buimăcit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: buimăci] Buimăcire.

buimăcit², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 227 / Pl: ~ciți, ~e / E: buimăci] Buimac.

buimăcit, -ă adj. (pop.) Buimac. • pl. -ți, -te. /v. buimăci.

BUIMĂCIT, -Ă, buimăciți, -te, adj. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Buimac. Oamenii,.. buimăciți de somn au pus mîna pe arme ș-au dat să iasă pe uși. SADOVEANU, F. J. 747. Tîrziu, cînd se trezi Stamati, buimăcit încă de somn, dădu cu ochii de scrisoarea lăsată de poștaș. BART, E. 21. Capu-i vuia buimăcit ca într-un incendiu. VLAHUȚĂ, O. A. 123. ◊ (Determinat prin «de cap») Mărșăluiți în străin război... buimăciți de cap, Sălbătăciți, otrăviți. TOMA, C, V. 209. ◊ Fig. Plopii... lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. ◊ (Substantivat) Popii se uitau unii la alții ca niște buimăciți. NEGRUZZI, S. I 227.

BUIMĂCIT, -Ă, buimăciți, -te, adj. Buimac. – V. buimăci.

buimăci vtr [At: BELDMAN, TR. 387 / Pzi: ~ăcesc / E: buimac + -i] 1-2 A deveni (sau a face pe cineva să devină) buimac Si: a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) ului, a (se) zăpăci.

buimăci vb. IV. refl., tr. (pop.) A deveni sau a face să devină buimac; a (se) năuci, a (se) zăpăci. Portarul se buimăcise la cele ce vedea (ISP.). • prez.ind. -esc. /buimac + -i.

BUIMĂCI, buimăcesc, vb. IV. Refl. A deveni buimac; a se ameți (de somn, de băutură, de frică etc.); a se zăpăci, a se năuci. Dacă adormim, mai rău ne buimăcim de somn. SADOVEANU, O. I 139. Portarul se buimăcise la cele ce vedea. ISPIRESCU, L. 103. Oastea... începu a se buimăci și a se dă înapoi. ISPIRESCU, M. V. 41. ◊ Tranz. Vestea neașteptată l-a buimăcit.

BUIMĂCI, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din buimac.

A SE BUIMĂCI mă ~esc intranz. A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /Din buimac

A BUIMĂCI ~esc tranz. A face să se buimăcească; a zăpăci; a năuci; a ului. /Din buimac

buimăcì v. a năuci: portarul se buimăcise de cele ce vedea ISP.

buimăcésc v. tr. (d. buĭmac). Amețesc, zăpăcesc, năucesc.

buimăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcesc, 3 sg. buimăcește, imperf. 1 buimăceam; conj. prez. 1 sg. să buimăcesc, 3 să buimăcească

buimăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcesc, imperf. 3 sg. buimăcea; conj. prez. 3 să buimăcească

buimăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcesc, imperf. 3 sg. buimăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. buimăcească

BUIMĂCIT adj. 1. v. buimac. 2. v. zăpăcit.

BUIMĂCIT adj. 1. amețit, buimac, năuc, năucit, tîmpit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. aiurit, buimac, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Om ~.)

BUIMĂCI vb. a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bâigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)

BUIMĂCI vb. a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)

A se buimăci ≠ a se dezmetici

A buimăci ≠ a dezmetici