avântat², ~ă a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: avânta] 1 (Înv) Învârtit repede prin aer, pentru a-l putea arunca mai departe sau a putea lovi mai puternic. 2 (Înv) Împins înainte, repede și cu putere. 3 (Înv; fig) Determinat să se repeadă spre ceva. 4-5 (Înv; fig) Căruia i s-a trezit elanul (de a porni într-o direcție sau) de a începe ceva. 6 (Îvr) însuflețit. 7 Care se repede brusc spre ceva. 8 Care efectuează o mișcare rapidă pentru a atinge un anumit scop. 9 Care se repede asupra cuiva. 10 Care pornește în zbor. 11 Care se mișcă foarte repede. 12 (Fig) Care este prea cutezător. 13 (Fig) Care își deschide un nou drum cu îndrăzneală. 14 (Fig) Îndrăzneț. 15 (Fig) Entuziast. 16 (Fig) Care se dezvoltă rapid. 17 (Fig) Care progresează foarte mult. 18 (Fig) Care crește foarte repede.

avântat¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: avânta] (Rar) 1-17 Avântare (1-17).

AVÂNTA, avânt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A³ + vânt.

avânta [At: ALECSANDRI, P. III, 99 / Pzi: avânt / E: a³ + vânt] 1 vtf (Îrg) A învârti un obiect repede prin aer spre a-l putea arunca mai departe sau a putea lovi mai puternic. 2 vt (Înv) A împinge ceva sau pe cineva înainte, repede și cu putere Cf a îmbrânci. 3 vt (Înv; fig) A face pe cineva să se repeadă spre ceva. 4 vt (Înv; fig) A trezi cuiva elanul de a porni spre ceva sau de a începe ceva. 5 vt (Îvr) A însufleți pe cineva. 6 vr A se repezi brusc spre... Si: (Trs) azvânta² (1). 7 vr A face o mișcare rapidă spre a atinge un anumit scop Si: (Trs) azvânta² (2). 8 vr A se repezi asupra cuiva Si: (Trs) azvânta² (3). 9 vr A-și lua zborul Si: (Trs) azvânta². 10 vr A se mișca foarte repede Si: (Trs) azvânta² (5). 11 vr (Fam) A cuteza prea mult Si: (Trs) azvânta² (6). 12 vr (Fig) A-și deschide drum cu îndrăzneală Si: (Trs) azvânta² (7). 13 vr (Fig) A fi îndrăzneț. 14 vr (Fig) A fi entuziast. 15 vr (Fig) A se dezvolta rapid. 16 vr (Fig) A progresa foarte mult. 17 vr (Fig) A crește foarte repede.

avântare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: avânta] 1 (Îrg) învârtire a unui obiect repede prin aer, pentru a-l putea arunca mai departe sau a putea lovi mai puternic Si: (rar) avântat¹ (1). 2 (Înv) împingere a unui obiect sau a unei persoane înainte, repede și cu putere Si: îmbrâncire, (rar) avântat¹ (2). 3 (Înv; fig) Determinare a cuiva să se repeadă spre ceva Si: (rar) avântat¹ (3). 4 (Înv; fig) Trezire a elanului cuiva de a porni într-o direcție sau pentru a începe ceva Si: (rar) avântat¹ (4). 5 (Îvr) însuflețire a cuiva Si: (rar) avântat¹ (5). 6 Repezire bruscă spre ceva Si: (rar) avântat¹ (6). 7 Efectuare a unei mișcări rapide spre a atinge un anumit scop Si: (rar) avântat¹ (7). 8 Repezire asupra cuiva Si: (rar) avântat¹ (8). 9 Pornire în zbor Si: (rar) avântat¹ (9). 10 Mișcare foarte rapidă Si: (rar) avântat¹ (10). 11 (Fam) Cutezanță prea mare Si: (rar) avântat¹ (11). 12 (Fig) Deschidere a unui nou drum cu îndrăzneală Si: (rar) avântat¹ (12). 13 (Fig) Îndrăzneală Si: avântat¹ (13). 14 (Fig) Entuziasm Si: avântat¹ (14). 15 (Fig) Dezvoltare rapidă Si: (rar) avântat¹. 16 (Fig) Progres mare Si: (rar) avântat¹ (16). 17 (Fig) Creștere foarte rapidă Si: (rar) avântat¹ (17).

AVÎNTA (avînt) I. vb. tr. A prinde pe cineva sau ceva cu o mișcare repede și a-l ridica în sus sau a-l lăsa să cadă: îl avîntă în sus și apoi îl izbește în pămînt (SB.). II. vb. refl. 1 A face o mișcare repede pentru a ajunge într’un loc, pentru a sări: s’avîntă trupele pe poduri De huruie a gol pămîntul (D.-ZAMF.) ¶ 2 fig. A-și lua sborul, a se înălța cu gîndul, cu sufletul: dorul nostru se avîntă printre răstimpii trecutului (ODOB.).

AVÂNTA, avânt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A³ + vânt.

