16 definiții pentru „relativ”   declinări

RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportează la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. ◊ (Gram.) Pronume (sau adverb) relativ = pronume (sau adverb) care face legătura dintre propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă (și substantivat, f.) = a) propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ; b) propoziție atributivă. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... 2. Care are o valoare dependentă de anumite condiții, de un sistem de referință etc.; evaluat, determinat cu aproximație; condiționat, limitat, variabil. ◊ Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără să poată preciza cu exactitate data. Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. ♦ Care depinde de un termen în absența căruia ar fi fără sens. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independenți de această relație. ♦ Care nu există decât în relație cu altceva. – Din fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ.

RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportează la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. ◊ (Gram.) Pronume (sau adverb) relativ = pronume (sau adverb) care face legătura dintre propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă (și substantivat, f.) = a) propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ; b) propoziție atributivă. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... 2. Care are o valoare dependentă de anumite condiții, de un sistem de referință etc.; evaluat, determinat cu aproximație; condiționat, limitat, variabil. ◊ Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără să poată preciza cu exactitate data. Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. ♦ Care depinde de un termen în absența căruia ar fi fără sens. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independenți de această relație. ♦ Care nu există decât în relație cu altceva. – Din fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ.

RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportă la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. Date relative la situația economică a țării noastre. ◊ (Gram.) Pronume relativ = pronume care face legătura între propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă = propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... Orice primiți de la Costică relativ la venirea lui, rog să-mi faceți și mie cunoscut. CARAGIALE, O. VII 29. 2. (În opoziție cu absolut) Care are o valoare dependentă de anumite condiții sau în funcție de punctul de vedere al cuiva. Frumosul este o noțiune relativă.Clasificarea oamenilor in pesimiști și nepesimiști... nu poate fi decît relativă. GHEREA, ST. CR. II 299. Driturile capatate au sfințenia lor relativă. RUSSO, S. 157. ◊ Adevăr relativ v. adevăr. Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără ca să poată preciza cu exactitate data. ♦ Care depinde de un termen fără care ar fi fără sens. Mișcarea în sensul din cinematică e relativă, fiindcă nu are sens fără indicarea corpului la care se referă. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. A avut o viață relativ liniștită. SADOVEANU, E. 234. Am stat ș-am gîndit la soarta relativ bună pe care și-ar putea-o asigura un poet care s-ar deda la fabricarea versurilor de comandă. VLAHUȚĂ, O. A. 225. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independent de această relație. Poziția relativă a două corpuri. ♦ Care nu există decît în relație cu altceva. După unele teorii idealiste spațiul ar fi relativ.

relatív adj. m., pl. relatívi; f. relatívă, pl. relatíve

relatív adj. m., pl. relatívi; f. sg. relatívă, pl. relatíve

RELATÍV adj., adv. 1. adj. v. privitor. 2. adv. v. aproximativ.

RELATÍV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție relativă (și s.f. ) = propoziție subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărâte; propoziție atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (Fiz.) Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 3. Care nu există decât în relație cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

RELATÍV, -Ă I. adj. 1. care există în cadrul unor relații concrete; condiționat, limitat. 2. care este în raport, în relație cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 3. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ◊ valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (fiz.) mișcare ~ă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

RELATÍV1 adv. Mai mult sau mai puțin O idee ~ nouă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

RELATÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) Care constituie sau implică o anumită relație. 2) Care prezintă o relație; aflat în raport reciproc. Dimensiuni ~e. 3) Care există numai în relație cu altceva. 4) (despre mărimi fizice) Care are valoarea dependentă de un sistem de referință. Mișcare ~ă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

relativ a. 1. care are o relațiune sau un raport cu: fraude relative la băuturi; 2. se zice de numele a căror noțiune atrage o alta: cauză și efect sunt termeni relativi; 3. contingent, accidental, variabil, în opozițiune cu absolut: om e un termen absolut, tată e un termen relativ; 4. Gram. care se rapoartă la un nume precedent: pronume relative. ║ n. în filozofie, ceeace este opus absolutului. ║ adv. cu privire la.

*relatív, -ă adj. (lat. relativus. V. core- și super-lativ). Privitor, în relațiune (în raport) cu, despre: chestiunĭ relative la apărarea țăriĭ. A căruĭ noțiune e legată de alta: tată și fiŭ îs terminĭ relativĭ. Contingent, proporțional, comparativ (nu absolut): fie-care are valoarea luĭ relativă; om e un termin [!] absolut, ĭar tată e un termin relativ; muntele e în repaus absolut față de pămînt și relativ față de univers. Gram. Care se raportă la un nume precedent: care e un pronume relativ, propozițiunea care începe cu care e relativă. Muz. Tonurĭ relative, tonurĭ majore și minore care aŭ la cheĭe tot acel număr de diejĭ orĭ de benolĭ: tonu minor e la un ton și jumătate deasupra relativuluĭ luĭ minor. Fil. Lucru relativ (în opoz. cu absolut). Adv. În privința unuĭ lucru saŭ persoane, despre: a vorbi relativ la școală.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RELATÍV, -Ă adj. (< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus): în sintagmele adjectiv pronominal relativ, adverb relativ, construcție infinitivală relativă, pronume relativ, propoziție relativă, subordonată relativă, superlativ relativ, timp relativ și verb tranzitiv relativ (v.).

LUCRU RELATIV probe competiționale în parașutismul sportiv în care grupuri de parașutiști execută un program cu secvențe impuse în cădere liberă sau pe cupolă (lucru relativ pe cupolă).

relativă, tonalitate ~, tonalitate (2) aflată în raport de reciprocitate cu o alta, pornindu-se de la criteriul distanței de terță* mică ce le separă tonicile*. Una majoră* iar cealaltă minoră*, r. au aceeași armură* (ex. do major – la minor; re major – si minor; mi bemol major – do minor). Suprapunând acordurile* de T ale r., se constată existența în centrul acordului rezultat a intervalului de terță mare: la – do – mi – sol, ceea ce are o deosebită importanță în înrudirile dintre funcții (v. și polarism). Sin.: paralelă (1).