2 intrări
40 de definiții
din care- explicative (26)
- morfologice (7)
- relaționale (6)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ASFINȚIT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune Soarele. 3. Locul unde asfințește Soarele. – V. asfinți.
asfințit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: asfinți] Care a apus.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
asfințit1 sn [At: ALECSANDRI, P. I, 237 / V: ~a sf / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: asfinți] 1 Apus1. 2 Timpul când apune soarele. 3 (Îlav) Pe ~e Pe la asfințit (2). 4 Locul unde asfințește (1) soarele Si: apus, vest, occident, (pop) soare-apune. 5 (Fig; d. viață) Declin. 6 (Fig; d. viață) Sfârșit.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ASFINȚIT sbst. 💫 1 Apus, timpul cînd apune soarele: la, pe la ~(ul soarelui); fig.: din mărețul ~ al vieții lui privește în adîncul veacurilor (VLAH.) ¶ 2 A da, a scăpăta în ~, a apune ¶ 3 Partea cerului unde apune soarele, apus: dracul se crăcește cu un picior la ~ și cu unul la răsărit (CRG.) [asfinți].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
ASFINȚIT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune soarele. 3. Locul unde asfințește soarele. – V. asfinți.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. ◊ Fig. Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scindările mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest. Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. II 115.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ASFINȚIT n. 1) v. A ASFINȚI. 2) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; vest. 3) Timpul zilei când apune Soarele; apus. 4) fig. Partea cu care se termină sau se încheie ceva; declin; sfârșit. 5) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; apus; vest; occident. 6) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; apus; vest; occident. /v. a asfinți
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
asfințit n. 1. apus: soarele acum cu mărire se pleacă cătr’ asfințit NEGR.; 2. fig. disparițiune treptată: privește fără spaimă l’al vieții asfințit AL.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
asfințít și (maĭ rar) sfințít n., pl. urĭ. Apus.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ASFINȚI, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. (Despre aștri) A apune, a scăpăta. ♦ Fig. A merge spre declin. – A3 + sfânt.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SFINȚIT1 s. n. v. asfințit.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SFINȚIT1 s. n. v. asfințit.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
asfinți [At: CONACHI, P. 103 / V: (îvp) asân~ / Pzi: ~țește, (reg) -nte / E: a3 + sfinți] 1 vi (D. soare și astre) A apune. 2 vim (Rar) A se face noapte. 3 vt (Pfm; fig; îe) A-i ~ (cuiva) ochii A i se închide ochii de somn. 4 vt (Fig; complementul este „ochii”) A întuneca.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
asfințita sf vz asfințit1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
sfânți[1] v vz asfinți
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfinți2[1] v vz asfinți
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfințit2[1] sn vz asfințit
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
❍ASFINTE sf. Mold. (TKT.) = ASFINȚIT: pe la ~a soarelui [asfinți].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
ASFINȚI (-țește) vb. unipers. 💫 A apune: cum asfințește soarele, nu se iese din casă (VOR.); se zice ‼ și despre lună, stele: Dar el nici că s’a trezit Și luna a asfințit (STAM.); poporul zice că stelele asfințesc dimineața și răsar seara (HASD.) [sfînt].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
ASFINȚI, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. (Despre aștri) A apune, a scăpăta. ♦ Fig. A merge spre declin. – A3 + sfânt.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
