16 definiții pentru „relativ”   declinări

RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportează la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. ◊ (Gram.) Pronume (sau adverb) relativ = pronume (sau adverb) care face legătura dintre propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă (și substantivat, f.) = a) propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ; b) propoziție atributivă. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... 2. Care are o valoare dependentă de anumite condiții, de un sistem de referință etc.; evaluat, determinat cu aproximație; condiționat, limitat, variabil. ◊ Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără să poată preciza cu exactitate data. Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. ♦ Care depinde de un termen în absența căruia ar fi fără sens. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independenți de această relație. ♦ Care nu există decât în relație cu altceva. – Din fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportează la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. ◊ (Gram.) Pronume (sau adverb) relativ = pronume (sau adverb) care face legătura dintre propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă (și substantivat, f.) = a) propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ; b) propoziție atributivă. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... 2. Care are o valoare dependentă de anumite condiții, de un sistem de referință etc.; evaluat, determinat cu aproximație; condiționat, limitat, variabil. ◊ Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără să poată preciza cu exactitate data. Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. ♦ Care depinde de un termen în absența căruia ar fi fără sens. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independenți de această relație. ♦ Care nu există decât în relație cu altceva. – Din fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportă la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. Date relative la situația economică a țării noastre. ◊ (Gram.) Pronume relativ = pronume care face legătura între propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă = propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... Orice primiți de la Costică relativ la venirea lui, rog să-mi faceți și mie cunoscut. CARAGIALE, O. VII 29. 2. (În opoziție cu absolut) Care are o valoare dependentă de anumite condiții sau în funcție de punctul de vedere al cuiva. Frumosul este o noțiune relativă.Clasificarea oamenilor in pesimiști și nepesimiști... nu poate fi decît relativă. GHEREA, ST. CR. II 299. Driturile capatate au sfințenia lor relativă. RUSSO, S. 157. ◊ Adevăr relativ v. adevăr. Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără ca să poată preciza cu exactitate data. ♦ Care depinde de un termen fără care ar fi fără sens. Mișcarea în sensul din cinematică e relativă, fiindcă nu are sens fără indicarea corpului la care se referă. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. A avut o viață relativ liniștită. SADOVEANU, E. 234. Am stat ș-am gîndit la soarta relativ bună pe care și-ar putea-o asigura un poet care s-ar deda la fabricarea versurilor de comandă. VLAHUȚĂ, O. A. 225. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independent de această relație. Poziția relativă a două corpuri. ♦ Care nu există decît în relație cu altceva. După unele teorii idealiste spațiul ar fi relativ.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

relatív adj. m., pl. relatívi; f. relatívă, pl. relatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

relatív adj. m., pl. relatívi; f. sg. relatívă, pl. relatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RELATÍV adj., adv. 1. adj. v. privitor. 2. adv. v. aproximativ.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Relativ ≠ absolut

Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RELATÍV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție relativă (și s.f. ) = propoziție subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărâte; propoziție atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (Fiz.) Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 3. Care nu există decât în relație cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RELATÍV, -Ă I. adj. 1. care există în cadrul unor relații concrete; condiționat, limitat. 2. care este în raport, în relație cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 3. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ◊ valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (fiz.) mișcare ~ă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RELATÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) Care constituie sau implică o anumită relație. 2) Care prezintă o relație; aflat în raport reciproc. Dimensiuni ~e. 3) Care există numai în relație cu altceva. 4) (despre mărimi fizice) Care are valoarea dependentă de un sistem de referință. Mișcare ~ă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RELATÍV1 adv. Mai mult sau mai puțin O idee ~ nouă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

relativ a. 1. care are o relațiune sau un raport cu: fraude relative la băuturi; 2. se zice de numele a căror noțiune atrage o alta: cauză și efect sunt termeni relativi; 3. contingent, accidental, variabil, în opozițiune cu absolut: om e un termen absolut, tată e un termen relativ; 4. Gram. care se rapoartă la un nume precedent: pronume relative. ║ n. în filozofie, ceeace este opus absolutului. ║ adv. cu privire la.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*relatív, -ă adj. (lat. relativus. V. core- și super-lativ). Privitor, în relațiune (în raport) cu, despre: chestiunĭ relative la apărarea țăriĭ. A căruĭ noțiune e legată de alta: tată și fiŭ îs terminĭ relativĭ. Contingent, proporțional, comparativ (nu absolut): fie-care are valoarea luĭ relativă; om e un termin [!] absolut, ĭar tată e un termin relativ; muntele e în repaus absolut față de pămînt și relativ față de univers. Gram. Care se raportă la un nume precedent: care e un pronume relativ, propozițiunea care începe cu care e relativă. Muz. Tonurĭ relative, tonurĭ majore și minore care aŭ la cheĭe tot acel număr de diejĭ orĭ de benolĭ: tonu minor e la un ton și jumătate deasupra relativuluĭ luĭ minor. Fil. Lucru relativ (în opoz. cu absolut). Adv. În privința unuĭ lucru saŭ persoane, despre: a vorbi relativ la școală.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RELATÍV, -Ă adj. (< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus): în sintagmele adjectiv pronominal relativ, adverb relativ, construcție infinitivală relativă, pronume relativ, propoziție relativă, subordonată relativă, superlativ relativ, timp relativ și verb tranzitiv relativ (v.).

Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

LUCRU RELATIV probe competiționale în parașutismul sportiv în care grupuri de parașutiști execută un program cu secvențe impuse în cădere liberă sau pe cupolă (lucru relativ pe cupolă).

Sursa: GTA | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

relativă, tonalitate ~, tonalitate (2) aflată în raport de reciprocitate cu o alta, pornindu-se de la criteriul distanței de terță* mică ce le separă tonicile*. Una majoră* iar cealaltă minoră*, r. au aceeași armură* (ex. do major – la minor; re major – si minor; mi bemol major – do minor). Suprapunând acordurile* de T ale r., se constată existența în centrul acordului rezultat a intervalului de terță mare: la – do – mi – sol, ceea ce are o deosebită importanță în înrudirile dintre funcții (v. și polarism). Sin.: paralelă (1).

Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink