CLISĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos care în amestec cu apa formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa.

clisă² sf [At: H XVIII, 262 / E: srb klis] (Ban) Jocul „de-a clencea”.

clisă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) hl~ / Pl: ~se / E: bg клиса] 1 Pământ argilos îmbibat cu apă, care are aspectul unei paste cleioase. 2 (Pgn) Argilă. 3-4 (Pop) Pâine nedospită (sau necoaptă) bine. 5 (Pop) Aliment cleios (și fără gust). 6 (Reg) Slănină.

clișa vt [At: DN² / Pzi: ~șez / E: fr clicher] (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice.

hlisă sf vz clisă

CLISĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos îmbibat cu apă, cu care formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa.

CLISĂ, clise, s. f. 1. Un fel de pămînt de culoare galbenă-cenușie, care în combinație cu apa formează o pastă cleioasă întrebuințată în olărie, în sculptură și în lucrările de construcție; argilă; p. ext. pămînt cleios, noroi gros. Sub opinci și sub picioarele calului și ale juncului, pămîntul prindea a se face clisă. CAMILAR, TEM. 370. Oamenii înaintează cu mare greutate, oprindu-se la fiecare pas pentru a-și trage piciorul din clisă. BOGZA, A. Î. 73. ♦ Aliment (de obicei) necopt care, mestecat în gură, se face cleios; (mai ales) pîine nedospită sau necoaptă bine. Eu pun masa să mănînc Și-mi vine un negru gînd: De mine nu se lipește, Ca apa de solzi de pește; Unde-mbuc de-o-mbucătură, Clisă mi se face-n gură. ȘEZ. IV 141. 2. (Transilv.) Slănină. Mulțămim... mai vîrtos pentru mălai și clisă. BUDAI-DELEANU, Ț. 50.

CLIȘA vb. I. intr. A face un clișeu pentru stereotipie. [P.i. -șez, 3,6 -șează, ger. -șînd. / < fr. clicher].

CLIȘA vb. intr. a face un clișeu pentru stereotipie. (< fr. clicher)

CLISĂ ~e f. Pământ argilos îmbibat cu apă, împreună cu care formează o pastă cleioasă. /<bulg. klisa

clisă f. 1. argilă; 2. Tr. slănină. [Cf. bulg. KLISAV, cleios].

clișà v. a face un clișeu, turnând plumb și antimoniu într’o întipărire luată de pe o pagină compusă în caractere mobile, ceea ce dă o planșa cu acelaș relief ca însăși literele.

clísă f., pl. e (bg. klisu id., klisav, cleĭos). Argilă, humă. Noroĭ cleĭos. Trans. Slănină.

*clișéz v. tr. (fr. clicher). Stereotipez, întipăresc într’un metal topit o pagină compusă din litere mobile ca să nu maĭ am nevoĭe să maĭ culeg acea pagină vre-odată.

clisă s. f., g.-d. art. clisei; pl. clise

clișa (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. clișez, 3 clișează, 1 pl. clișăm; conj. prez. 1 sg. să clișez, 3 să clișeze; ger. clișând

clisă s. f., g.-d. art. clisei; pl. clise

clișa (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișează, 1 pl. clișăm; conj. prez. 3 să clișeze; ger. clișând

clisă s. f., g.-d. art. clisei; pl. clise

clișa vb., ind. prez. 1 sg. clișez, 3 sg. și pl. clișează, 1 pl. clișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. clișeze; ger. clișând

CLISĂ s. v. argilă.

CLISĂ s. v. slănină.

SĂPTĂMÂNA CLISEI s. v. cârneleagă, harți.

clisă s. v. SLĂNINĂ.

CLISĂ s. argilă, humă, lut, pămînt, (înv. și reg.) tină, (reg.) hlei, (Transilv.) agiag. (Cană de ~.)

săptămîna clisei s. v. CÎRNELEAGĂ. HARȚI.

clisă (clise), s. f. – 1. Lut, argilă. – 2. Noroi, mîl. – 3. (Trans.) Slănină. Bg. klisa (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Skok 65). – Der. clisos, adj. (noroios; lipicios, vîscos).

clisă, clise, s.f – 1. (reg.) Slănină. În general, se referă la slănina de porc, pe care maramureșenii o condimentează, o țin în saramură și apoi o afumă, consumând-o crudă, fiartă sau friptă în tot cursul anului. Sens specific în Transilvania și Maramureș: „Au strâns banii, aurul, scumpeturile, ce-au găsit în casă, le-au băgat în saci, la fel și clisa, bucatele, ce-au găsit în casă și în pod” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 181). 2. Pământ argilos. – Din bg. klisa (Scriban, Miklosich, DER, DEX, MDA).