BALUSTRADĂ, balustrade, s. f. Element de construcție folosit pentru a mărgini o scară, un balcon etc. ♦ Apărătoare dispusă la marginea unei punți de navă, a unei pasarele etc. pentru siguranța călătorilor. – Din fr. balustrade.

balustradă sf [At: I. NEGRUZZI, S. III, 434 / Pl: ~de / E: fr balustrade] 1-2 (Perete sau) gard format dintr-un șir de baluștri (1) uniți la partea superioară printr-o grindă și care folosește ca rezemătoare sau element ornamental arhitectonic Si: parmaclâc. 3 Apărătoare la marginea unei punți de navă, a unei pasarele etc. pentru siguranța călătorilor.

balustradă s.f. 1 (constr.) Element de construcție folosit ca rezemătoare, mărginind o scară, un balcon etc., pentru a forma o trecere obligatorie sau pentru a împiedica prăbușirea în gol sau ca element arhitectonic. Balustrada cerdacului. 2 Apărătoare care se află la marginea unei punți de navă, a unei pasarele etc., pentru siguranța persoanelor și a mașinilor. • pl. -e. /<fr. balustrade.

*BALUSTRADĂ (pl. -de) sf. 💒 Șir de balustre, toate de aceeași formă, așezate la distanță egală unele de altele și care alcătuesc rampa unei scări sau îngrădesc un pridvor, o terasă, etc., parmalîc (🖼 332, 333) [fr.].

BALUSTRADĂ, balustrade, s. f. Perete sau gard scund care mărginește o construcție sau un element de construcție (balcon, scară etc.) ♦ Apărătoare dispusă la marginea unei punți de navă, a unei pasarele etc. pentru siguranța călătorilor. – Din fr. balustrade.

BALUSTRADĂ, balustrade, s. f. Construcție formată dintr-un șir de baluștri uniți la partea de sus printr-o lisă, constituind o rezemătoare (la o scară, la un balcon, la o galerie) sau o împrejmuire ornamentală (la o clădire). V. parapet, parmaclîc, rampă. Se răzămă cu celălalt braț săpat în marmură vie de balustrada cafenie a cerdacului. HOGAȘ, M. N. 15.

BALUSTRADĂ, balustrade, s. f. Construcție de forma unui perete sau gard scund, folosită pentru a mărgini o construcție sau un element de construcție (balcon, scară etc.), pentru a împiedica accesul într-un anumit loc sau pentru a forma o trecere obligatorie. – Fr. balustrade.

BALUSTRADĂ s.f. Panou vertical de înălțime mică sau construcție formată din mai mulți baluștri uniți printr-o bară de sprijin, așezată la marginea unor construcții (balcon, terasă etc.). [< fr. balustrade].

BALUSTRADĂ s. f. îngrăditură verticală scundă din mai mulți baluștri uniți printr-o bară de sprijin, pe marginea unor construcții. (< fr. balustrade)

BALUSTRADĂ ~e f. Element de construcție în formă de îngrăditură joasă, destinat să mărginească ceva (un balcon, o terasă etc.); parapet; parmaclâc. ~ la o scară. [G.-D. balustradei] /<fr. balustrade

balustradă f. șir de zăbrele împreunate cu o tăbliță.

*balustrádă, f. pl. e (fr. balustrade, d. it. balaustrata). Arh. Șir de baluștri care mărginesc o scară, o terasă saŭ o fereastră ca să te ferească de cădere (rezemătoare, trapazan). V. parcan, pălimar 3, calindru.

balustradă s. f., g.-d. art. balustradei; pl. balustrade

balustradă s. f., g.-d. art. balustradei; pl. balustrade

balustradă s. f., g.-d. art. balustradei; pl. balustrade

balustradă, pl. balustrade

BALUSTRADĂ s. parapet, parmaclâc, pălimar, rampă, rezemătoare, mână curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scară.)

BALUSTRADĂ s. parapet, parmaclîc, pălimar, rampă, rezemătoare, mînă curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scară.)