CÂRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. – Din sl. kryži „cruce”.

cârjă sf [At: LET. III, 290/ 19 / V: ~j(i)e / Pl: ~je, (îvp) ~ji / E: vsl кроузь] 1 Baston (încovoiat în partea superioară) care servește la susținerea corpului în timpul mersului mai ales la bătrâni și bolnavi Si: baston, băț, bâtă, toiag. 2 (Înv) Baston care servea ca însemn al puterii Si: sceptru. 3 Baston care servește ca simbol al unei demnități (papale, episcopale) Si: hazran. 4 Băț cu partea superioară bifurcată, fixată sub braț, de care se sprijină în timpul mersului oamenii infirmi. 5 (Fig) Sprijin. 6 (Îcs) De-a ~ja Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Pop; îe) A da ~je A bate cu cârja (1). 8 (Atm; îs) ~ja aortei Porțiunea curbată pe care o prezintă artera aortă după ieșirea din inimă. 9 (Pop) Băț (lung de un metru și jumătate) cu care se amestecă urda când fierbe Si: cârlig (17). 10 (Pop) Piesă la joagăr. 11 (Pop) Chinga unei luntre. 12 (Pop) Unealta cu care rade cojocarul pieile. 13 (Pop) Manivelă care servește la ridicarea și coborârea coșurilor în mină. 14 (Pop) Manivelă care pune în mișcare niște lopățele la cazanul de fabricat țuică.

CÂRJĂ, cârje, s. f. 1. Băț cu partea superioară bifurcată, fixată sub braț, de care se sprijină în timpul mersului oamenii infirmi. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. [Pl. și: cârji] – Din sl. kryži „cruce”.

CÂRJĂ ~e f. 1) Baston cu partea de sus bifurcată, care servește drept sprijin oamenilor cu picioarele bolnave. A umbla în ~e. 2) Baston încovoiat la capătul de sus, servind drept sprijin în mers. [G.-D. cârjei] /<sl. kruži

cârjă f. 1. toiag, încovoiat în partea de sus, pe care se sprijină nevoiașii când umblă; 2. toiagul pastoral al episcopilor, egumenilor; 3. carboj de luntre. [Slav. KRĬJĬ, cruce, (după forma cârjei)]. V. hazran și paterița.

cârje sf vz cârjă

cârjie sf vz cârjă

CÎRJĂ, cîrji, s. f. 1. Baston cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, servind de sprijin oamenilor infirmi în timpul mersului. Proptit în cele două cîrji, Sender. își zvirlea picioarele paralizate înainte, grăbind spre poartă. CAMILAR, N. I 87. Trecea în cîrjă sprijinit Pe ulița pustie, Și-n caterincă ostenit El învîrtea necontenit O veche melodie. IOSIF, PATR. 39. 2. Băț puțin încovoiat la partea de sus, care servește de sprijin la mers. V. baston. Se-nloarseră unii spre alții, să nu-l vadă pe Corcodel, care venea sprijinit în cîrjă: era galben ca ceara, cu ochii scurși în fundul capului. CAMILAR, TEM. 260. Judecătorii rămîn uimiți văzind pe moș Trifu pășind încet spre ei, răzămat în cîrja lui de alun. BUJOR, S. 146.3. (învechit) Baston care servește ca simbol al puterii. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă țapăn, palid, drept, Cu cîrja lui în mînă, preotul cel păgîn. EMINESCU, O. I 93. – Pl. și: cîrje (SAHIA, N. 16, ALECSANDRI, P. P. 151).

cîrjă f., pl. ĭ (vsl. kryžĭ și križĭ, cruce, cîrjă. V. cruce, crăițar, crijac, cîrjoĭez, cocîrjez, ocîrjesc). Bastonu de ceremonie al prelaților ortodocșĭ. Baston cu mîneru încovoĭat. Bățu cu care se amestecă cheagu’n lapte. (V. fercheteŭ). Fie-care din cele doŭă bețe în care bolnaviĭ saŭ șchĭopiĭ își sprijină supsuorile ca să poată merge (catalige): a merge în cîrjĭ.

cârjă s. f., art. cârja, g.-d. art. cârjei; pl. cârje

cârjă s. f., art. cârja, g.-d. art. cârjei; pl. cârje

cârjă s. f., art. cârja, g.-d. art. cârjei; pl. cârje

cârjă, -ji.

cîrjă, pl. cîrji

CÂRJĂ s. 1. (prin Transilv.) măciucă. (Merge sprijinit în ~e.) 2. (ANAT.) cârja aortei = crosa aortei.

CÂRJĂ s. v. chingă, cocârlă, crivac.

CÎRJĂ s. 1. (prin Transilv.) măciucă. (Merge sprijinit în ~e.) 2. (ANAT.) cîrja aortei = crosa aortei.

cîrjă s. v. CHINGĂ. COCÎRLĂ. CRIVAC.

cîrje (-ji), s. f. – 1. Baston de episcop. – 2. Băț cu partea superioară bifurcată pe care se sprijină infirmii. – 3. Băț, par. – 4. Cuțit de tăbăcar. – 5. La plug, regulator. – 6. Macara pentru mine. Var. cîrjă. Sl. krĭzĭ „cruce”, care provine din lat. crucem, prin intermediul v. germ. (Cihac, II, 42; Skok 63); cf. sb. krža „cîrje”. Var. este numai ortografică. – Der. cîrjoiat, adj. (curbat, arcuit); cîrjob (var. gîrjob), adj. (încovoiat), prin contaminare cu gîrbov (DAR). Din rom. provin rut. kyrža „cîrje” (Candrea, Elementele, 403), și mag. gerzsa (Edelspacher 13).

cârjă, cârje s. f. Baston din lemn, servind de sprijin în timpul mersului; spec. baston care servește ca simbol al unei demnități. ◊ Cârjă arhierească = baston arhieresc înalt de c. 2 m, care are în partea de sus două capete de șerpi cu gurile deschise și cu privirea unul spre celălalt, având între ei un glob sau o cruce; simbolizează toiagul lui Aaron din Vechiul Testament și reprezintă autoritatea arhiereului asupra turmei sale; toiag, pateriță. – Din sl. kryžĭ „cruce”.

CÎRJĂ subst. 1. – Luca (C Bog). 2. + -an, Cîrjan, olt. (AO VIII 293) scris și Carjan; cf. subst. cîrjan „voinic” (DLR). 3. Cîrje (Ștef; Mar); Cîrjescul (Ștef); 4. Cîrjea (Moț). 5. Cîrjeu, munt. (13 – 15 B 227); – vistier (16 B II 126); – mold. (Isp III¹; 17 A IV 7); Cîrjei, Cîrjiți ss. 6. Cîrjău, Ioan (Î Div). Cărjău, 1654 (D Buc). 7. Crăje, Sandru (Sur I) prob. transcriere greșită pt. Cărje. 8. + -ar: Cîrjari s. 9. + -oiu, Cîrjoiu (Am);Păuna (Î Div); Cîrjoaia s. 10. Cîrjola, fam. (Bz).