beteală sf [At: ODOBESCU, S. III, 195 / V: pe~ / Pl: ~ele / E: ngr πετάλενογ] 1 Fir lung de metal auriu sau argintiu. 2 Podoabă din beteală (1) (pentru mirese). 3 (Bot; reg) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). 4 (Bot; îs) ~la-miresei Floare nedefinită mai îndeaproape. 5 (Bot; reg) Mătasea porumbului.

beteală s.f. 1 Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese, brazi de Crăciun etc.). Mirele... avea un smoc mare de beteală în piept (GAN.). 2 (bot.; reg.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). ♦ Mătasea porumbului. • pl. -ele, (pop.) -i. și peteală s.f. /<ngr. πετάλιο(υ).

BETEALĂ sf. Podoabă alcătuită din fire lungi de aur sau de argint ce poartă miresele pe cap în ziua nunții: mireasa... cu flori și cu ~ de aur în păru-i negru (CAR.) [👉 PETEALĂ].

BETEALĂ s. f. Mănunchi de fire lungi de metal de culoarea aurului sau a argintului, cu care se împodobesc de obicei miresele la cununie. Venea... alaiul de nuntă, cu Dinu și Florica în frunte, gătiți cu flori și cu beteală. BUJOR, S. 34. ◊ (În metafore și comparații) Trec razele, cu străluciri ca de beteală. CAMIL PETRESCU, V. 98. Betelele lunii pline se revarsă peste vechi orășele adormite. M. I. CARAGIALE, C. 38. Un strop de-argint a lunecat Și, cu paloarea-i siderală, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subțire de beteală. TOPÎRCEANU, M. 65. Liniile șerpuite ale rîurilor se desprindeau ca fire crețe de beteală argintie. ODOBESCU, S. III 195. – Variantă: peteală (SADOVEANU, Z. C. 331, EMINESCU, O. I 82) s. f.

BETEALĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteală s. f.] – Ngr. petali.

BETEALĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali

beteală f. vălul de fire (de aur sau de argint) ce poartă miresele pe cap, în ziua cununiei. [Gr. mod. PETÁLI, foaie de aur].

betea sf vz beteală

petea^[1] sf vz beteală

peteală sf vz beteală

peteauă^[1] sf vz beteală

pitea^2[1] sf vz beteală

piteauă^[1] sf vz beteală

PETEALĂ s. f. V. beteală.

2) peteálă f., pl. elĭ (cp. cu pată, pete, adică „albeață la ochĭ”). Dos. Lovitură, albeață?

1) peteálă (est) și beteálă (vest) f., pl. (inuzitat) elĭ (ngr. petáli [vsl. petálo], foiță. V. petală). Fire lungĭ și turtite de aur saŭ de argint cu care miresele îșĭ împodobesc capu.

beteală s. f., g.-d. art. betelii

beteală s. f., g.-d. art. betelii

beteală s. f., g.-d. art. betelii

beteală

BETEALĂ s. (reg.) tel. (~ miresei).

BETEALĂ s. (reg.) tel. (~ miresei.)

BETEALA-REGINEI s. v. drăgaică, sânziană albă.

beteala-reginei s. v. DRĂGAICĂ. SÎNZIANĂ ALBĂ.

beteală (-eli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului romîn imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.