3 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂTRĂNIT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni.

CĂTRĂNIT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni.

CĂTRĂNIT1 s. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni.

CĂTRĂNIT1 s. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni.

cătrănit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: cătrăni] 1 Uns cu catran (2) Si: încătrănit2. 2 (Pex) Negru. 3 (Fig) Care are haine negre Si: încătrănit2. 4 (Fig) Înnorat. 5 (Fig) Supărat. 6 (Fig) Mânios. 7 (Fig) Rău la inimă Si: încătrănit2.

cătrănit1 sn [At: DUNĂREANU, SĂM. VI, 370 / Pl: ~uri / E: cătrăni] 1-6 Cătrănire (1-6).

CĂTRĂNIT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă, tuciuriu, negru. Eram.. lung și mustăcios și cătrănit la chip. PAS, L. 1 101. Își zări ca prin vis chipul oglindit în apele cătrănite ale Ghenunei Dracului. ODOBESCU, S. III 179. 2. Fig. (Uneori determinat prin «de mînie», «de necaz», «de ciudă» etc.) Amărît, supărat; mînios, turbat, furios. Era atît de cătrănit, că ar fi putut s-o facă vinovată și de vintul care bătea și de băltoaca de pe jos. PAS, Z. I 178. Am făcut o față cătrănită. EMINESCU, N. 97. ◊ Fig. Seceta cătrănită trecea mereu mai furioasă, sărăcind satele cu oameni gălbejiți. CĂLUGĂRU, O. P. 34. 3. Fig. Otrăvitor, veninos. Balele cătrănite... se scurg năclăite de-a lungul movilițelor. ODOBESCU, S. III 187.

CĂTRĂNIT1 s. n. (Rar) Cătrănire. Cătrănitul traverselor de cale ferată.

CĂTRĂNIT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărît, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, veninos. – V. cătrăni.

CĂTRĂNIT1 s. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni.

CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi (1), a învenina. – Din catran.

CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi (1), a învenina. – Din catran.

cătrămit2, ~ă a vz cătrănit2

cătrănat2, ~ă a vz cătrănit2

cătrăni [At: I. IONESCU, M. 85 / V: ~ămi / Pzi: ~nesc / E: catran] 1 vt A unge cu catran (2) o corabie (sau funii etc.) spre a nu putrezi Si: a gudrona, a încătrăni (1). 2-3 vtr (Pex) A (se) înnegri. 4 vt (Pex) A face întunecat Si: a încătrăni (4). 5 vt A pârli. 6 vt (Pex) A arde un bulumac, un stâlp de telegraf etc. (sau numai partea care se bagă în pământ a acestora) pentru a nu putrezi Si: a încătrăni (8-9). 7 vr A se îmbrăca în haine negre Si: a încătrăni. 8-9 vtr (Fig) A (se) umple de amărăciune Si: a încătrăni. 10-11 vtr (Fig) A (se) mânia. 12 vt (Fig) A transforma în catran (4) Si: a încătrăni, învenina, a otrăvi. 13-14 vtr A (se) umple de miros greu (ca) de catran Si: a încătrăni.

CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran, a face impermeabil turnînd catran. Cu pași ușori începu să se primble pe puntea cătrănită. DUNĂREANU, CH. 149. Du-te de caută nouă piei de bivol, să le cătrănești. ISPIRESCU, L. 27. Trupu-i cătrănea, După ce-l golea, Apoi foc îi da. ALECSANDRI, P. P. 118. 2. Refl. Fig. (Uneori determinat prin «de mînie», «de necaz», «de ciudă» etc.) A se necăji, a se supăra rău, a se amărî. Cucoana Marița se cătrănește că toi n-a sosit încă Spiridon cu cega. SLAVICI, N. 1 286. Se cătrăni de mînie cînd văzu necuviincioasa purtare a haiducului. ISPIRESCU, L. 143. ◊ (Despre suflet sau inimă) Lui Moș Gheorghe i s-a cătrănit din nou sufletul; nu-i mai arde nici de mitropolie, nici de nimic. SP. POPESCU, M. G. 83. ◊ Tranz. Olteanca din Slatina, Cu ochii cît strachina, Mi-a cătrănit inima. TEODORESCU, P. P. 337. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. Ne căra prin cine știe ce fund de mahala, să ne cătrănească cu vreo poșircă mucegăită și tulbure. M. I. CARAGIALE, C. 60. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se face venin; a se învenina. [Calul] departe-l azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea. TEODORESCU, P. P. 523.

CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra rău, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se învenina. – Din catran.

A CĂTRĂNI ~esc tranz. 1) A da cu catran (în scop protector). 2) fig. (persoane) A face să se cătrănească. /Din catran

A SE CĂTRĂNI mă ~esc intranz. 1) A se supăra foarte tare. 2) fig. A deveni trist; a se întrista; a se mâhni; a se amărî; a se scârbi. /Din catran

cătrănì v. 1. a unge cu catran: trupu-i cătrănia; 2. fig. a se aprinde de mânie, a se înfuria: să-și uite necazul care-l cătrănia PANN.

cătrănésc v. tr. (d. catran). Ung orĭ amestec cu catran: a cătrăni o corabie, o șosea, apa. Fig. Fam. Supăr, mohorăsc, posomorăsc: această veste l-a cătrănit răŭ. V. refl. Mă întunec, mă posomorăsc: ceru s’a cătrănit. Mă supăr, mă posomorăsc: auzind vestea, s’a cătrănit. – Maĭ rar încătr-. Barb. gudronez (fr. gudronner).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cătrănit (desp. că-tră-) s. n.

cătrănit (rar) (că-tră-) s. n.

cătrăni (a ~) (desp. că-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, 3 sg. cătrănește, imperf. 1 cătrăneam; conj. prez. 1 sg. să cătrănesc, 3 să cătrănească

cătrăni (a ~) (că-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, imperf. 3 sg. cătrănea; conj. prez. 3 să cătrănească

cătrăni vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, imperf. 3 sg. cătrănea, conj. prez. 3 sg. și pl. cătrănească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂTRĂNIT adj. 1. gudronat. (Corabie ~.) 2. smolit. (Stâlp ~.)

CĂTRĂNIT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

CĂTRĂNIT adj. 1. gudronat. (Corabie ~.) 2. smolit. (Stîlp ~.)

cătrănit adj. v. ABĂTUT. AMĂRÎT. DEPRIMAT. DESCURAJAT. INDISPUS. ÎNDURERAT. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. NECĂJIT. SUPĂRAT. TRIST.

CĂTRĂNI vb. v. amărî, indispune, îndurera, întrista, mâhni, necăji, supăra.

CĂTRĂNI vb. 1. a gudrona. (A ~ fundul unei bărci.) 2. a smoli. (A ~ un obiect de lemn.)

CĂTRĂNI vb. 1. a gudrona. (A ~ fundul unei bărci.) 2. a smoli. (A ~ un obiect de lemn.)

cătrăni vb. v. AMĂRÎ. INDISPUNE. ÎNDURERA. ÎNTRISTA. MÎHNI. NECĂJI. SUPĂRA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cătrănit, -ă, cătrăniți, -te, adj. – (fig.) Amărât, necăjit, supărat. – Din cătrăni.

cătrăni, cătrănesc, vb. refl. – A se amărî, a se necăji, a se supăra. – Din catran (< tc. katran < arab. alqitrān, prin interm. srb. katran, magh. katrány) (Scriban, DLRM, MDA).

