BREAZA s. f. art. (În sintagma) Ca la breaza = dans popular românesc răspândit în zona subcarpatică munteană și în Sudul Ardealului, cu ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din n. pr. Breaza.

breaza s.f. art. Ca la breaza = (numele unui) dans popular românesc cu ritm sincopat, răspîndit în zona subcarpatică și în S Transilvaniei. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • /de la nm. pr. Breaza, localitate în județul Prahova, România.

BREAZA s. f. art. (În sintagma) Ca la breaza = dans popular românesc răspândit în zona subcarpatică munteană, și în sudul Ardealului, cu ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din n. pr. Breaza.

Breaza f. 1. orășel în județul Buzău, înconjurat de vii și livezi: 1950 loc.; 2. comună cu ape minerale și stațiune climaterică în județul Prahova, trecătoare despre Ardeal, pe unde vierii trec cu caii din Muscel în țara Făgărașului: 3700 loc.

BREAZ, -Ă, breji, breze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Deștept, isteț, grozav. – Din bg. breaz.

braz s vz breaz

breaj, ~ă smf, a vz breaz

breaz, ~ă [At: I. IONESCU, D. 371 / V: braz, breză / Pl: breji (și brezi), breze / E: bg бреж] 1-2 smf, a (Animal) care are (o pată albă în frunte sau) o dungă albă pe bot. 3 a (D. oameni, de obicei la comparativ) Deosebit. 4 sf (îf breză) Brezaie.

breză sf vz brează

breaz, -ă adj. 1 (despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. (deprec.) A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). ◊ (subst. m.) Hai, breazule, nu te lenevi! (ALECS.). 2 Fig. (iron.; despre oameni) Care este deosebit, grozav. Dară nici el nu fu mai breaz (ISP.). • pl. -eji, -eze. /<sl. veche брѣза, bg. бряз.

BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Deștept, isteț, grozav. – Din bg. breaz.

BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată (numită și «stea» sau «țintă») albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. Iapa aceasta era pîn’ la prînz pintenoagă, iar pin’ la amiază, brează. SBIERA, P. 164. Are mama-un cîne breaz Și te rupe de obraz. HODOȘ, P. P. 42. Vin oile de la munte, Toate breze-n frunte (Carul cu nuiele). GOROVEI, C. 46. ◊ Expr. (Depreciativ) A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște bine (pe cineva), după toate apucăturile lui. Tot tribunalul, de la președinte pînă la cel din urmă scriitor, îl cunoștea ca pe un cal breaz. BUJOR, S. 68. Cel cu botul breaz = numire batjocoritoare dată de țărani boierilor și ciocoilor. ◊ (Substantivat) Hi, breazule, nu te lenevi! ALECSANDRI, T. 52. 2. Fig. (Ironic, despre oameni; de obicei la comparativ) Deosebit, grozav, iscusit, deștept. Cînd era mic, părea mai breaz, zău. GALAN, Z. R. 23. Gealații noștri, puși în slujba lor, nu sînt nici ei mai breji. PAS, L. I 146. A dota zi pîndi și cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. ISPIRESCU, L. 73.

BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște bine (pe cineva) după toate apucăturile sale. 2. Fig. (Ir.) Deștept, iscusit, grozav. – Bg. brjaz.

BREAZ ~ă (breji, breze) 1) (despre animale, mai ales despre cai) Care are o pată albă sau o dungă albă pe bot. * A cunoaște pe cineva ca pe un cal ~ a cunoaște pe cineva foarte bine. 2) fam. Care se impune prin agerimea minții; isteț. * A (nu) fi mai ~ decât alții a nu se deosebi de alții; a (nu) fi mai presus decât alții. [Monosilabic] /<bulg. breaz

BREAZĂ, breze f. 1) mai ales art. Dans popular, cu ritm sincopat, răspândit în zona subcarpatică și în Transilvania. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. brea-ză] /Din Breaza n. pr.

breaz a. 1. cu o dungă albă dela frunte la bot (despre vite): bou breaz, cal breaz; cunoscut ca un cal breaz, foarte cunoscut; foame brează, foarte mare; ca la breaza, un fel de horă țărănească; 2. fig. (ironic) rar în felul său, distins: nu ești mai breaz decât alții. [Slav. BRĔZA, mesteacăn, arbore de coloare albă, de unde vită pătată cu alb].

breaz, -ă adj. pl. breji, breze (bg. briez, d. brĭeza, sîrb. breza, rus. berëza, vsl. *berza, mesteacăn, a căruĭ scoarță e brează. Corespunde fonetic cu litv. béržas, germ. birke, mesteacăn și lat. fráxinus, frasin [Bern. și Meyer.]. V. barz, brad). C’o pată albă din frunte pînă la bot: cal breaz. Fig. Iron. Distins, ilustru: nicĭ tu nu ești maĭ breaz decît el, te-ai găsit și tu maĭ breaz ca să faci gură! Prov. A fi cunoscut ca un cal breaz, a fi foarte cunoscut. S.f. (după numele satuluĭ Breaza din Prahova). Un dans popular și melodia luĭ: a cînta breaza (saŭ ca la Breaza!). V. bălțat, cácir, peag, strănut 2 și țintat.

breaza (dans) s. f. art., neart. brează, g.-d. art. brezei

Breaza (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Brezei

breaza (dans) s. f. art., neart. brează, g.-d. art. brezei

breaza (dans) s. f. art. (dar: ca-la-Breaza)

breaz adj. m., pl. breji; f. brează, pl. breze

ca-la-Breaza (dans) s. f., pl. ca-la-Breaza

breaz adj. m., pl. breji; f. brează, pl. breze

ca-la-Breaza (dans) s. f., pl. ca-la-Breaza

breaz adj. m., pl. breji; f. sg. brează, pl. breze

ca-la-Breaza s. f.

breaz, -ză; breji, breze pl.

