4 intrări

43 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÂLBÂI, bâlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.

BÂLBÂI, bâlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.

BÂLBÂIT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi.

BÂLBÂIT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi.

bălbăit2, ~ă smf, a vz bâlbâit2

bălhuit2, ~ă a vz bâlbâit2

bâlbăit2, ~ă a, smf vz bâlbâit2

bâlbâi [At: CANTEMIR, O. V, 184 / V: ~băi, (rar) bălbăi, bălbui, (înv) bolbâi, (reg) blibăi / Pzi: bâlbâi, ~esc / E: fo] 1-2 vt A produce sunete nearticulate sau a articula nedeslușit cuvinte, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării Si: a bângăvi, a găngăni. 3-4 vti A-și pierde șirul vorbelor spunând cuvinte și fraze fără sens Si: a bolborosi. 5-6 vti (Reg) A trăncăni. 7 vi (Reg; d. o oală pusă pe foc) A clocoti. 8 vr (Imp) A se zbate (într-un lichid).

bâlbâit2, ~ă [At: GHICA, S. 325 / V: -băit-, bâlbâit, bălbuit / Pl: ~iți, ~e / E: bălbăi] 1-2 smf, a (Persoană) care se bâlbâie (1) Si: (înv) bălbău, gângav. 3 av Prin bâlbâire (1).

bâlbâit1 sn [At: DA / P: ~bâ-it / Pl: ~uri / E: bâlbâi] 1-2 Bâlbâire (1-2).

bîlbîi vb. IV. 1 tr., refl. A pronunța cu ezitări sau nedeslușit sunetele ori cuvintele, repetînd unele silabe și împiedicîndu-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gîngăvi. ◊ Fig. (fam.) S-au bîlbîit și nu au intervenit la timp pentru salvarea accidentaților. 2 tr., intr. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. Bîlbîind cuvinte neînțelese s-a îndepărtat de căruță (PER.). • prez.ind. bîlbîi. /form. expr.; cf. și lat. balbus, it. balbettare, fr. balbutier.

bîlbîit1 s.n. Bîlbîire. • /v. bîlbîi.

bîlbîit2, -ă s.m, s.f., adj. (Persoană) care (se) bîlbîie, care vorbește greu, gîngav. Găgăuții și gușații, Bîlbîiți, cu gura strimbă, sînt stăpînii astei nații (EMIN.). ◊ (adv.) Bietul preot, nu că nu știa să citească: vorbea cam bălbăit (ISP.). • pl. -ți, -te. /v. bîlbîi.

bîlbîitu s.f. (fam.) Bîlbîială. • sil. -bî-i-. pl. -i. /bîlbîi + (i)tură.

BÎLBÎI, bîlbîi, vb. IV. 1. Intranz. și (rar) refl. A rosti nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural (v. gîngăvi) sau din cauza nervozității și a emoției. V. bolborosi. Bedros zise, bîlbîindu-se: Numără-le încă o dată. DUMITRIU, N. 258. Unde s-o ducem? bîlbîi majurul. CAMILAR, N. I 84. Stai, stai... nu-i așa, prietene! bîlbîi locotenentul roșind. REBREANU, P. S. 120. Vasile dintru-ntîi nu putu să vorbească. Era schimbat la față și mîinile-i tremurau pe lopeți. – Ce ai, Vasile? întrebă moșneagul din nou.Moșule, eu nu merg, bîlbîi el și rămase nemișcat. DUNĂREANU, CH. 211. ◊ Tranz. Bîlbîind cuvinte neînțelese, s-a depărtat de căruță. CONTEMPORANUL, III 619. ♦ (Rar, despre copii) A gînguri. Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor să-și ducă la gură piciorul. COȘBUC, P. II 47. 2. Refl. (Despre actori sau oratori) A se încurca, a-și pierde șirul (necunoscînd bine textul sau rolul). – Prez. ind. și: bîlbîiesc.

BÎLBÎIT, -Ă, bîlbîiți, -te, adj. Care bîlbîie, care vorbește greu. V. gîngav. ♦ (Adverbial) Un pipernicit de om... cu un glas pițigăiat, care mai vorbea și bîlbîit. ZAMFIRESCU, R. 203.

BÎLBÎI, bîlbîi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural sau din cauza enervării și a emoției. ♦ Refl. A se încurca, a-și pierde șirul vorbelor. – Comp. lat. balbus.

BÎLBÎIT, -Ă, bîlbîiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bîlbîie, care vorbește greu. – V. bîlbîi.

A BÂLBÂI bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedeslușit și împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoțiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus

A SE BÂLBÂI mă bâlbâi intranz. A vorbi încurcat și cu greutate, repetând silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoții etc.); a se gângăvi. /cf. lat. balbus

bălbăì v. 1. a vorbi îngăimat sau împiedicat; 2. a rosti rău, repetând silabele. [De origină imitativă ca și lat. balbus sau bulg. blb].

bălbăit a. și m. 1. care bălbăe: bălbăiți cu gura strâmbă EM.; 2. fig. gogoman.

bîlbîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a v. intr. (d. bîl-bîl, interj. care arată zgomotu limbiĭ care nu poate articula bine, înrudită pin sunet cu lat. bilbire, a gîlgîi, balbus, bîlbîit, balbutire, a bîlbîi, blatĕrare, a flecări; bg. bŭbleam, bîlbîi; ung. belbeltetni, a cînta unuĭ copil ca să adoarmă. V. bolborosesc, gîlgîĭ, fîlfîĭ). Pronunț răŭ și neînțeles producînd mai mult sunetu bl. – Vechĭ și bolbăĭ (ca bojbăĭ față de bîjbîĭ). V. gîngăvesc.

