audiție sf [At: BRĂTESCU-VOINEȘTI, L. D. 20 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr audition, lat auditio, -onis] 1-5 Audiere (1-5). 6 (Îs) ~ muzicală Concert dat pentru un grup (restrâns) de ascultători. 7 (Îs) În primă ~ Concert sau bucată muzicală prezentate publicului pentru prima dată. 8 Auz. 9 (Psh; frm; îs) ~ colorată Particularitate a unor persoane de a vedea imagini colorate la auzirea sunetelor. 10 Recepție de semnale audio.

AUDIȚIE, audiții, s. f. Faptul de a audia; (concretizat) ceea ce se audiază, în special concert dat în fața unui cerc restrîns de ascultători. Organizarea de audiții colective ale buletinelor de știri ale posturilor centrale de radio cît și ale stațiilor de radioficare constituie de asemenea o formă importantă prin care instituțiile culturale de masă pot face informarea țărănimii muncitoare asupra evenimentelor care se petrec pe plan intern și internațional. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 346, 2/1. Oamenii muncii din sală au cerut la sfîrșitul audiției ca asemenea manifestări să aibă loc cît mai des în căminele culturale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 2/3. ◊ Audiție pe discuri = concert constînd din piese muzicale imprimate pe discuri. ◊ Expr. (A executa o bucată muzicală) în primă audiție = (a cînta o bucată) pentru prima dată în fața publicului. Pronunțat: a-u-di-ți-e.

AUDIȚIE, audiții, s. f. Faptul de a audia (2); ceea ce se audiază. Audiție muzicală. ◊ Expr. (A executa o bucată muzicală) în primă audiție = (a cînta o bucată) pentru prima dată în fața publicului. [Pr.: a-u-] – Fr. audition (lat. lit. auditio, -onis).

AUDIȚIE s.f. Faptul de a audia (2); (spec.) audiere de muzică cu un auditoriu restrîns. ◊ A executa (o bucată muzicală) în primă audiție = a cînta (o bucată) pentru prima dată în fața publicului. [Gen. -iei, var. audițiune s.f. / cf. fr. audition, lat. auditio].

AUDIȚIE s. f. 1. indentificare a sunetelor cu ajutorul simțului auditiv. 2. audiere de muzică cu un public restrâns. ♦ în primă ~ = (despre executarea unei compoziții muzicale) pentru prima oară în public. 3. recepționare de semnale audio. (< fr. audition, lat. auditio)

AUDIȚIE ~i f. Ascultare a unei bucăți muzicale. ◊ Primă ~ prezentare a unei bucăți muzicale pentru prima dată în public. [G.-D. audiției; Sil. a-u-di-ți-e] /<lat. auditio, ~onis, fr. audition

audițiune sf vz audiție

sudiție sf [At: (a. 1811) DOC. EC. 118 / Pl: ? / E: sudit + -ie] (Înv) 1 Calitate de sudit Si: (înv) sudițire. 2 Colonie străină din țările române aflată sub protecția și jurisdicția unei puteri străine.

*AUDIȚIUNE, *AUDIȚIE sf. 1 Faptul de a auzi ¶ 2 🦉 ~ colorată, facultate pe care o au unii de a asocia sunetele cu colori, de a vedea o anumită coloare ori de cîte ori aud un anumit sunet ¶ 3 🎼 ~ muzicală, executare în fața unui auditoriu a uneia sau mai multor bucăți muzicale [fr.].

AUDIȚIUNE s.f. v. audiție.

prelegere-audiție s. f. Audiție muzicală precedată de o prelegere ◊ „«Limbajul muzicii și tainele lui» – acesta este titlul ciclului de prelegeri-audiții care se va desfășura, sub auspiciile Filarmonicii bucureștene, începând din 22 aprilie 1974.” Cont. 19 IV 74 p. 6. ◊ „Devenite atât de cunoscute, prelegerile-audiții pe tema «Muzica și omul» continuă [...] la Ateneu.” I.B. 23 II 75 p. 2; v. și Cont. 30 IV 74 p. 6, I.B. 7 V 74 p. 4, R.l. 10 II 75 p. 5 (din prelegere + audiție)

audiți(un)e f. 1. ascultarea martorilor; 2. auzirea unei execuțiuni muzicale.

*audițiúne f. (lat. audítio, -ónis). Acțiunea de a auzi, de a asculta: audițiunea marturilor. Auzirea uneĭ piese muzicale (saŭ și literare): audițiune muzicală. – Și -íție.

sudițíe f. (d. sudit). Calitatea de sudit, supușie străină.

audiție (desp. a-u-, -ți-e) s. f., art. audiția (desp. -ți-a), g.-d. art. audiției; pl. audiții, art. audițiile (desp. -ți-i-) corectat(ă)

audiție (a-u-, ți-e) s. f., art. audiția (-ți-a), g.-d. art. audiției; pl. audiții, art. audițiile (-ți-i-)

audiție s. f. (sil. a-u-,-ți-e), art. audiția (sil. -ți-a), g.-d. art. audiției; pl. audiții, art. audițiile (sil. -ți-i-)

audiție

AUDIȚIE COLORATĂ s. (PSIH.) sinopsie.