniță f., pl. e (pol. vechĭ kúnica, rus. kunica, jder, pele de jder, care servea ca monetă și cu care se plătea biru. P. acc., cp. cu goniță, vélniță ș. a. Bern. 1, 644). Vechĭ. Un bir pe vitele aduse la vărat în Moldova (cel de ĭarnă se numea văcărit): pogonărit și cunițe cîte opt potronicĭ de vită (Let. 2, 77). Un fel de văcărit înființat la 1748 de Grigore Ghica domnu Moldoveĭ (Șăĭn.). – Și cóniță (infl. de goniță saŭ de vsl. konica, ĭapă).

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

CUCONIȚĂ s. v. sticlete.

cuconiță s. v. STICLETE.

cuniță (cunițe), s. f. – (Înv.) Dare plătită în trecut, în Moldova, pentru cirezile străine care veneau la păscut în țară. – Var. coniță. Rut. kunicja, rus. kunica „răscumpărare” (Cihac, II, 87; DAR). – Der. cunicer (var. conicer), s. m. (perceptor al acestei dări).

cuniță, cunițe, s.f. (înv.) impozit pentru cirezile de vite aduse în țară pentru pășunat; văcărit.