bîlbîít, -ă adj. Care bîlbîĭe. Fig. Prost.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bâlbâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. bâlbâi, 3 bâlbâie, imperf. 1 bâlbâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să bâlbâi, 3 să bâlbâie

bâlbâi (a ~) vb., ind. prez. 3 bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâia; conj. prez. 3 să bâlbâie

bâlbâi vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. și pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâia

bîlbîi (ind. prez. 1 sg. bîlbîi, 3 sg. și pl. bîlbîie)

bâlbâesc, -bâi 2, -bâe 3, -bâiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BÂLBÂI vb. a se gângăvi, a se gângâi, (reg.) a tântăvi, (Ban.) a pâtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ când vorbește.)

BÂLBÂIT adj., s. gângav, gângăvit, gângâit, (reg.) balamut, (prin Ban.) pâtcav, (Transilv.) șișcav, (prin Olt.) șișcăvit, (prin Transilv.) tântav. (Om ~.)

BÎLBÎI vb. a se gîngăvi, a se gîngîi, (reg.) a tîntăvi, (Ban.) a pîtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ cînd vorbește.)

BÎLBÎIT s. bîlbîială, bîlbîire, gîngăveală, gîngăvire, gîngăvit. (~ cuiva.)

BÎLBÎIT adj., s. gîngav, gîngăvit, gîngîit, (reg.) balamut, (prin Ban.) pitcav, (Transilv.) șișcav, (prin Olt.) șișcăvit, (prin Transilv.) tîntav. (Om ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bîlbîi (bîlbîi, bîlbîit), vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creație expresivă, de același tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîială, s. m. (poreclă a bîlbîiților); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitură, s. f. (bîlbîială).

Intrare: bâlbâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bâlbâi
  • bâlbâire
  • bâlbâit
  • bâlbâitu‑
  • bâlbâind
  • bâlbâindu‑
singular plural
  • bâlbâie
  • bâlbâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bâlbâi
(să)
  • bâlbâi
  • bâlbâiam
  • bâlbâii
  • bâlbâisem
a II-a (tu)
  • bâlbâi
(să)
  • bâlbâi
  • bâlbâiai
  • bâlbâiși
  • bâlbâiseși
a III-a (el, ea)
  • bâlbâie
(să)
  • bâlbâie
  • bâlbâia
  • bâlbâi
  • bâlbâise
plural I (noi)
  • bâlbâim
(să)
  • bâlbâim
  • bâlbâiam
  • bâlbâirăm
  • bâlbâiserăm
  • bâlbâisem
a II-a (voi)
  • bâlbâiți
(să)
  • bâlbâiți
  • bâlbâiați
  • bâlbâirăți
  • bâlbâiserăți
  • bâlbâiseți
a III-a (ei, ele)
  • bâlbâie
(să)
  • bâlbâie
  • bâlbâiau
  • bâlbâi
  • bâlbâiseră
bălhui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bolbăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
blibăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bâlbăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bălbăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bâlbâit (adj.)
bâlbâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitul
  • bâlbâitu‑
  • bâlbâi
  • bâlbâita
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiții
  • bâlbâite
  • bâlbâitele
genitiv-dativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitului
  • bâlbâite
  • bâlbâitei
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiților
  • bâlbâite
  • bâlbâitelor
vocativ singular
plural
bălbăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bâlbăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bălhuit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bâlbâit (s.m.)
bâlbâit (s.m.)
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bălbăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bâlbâit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitul
  • bâlbâitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitului
plural
vocativ singular
plural
bălbăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bălhuit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bâlbâi, bâlbâiverb

  • 1. intranzitiv reflexiv tranzitiv A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: gângăvi
    • format_quote Bedros zise, bîlbîindu-se: Numără-le încă o dată. DUMITRIU, N. 258. DLRLC
    • format_quote Unde s-o ducem? bîlbîi majurul. CAMILAR, N. I 84. DLRLC
    • format_quote Stai, stai... nu-i așa, prietene! bîlbîi locotenentul roșind. REBREANU, P. S. 120. DLRLC
    • format_quote Vasile dintru-ntîi nu putu să vorbească. Era schimbat la față și mîinile-i tremurau pe lopeți. – Ce ai, Vasile? întrebă moșneagul din nou. – Moșule, eu nu merg, bîlbîi el și rămase nemișcat. DUNĂREANU, CH. 211. DLRLC
    • format_quote Bîlbîind cuvinte neînțelese, s-a depărtat de căruță. CONTEMPORANUL, III 619. DLRLC
    • 1.1. rar Despre copii: gânguri. DLRLC
      sinonime: gânguri
      • format_quote Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor să-și ducă la gură piciorul. COȘBUC, P. II 47. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: bâlbâiesc. DLRLC
etimologie:

bâlbâit, bâlbâiadjectiv

  • 1. adesea substantivat (și) adverbial Care (se) bâlbâie, care vorbește greu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: gângav
    • format_quote Un pipernicit de om... cu un glas pițigăiat, care mai vorbea și bîlbîit. ZAMFIRESCU, R. 203. DLRLC
etimologie:
  • vezi bâlbâi DEX '98 DEX '09

bâlbâitsubstantiv neutru

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.