ASFINȚI, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare și, în general, despre aștri) A apune, a scăpăta. În fața mea soarele asfințește, valea se umple de umbră, toate se-ntunecă și se șterg. VLAHUȚĂ, O. A. II 69. Luna în cer au asfințit. CREANGĂ, P. 275. De dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare, Că la tine cînd privește Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ (Poetic, despre lumină) Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește Precum aburii pe baltă cînd lumina asfințește. ALECSANDRI, P. A. 45. ◊ Fig. A se apropia de sfîrșit, a merge spre declin. Gloria acestui scriitor asfințește. 2. Fig. (Despre ochi) A se închide. [Judecătorul] picura de somn și din cînd în cînd îi asfințeau ochii. SADOVEANU, D. P. 145. Citea pînă tîrziu, de-i asfințeau ochii, lîngă feștila de seu. SADOVEANU, M. C. 75.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ASFINȚI, pers. 3 asfințește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare sau alți aștri) A apune, a scăpăta. ♦ Fig. A merge spre declin. 2. Fig. (Despre ochi) A se închide. – Din a3 + sfînt.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A ASFINȚI pers. 3 ~ește intranz. (despre aștri) A se lăsa după orizont; a apune; a scăpăta; a coborî. /a + sfânt
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
asfințì v. a apune (de soare, lună, stele). [Cf. «sfântul soare»: scăpătarea sau moartea aparentă a soarelui e considerată ca o sanctificare a astrului].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
asfințésc și (maĭ rar) sfințésc v. intr. (infl. de sfînt, dar derivat de la vsl. svĭetiti, a străluci, a lumina [de unde vine și sfetesc], svitati, osvitati, a străluci; sîrb. svitati, osvitati, a răsări, a se lumina de ziŭă. Înț. de „a răsări” s’a transmis celuĭ de „a apune” așa cum crepuscul se zice și despre dimineață, și despre seară. Asfințesc l-a luat pe a din apun). Apun: soarele asfințește.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) sfințésc v. intr. V. asfințesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
asfințit s. n., pl. asfințituri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!asfințit s. n., pl. asfințituri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
asfințit s. n., pl. asfințituri (și asfințite în loc. adv. pe ~)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
asfinți (a ~) (a apune) vb., ind. prez. 3 sg. asfințește, 3 pl. asfințesc, imperf. 3 sg. asfințea; conj. prez. 3 să asfințească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
asfinți (a ~) (a apune) vb., ind. prez. 3 sg. asfințește, imperf. 3 sg. asfințea; conj. prez. 3 să asfințească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
asfinți (a apune) vb., ind. prez. 3 sg. asfințește, imperf. 3 sg. asfințea; conj. prez. 3 sg. și pl. asfințească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
asfințesc, -țit prt. (despre soare).
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ASFINȚIT s. 1. v. apus. 2. v. înserare. 3. v. vest.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ASFINȚIT s. 1. apus, asfințire, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ soarelui.) 2. amurg, apus, înserare, seară, (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.) 3. apus, vest, (înv. și pop.) sfințit, (pop.) scăpătat, soare-apune, (înv. și reg.) scapăt, (reg.) scăpătiș. (Se îndreaptă către ~; punctul cardinal numit ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Asfințit ≠ est, orient, răsărit
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ASFINȚI vb. v. apune.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ASFINȚI vb. a apune, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se scufunda. (Soarele ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A asfinți ≠ a răsări
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
asfinți (asfințesc, asfințit), vb. – 1. (despre aștri) A apune, a scăpăta. – 2. (Despre sursele de lumină) A dispărea, a se întuneca. Var. sfinți. Probabil un der. de tipul *affingĕre sau *exfingĕre, cu schimbarea modernă a conjug. (datorită conjug. incoative), și cu alterarea fonetismului, datorată falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvînt la familia sfînt și sfinți. Fingere înseamnă în principal „a da formă” (cf. figura, effigies); în lat. ca și în rom. a ajuns să însemne „a da formă falsă” sau „a se preface”; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a păstrat, specializat în mod ciudat, „a da formă aluatului pentru pîine”, prin cat. fenyer, sp. heñir și mr. asfindzere „a crește aluatul”, desfindzere „a pune aluatul la rece, pentru a-l împiedica să crească” (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). În rom. acest sens este propriu vb. a crește, dar a existat probabil în vechime un verb *asfinge, ca în mr., care ulterior a devenit *asfingi. Evoluția semantică poate fi interpretată în mai multe feluri. Plecînd de la affingere „a crește aluatul” se poate să fi ajuns la „a se revărsa” sau „a da pe de lături”, caz în care am avea o