AMBULANȚĂ, ambulanțe, s. f. 1. Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. 2. Unitate sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. – Din fr. ambulance.

ambulant, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. III, 417 / Pl: ~nți, ~e / E: fr ambulant, lat ambulans, -ntis] Care se deplasează dintr-un loc în altul.

ambulanță sf [At: ALECSANDRI, ap. DA / Pl: ~țe / E: ambulance] 1 Instalație sanitară mobilă, în spatele frontului, care îngrijește răniții. 2 Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al persoanelor accidentate sau grav bolnave Si: salvare.

*AMBULANT adj. 1 Care umblă din loc în loc, care nu e stabil: Cine dorul să-și închine Unei statui ~e! (VLAH.) ¶ 2 ⚚ Negustor ~, care umblă din oraș în oraș sau care colindă străzile spre a-și vinde marfa ¶ 3 🎭 Actori ambulanți, cari merg din oraș în oraș spre a da reprezentațiuni ¶ 4 🎖️ Spital ~, spital provizoriu unde se primesc și se îngrijesc militari răniți sau bolnavi [fr. < lat.].

*AMBULANȚĂ (pl. -anțe) sf. 1 🎖️ Un fel de spital militar așezat la o mică depărtare de cîmpul de bătaie și unde se transportă imediat răniții spre a li se da cele dintîi îngrijiri (🖼 95) ¶ 2 Spital improvizat în diferite cartiere ale unui oraș în timpul unei epidemii sau unui războiu civil [fr.].

AMBULANȚĂ, ambulanțe, s. f. Instalație sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. ♦ Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. – Din fr. ambulance.

AMBULANT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care umblă din loc în loc, care-și exercită activitatea sau profesiunea deplasîndu-se dintr-un loc în altul. Cîntăreț ambulant. ◊ (Pe cale de dispariție) Negustor ambulant – negustor care-și vinde marfa cutreierînd străzile sau la o tarabă improvizată. Înainte de revoluție... era negustor ambulant de săpun. SAHIA, U.R.S.S. 184. ◊ (Substantivat) Măcelarii... vindeau căpățînile și picioarele și ciolanele ambulanților cu coșuri și cărucioare. PAS, L. I 71.

AMBULANȚĂ, ambulanțe, s. f. Formație medicală mobilă care însoțește trupele pe cîmpul de luptă pentru a da răniților primele ajutoare. ♦ Vehicul special amenajat care ridică pe accidentați sau pe cei grav bolnavi spre a-i transporta la spital. Caii ambulanțelor rupeau troscotul, ca dinaintea unui han. CAMILAR, N. I 139. Mă duceau brancardierii în pas legănat spre ambulanță. SADOVEANU, O. VI 109. ♦ (învechit) Spital rudimentar de prim-ajutor pentru a deservi satele, deplasîndu-se dintr-un loc într-altul. Da d-ta, moș Neculai, ai dat-o iar pe boală; de ce adicătelea n-ai merge la ambulanța asta? CONTEMPORANUL, VII 493.

AMBULANT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care-și exercită activitatea sau profesiunea trecînd dintr-un loc în altul. – Fr. ambulant (lat. lit. ambulans, -ntis).

AMBULANȚĂ, ambulanțe, s. f. Formație medicală mobilă care dă răniților primele ajutoare pe cîmpul de luptă. ♦ Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi. – Fr. ambulance.

AMBULANT, -Ă adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul. [< fr. ambulant, cf. lat. ambulans < ambulare – a merge].

AMBULANȚĂ s.f. Instalație medicală temporară, amenajată pentru a da primele ajutoare răniților în apropierea cîmpului de luptă. ♦ Vehicul destinat transportului răniților și al bolnavilor în stare gravă. [< fr. ambulance].

AMBULANT, -Ă adj. care se deplasează dintr-un loc în altul. (< fr. ambulant, lat. ambulans)

AMBULANȚĂ s. f. 1. formație sanitară care dă răniților primele ajutoare pe câmpul de luptă. 2. vehicul destinat transportului accidentaților și al bolnavilor în stare gravă. (< fr. ambulance)

AMBULANT ~tă (~ți, ~te) Care se deplasează din loc în loc. Negustor ~. /<fr. ambulant, lat. ambulans, ~ntis

AMBULANȚĂ ~e f. 1) Formație sanitară militară, care dă răniților primul ajutor. 2) Vehicul pentru transportul la spital al accidentaților și bolnavilor. /<fr. ambulance

ambulant a. care umblă din loc în loc.

ambulanță f. spital militar care urmează armata în campanie.

*ambulánt, -ă adj. (lat. ámbulans, -ántis, d. ambulare, a umbla). Care umblă din loc în loc: negustor ambulant. Facut de ceĭ ce umblă din loc în loc: negoț ambulant.

*ambulánță f., pl. e (d. ambulant; fr. ambulance). Spital în căruțe care urmează armata. Serviciŭ poștal în tren.

ambulant adj. m., pl. ambulanți; f. ambulantă, pl. ambulante

ambulanță s. f., g.-d. art. ambulanței; pl. ambulanțe

ambulant adj. m., pl. ambulanți; f. ambulantă, pl. ambulante

ambulanță s. f., g.-d. art. ambulanței; pl. ambulanțe

ambulant adj. m., pl. ambulanți; f. sg. ambulantă, pl. ambulante

ambulanță s. f., g.-d. art. ambulanței; pl. ambulanțe

AMBULANȚĂ s. autosalvare, autosanitară, salvare, sanitară.

AMBULANȚĂ s. autosanitară, salvare, sanitară.

schelet ambulant expr (peior.) om sfrijit / pipernicit / firav.