Intrare: cătrănit (adj.)
cătrănit1 (adj.) adjectiv
  • silabație: că-tră-nit info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cătrănit
  • cătrănitul
  • cătrănitu‑
  • cătrăni
  • cătrănita
plural
  • cătrăniți
  • cătrăniții
  • cătrănite
  • cătrănitele
genitiv-dativ singular
  • cătrănit
  • cătrănitului
  • cătrănite
  • cătrănitei
plural
  • cătrăniți
  • cătrăniților
  • cătrănite
  • cătrănitelor
vocativ singular
plural
cătrămit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cătrănat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cătrănit (s.n.)
cătrănit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
  • silabație: că-tră-nit info
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cătrănit
  • cătrănitul
  • cătrănitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cătrănit
  • cătrănitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cătrăni
  • silabație: că-tră-ni info
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cătrăni
  • cătrănire
  • cătrănit
  • cătrănitu‑
  • cătrănind
  • cătrănindu‑
singular plural
  • cătrănește
  • cătrăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cătrănesc
(să)
  • cătrănesc
  • cătrăneam
  • cătrănii
  • cătrănisem
a II-a (tu)
  • cătrănești
(să)
  • cătrănești
  • cătrăneai
  • cătrăniși
  • cătrăniseși
a III-a (el, ea)
  • cătrănește
(să)
  • cătrănească
  • cătrănea
  • cătrăni
  • cătrănise
plural I (noi)
  • cătrănim
(să)
  • cătrănim
  • cătrăneam
  • cătrănirăm
  • cătrăniserăm
  • cătrănisem
a II-a (voi)
  • cătrăniți
(să)
  • cătrăniți
  • cătrăneați
  • cătrănirăți
  • cătrăniserăți
  • cătrăniseți
a III-a (ei, ele)
  • cătrănesc
(să)
  • cătrănească
  • cătrăneau
  • cătrăni
  • cătrăniseră
cătrămi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cătrăna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cătrănit, cătrăniadjectiv

  • 1. De culoare închisă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Eram... lung și mustăcios și cătrănit la chip. PAS, L. 1 101. DLRLC
    • format_quote Își zări ca prin vis chipul oglindit în apele cătrănite ale Ghenunei Dracului. ODOBESCU, S. III 179. DLRLC
  • 2. figurat Amărât, furios, mânios, necăjit, supărat, turbat. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Era atît de cătrănit, că ar fi putut s-o facă vinovată și de vîntul care bătea și de băltoaca de pe jos. PAS, Z. I 178. DLRLC
    • format_quote Am făcut o față cătrănită. EMINESCU, N. 97. DLRLC
    • format_quote figurat Seceta cătrănită trecea mereu mai furioasă, sărăcind satele cu oameni gălbejiți. CĂLUGĂRU, O. P. 34. DLRLC
  • 3. figurat Otrăvit, înveninat. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Balele cătrănite... se scurg năclăite de-a lungul movilițelor. ODOBESCU, S. III 187. DLRLC
etimologie:
  • vezi cătrăni DEX '09 DEX '98 DLRM

cătrănitsubstantiv neutru

  • 1. rar Cătrănire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cătrănire
    • format_quote Cătrănitul traverselor de cale ferată. DLRLC
etimologie:
  • vezi cătrăni DEX '09 DEX '98 DLRM

cătrăni, cătrănescverb

  • 1. tranzitiv A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cu pași ușori începu să se primble pe puntea cătrănită. DUNĂREANU, CH. 149. DLRLC
    • format_quote Du-te de caută nouă piei de bivol, să le cătrănești. ISPIRESCU, L. 27. DLRLC
    • format_quote Trupu-i cătrănea, După ce-l golea, Apoi foc îi da. ALECSANDRI, P. P. 118. DLRLC
  • 2. reflexiv tranzitiv figurat A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cucoana Marița se cătrănește că tot n-a sosit încă Spiridon cu cega. SLAVICI, N. I 286. DLRLC
    • format_quote Se cătrăni de mînie cînd văzu necuviincioasa purtare a haiducului. ISPIRESCU, L. 143. DLRLC
    • format_quote Lui Moș Gheorghe i s-a cătrănit din nou sufletul; nu-i mai arde nici de mitropolie, nici de nimic. SP. POPESCU, M. G. 83. DLRLC
    • format_quote Olteanca din Slatina, Cu ochii cît strachina, Mi-a cătrănit inima. TEODORESCU, P. P. 337. DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat A otrăvi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ne căra prin cine știe ce fund de mahala, să ne cătrănească cu vreo poșircă mucegăită și tulbure. M. I. CARAGIALE, C. 60. DLRLC
    • 3.1. intranzitiv rar A se face venin; a se învenina. DLRLC
      • format_quote [Calul] departe-l azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea. TEODORESCU, P. P. 523. DLRLC
etimologie:
  • catran DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.