evoluție (de la „a crește” la „a pleca”) paralelă cu cea care apare la lat. mergere „a adînci, a cufunda” › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere să fi fost interpretat ca un *de ex fingere. Însă cel mai probabil este faptul ca însuși vb. fingere să fi ajuns, printr-o evoluție normală, de la sensul de „a da formă falsă”, la acela de „a nu da nicio formă” sau „a dispărea”; această ipoteză se sprijină și pe morv. foedre „a scoate, a da jos”. Cf. semantismului lui „apune” și, pentru proteza lui s, (s)fărîma, (s)frinție. În general se consideră că asfinți provine de la sfînt (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzătoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 și M. Kriaras, REB, III, 462-8). Am arătat că este evidentă contaminarea lui *asfingi cu asfinți; pare însă evident și faptul că o asemenea asociere nu poate fi concepută decît a posteriori, adică sugerată de consonanța ambelor cuvinte. Etimonul asfinți < sfînt s-ar baza pe asocierea ideii de „apus” cu cea de „dincolo”, fundamentală în mitologia populară în general. Cu toate acestea, a presupune că imaginația populară a conceput apusul soarelui ca o „sanctificare” a astrului implică un proces intelectual prea complicat, și în același timp neclar. Dimpotrivă, s-ar putea afirma că imaginația populară vede „sfîntul” ca o entitate vie și actuală (sfîntul soare este o expresie foarte cunoscută, dar numai pentru soarele prezent), și refuză să asocieze ideea de „sfințenie” cu aceea de „moarte” sau „dispariție”, care la urma urmelor înseamnă neputința firească a umanității noastre obișnuite. Pe de altă parte, este curios să observăm că vb. asfinți, popular și de uz curent, nu apare în nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce că evoluția semantică pe care am indicat-o a rămas nesigură pînă într-o epocă relativ modernă. Adăugăm că Scriban se gîndește la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influența lui sfînt; însă sensul lui svjetiti „a străluci” se opune acestei der. (dificultate pe care autorul încearcă s-o biruie, presupunînd că numele s-a aplicat poate mai întîi răsăritului, și apoi apusului aștrilor). Mai importantă decît etimologia propusă, care ni se pare greșită, este intuiția autorului că originea cuvîntului trebuia să fie căutată altundeva în afară de sfînt. -Der. asfințit, s. n. (apus al aștrilor; occident).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (V401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
— | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
asfințit, asfințiturisubstantiv neutru
-
- Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. DLRLC
- Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. DLRLC
-
- Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scîndurile mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. DLRLC
-
-
- 2. Timpul, momentul când apune Soarele. DEX '09 DLRLC
- Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. DLRLC
- Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. DLRLC
- Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. DLRLC
- Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. DLRLC
-
- 3. Locul unde asfințește Soarele. DEX '09 DLRLC
- Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. DLRLC
- Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. DLRLC
- Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. DLRLC
- Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. DLRLC
-
etimologie:
- asfinți DEX '98 DEX '09
asfințiverb
- 1. Despre aștri: apune, coborî, scăpăta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- În fața mea soarele asfințește, valea se umple de umbră, toate se-ntunecă și se șterg. VLAHUȚĂ, O. A. II 69. DLRLC
- Luna în cer au asfințit. CREANGĂ, P. 275. DLRLC
- De dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare, Că la tine cînd privește Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. DLRLC
- (Despre lumină) Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește Precum aburii pe baltă cînd lumina asfințește. ALECSANDRI, P. A. 45. DLRLC
- 1.1. A merge spre declin. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Gloria acestui scriitor asfințește. DLRLC
-
-
- 2. (Despre ochi) A se închide. DLRLCsinonime: închide
- [Judecătorul] picura de somn și din cînd în cînd îi asfințeau ochii. SADOVEANU, D. P. 145. DLRLC
- Citea pînă tîrziu, de-i asfințeau ochii, lîngă feștila de seu. SADOVEANU, M. C. 75. DLRLC
-
etimologie:
- A + sfânt DEX '09 DEX '98