BREAZA s. art. ungureasca (art.), ca-la-Breaza, de doi. (~ este un dans popular.)

BREAZA s. art. ungureasca de doi (art.). (~ este un dans popular.)

BREAZ adj. v. abil, ager, deștept, dibaci, ingenios, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput.

CA-LA-BREAZA s. breaza (art.), ungureasca (art.), de doi. (Dansul popular românesc ~.)

breaz adj. v. ABIL. AGER. DEȘTEPT. DIBACI. INGENIOS. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. MEȘTER. PRICEPUT.

breaz (brează), adj. – 1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brĕzŭ „alb”, bg. brĕz „pestriț, bălțat” (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. brĕza „mesteacăn”, rus. bereza „mesteacăn”, slov. brêzast „alb”. Rut. barza „oaie cu pieptul alb”, care s-a derivat greșit de la rom. barză, aparține aceleași familii, ca și sb. barzast „cafeniu” (cf. slov. brêzast), și pare că reprezintă o fază sl. anterioară metatezei lichidelor, cf. gard, daltă. Der. brează, s. f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s. f. (personaj mascat care se plimbă la sărbătorile de Crăciun, îmbrăcat ca un măscărici și cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fără rezultat de Alexandru Șuțu, la 22 decembrie 1819, fiindcă servea drept pretext violărilor de domiciliu și a lucruri de rușine și vorbe de ocări, de fapt pentru care și de la frații Domni de mai înainte au fost poprită), reprezintă sensul de „extraordionar” sau de „obiect care provoacă uimire”, astfel încît pare greșită ideea din DAR de a lega cuvîntul de barză; brezi, vb. (a păta, a împestrița); brezăi, vb. (a înzorzona); îmbrezăia, vb. (a îmbrăca în chip de brezaie).

breaza, joc* popular românesc răspândit în zona subcarpatică a Munteniei și în S Transilvaniei, cu ritm* sincopat*; melodie corespunzătoare acestui joc. Sin.: ca-la-Breaza.

ca-la-Breaza v. breaza.

breaz, -ă, brezi, -e, adj. (Oaie) neagră și pe cap cu alb. ■ (top.) Breze, vf. (1.253 m) în Munții Ignișului; Breaza, culme subcarpatică situată în sudul depres. Lăpușului, la graniță cu jud. Cluj. – Din sl. brezǔ „alb”, bg. brěz „pestriț, bălțat” (MDA); cf. bg. brěza „mesteacăn” (DER).

breaz, -ă, brezi, -e, adj. – (ref. la oi) Neagră și pe cap cu alb (Precup, 1926; Georgeoni, 1936). ♦ (top.) Breze, vf. (1.253 m) în Munții Ignișului; Breaza, culme subcarpatică situată în sudul depresiunii Lăpușului (Posea, 1980: 39), la graniță cu jud. Cluj, pe o lungime de cca. 30 km. Altitudinea maximă: 974 m. – Din sl. brezǔ „alb”, bg. brěz „pestriț, bălțat” (Miklosich, cf. DER; MDA); cf. bg. brěza „mesteacăn” (DER).

breaz, -ă, adj. – (ref. la oi) Neagră și pe cap cu alb (Precup 1926; Georgeoni 1936). – Din sl. brĕzŭ „alb”, bg. brĕz „pestriț, bălțat”.

BREÁZA s. f. art. Dans popular românesc, răspîndit în zona subcarpatică munteană și în S Transilvaniei, cu ritm binar sincopat; melodia corespunzătoare acestui dans. Se mai numește ca-la-Breaza.

BREAZA 1. Oraș în jud. Prahova, situat în zona subcarpatică, pe valea Prahovei, la 43 km de Ploiești, la 380-450 m alt.; 19.142 loc. (1991). Expl. de marno-calcare (Gura Beliei), marne, argile și balast. Fabrici de var, cărămidă și gips. Constr. de elemente de precizie (injectoare, distribuitoare, elemente de supape). Panificație. Produse de artizanat. Stațiune climaterică. Biserică (1777), case din sec. 18-19. Muzeu etnografic. Prima atestare documentară datează din 1510. Declarat oraș în 1952. 2. Com. în jud. Buzău; 3.705 loc. (1991). 3. Com. în jud. Mureș; 2.530 loc. (1991). 4. Com. în jud. Suceava, pe rîul Moldova; 1.848 loc. (1991). Prelucr. lemnului.

cunoscut ca un cal breaz expr. (peior.) cunoscut foarte bine; notoriu.

la fel de breji expr. la fel de buni / de răi.