AVÎNTA, avînt, vb. I. 1. Refl. A se repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva), a-și lua avînt. Vă pe marea largă, Vis de flăcări, vasul cum s-avîntă Peste valuri negre, să le spargă, Pentru mult visata pace sfîntă. BENIUC, V. 42. Și azi el se avîntă pe calul său arab. EMINESCU, O. I 97. Cerbul, în fuga sa minunată, se avîntă ca în zbor d-asupra rovinilor. ODOBESCU, S. III 136. ◊ Fig. O! Viață! Sufletul ce se avîntă Cîntă. MACEDONSKI, O. I 158. Iar sufletu-mi, în zboru-i, S-avîntă fericit. ALECSANDRI, P. III 99. ◊ Tranz. fact. Cu ce scop oare, cu ce hotărîre își părăsise el pustia casă părintească...? Însuși el nu putea ști; dar o răsăritură a inimii îl avînta-se spre locul unde ochii săi puteau să zărească pe zîna înflăcăratelor sale visări. ODOBESCU, S. I 120. ♦ A-și deschide drum cu îndrăzneală, biruind piedici. Mă-sa l-a trimis în sat. Vezi de-aceea-i încruntat Și s-avîntă și se crede Că-i bărbat. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Nu poți opri pămîntul să rotească, Nici soarele din marșul lui fierbinte, Nici fluierul să cînte, nici frunza să foșnească, Nici lumea să se-avînte de-a pururi înainte! DEȘLIU, G. 56. 2. Tranz. A împinge (pe cineva sau ceva) cu energie înainte. Radu... săltă iute-n luntre; apoi, îmbrîncind tare țărmul cu vîsla, cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă. ODOBESCU, S. I 141. ◊ A imprima (cuiva sau unui lucru) o mișcare violentă. Și-a avîntn.t pușca în spate ș-a pornit șuierînd printre dinți. AGÎRBICEANU, S. P. 15. Și scoate-o măciucă groasă... Și-avîntînd-o într-o parte, Trage la ciocoi pe spate. MARIAN, S. 174. ◊ A insufla avînt, a însufleți. Și Herbor Lukasiewitz, viteaz cu părul sur, Se duce să avînte armata cea crăiască Și cu romînii aprigi în piept să se lovească. ALECSANDRI, P. III 223.

AVÎNTAT, -Ă, avîntați, -te, adj. Plin de avînt; fig. însuflețit, înflăcărat, entuziast. Proza avîntată a lui Bălcescu. ◊ (Adverbial) Cît a stat la masă, n-a vorbit decît despre moșii, arendași, țărani și învoieli, din ce în ce mai avîntat. REBREANU, R. I 57.

AVÎNTA, avînt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. Cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă (ODOBESCU). ♦ (Rar) A insufla avînt. – Din a³ + vînt.

AVÎNTAT, -Ă, avîntați, -te, adj. (Adesea adverbial) Plin de avînt; fig. însuflețit, înflăcărat, entuziast. – V. avînta.

A SE AVÂNTA mă avânt intranz. 1) A se repezi înainte (spre cineva sau ceva) cu avânt. 2) A-și lua avânt; a se angaja cu îndrăzneală într-o acțiune; a se lansa. ~ în lucru. /a + vânt

A AVÂNTA avânt tranz. 1) A face să se avânte. 2) A împinge cu energie înainte (pe cineva sau ceva). /a + vânt

avântà v. 1. a da avânt, a împinge cu putere: se duce s’avânte armata cea crăiască AL.; 2. a asvârli iute și departe; 3. a-și lua sborul, a se repezi: cu o mică ceată de voinici s’avântă BOL.

2) avînt și -éz, a -á v. tr. (d. vînt orĭ lat. adventare, deosebit de adventare, a sosi. V. zvînt). Răped, arunc: a avînta barca pe valurĭ. V. refl. Mă răped, mă arunc: a te avînta la luptă, în luptă.

+avânta² (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă avânt, 2 sg. te avânți, 3 se avântă; conj. prez. 1 sg. să mă avânt, 3 să se avânte; imper. 2 sg. afirm. avântă-te, ger. avântându-mă corectat(ă)

avânta¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 2 sg. avânți, 3 avântă; conj. prez. 1 sg. să avânt, 3 să avânte

!avântare s. f., g.-d. art. avântării; pl. avântări

avânta (a ~) vb., ind. prez. 3 avântă

avânta vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 3 sg. și pl. avântă

AVÂNTAT adj. 1. v. entuziast. 2. v. înflăcărat. 3. maiestuos, semeț. (Un zbor ~.)

AVÂNTA vb. 1. v. sări. 2. a se lansa. (Se ~ într-o acțiune.)

AVÎNTA vb. 1. a se arunca, a se azvîrli, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvîrli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (Se ~ pe cal.) 2. a se lansa. (Se ~ într-o acțiune.)

AVÎNTAT adj. 1. entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însuflețit, pasionat, (livr.) ardent, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înaripat. (Cuvinte ~; un discurs ~.) 2. impetuos, înflăcărat, temperamental, (fig.) arzător. (Un temperament ~.) 3. maiestos, semeț. (Un zbor ~.)