Din totalul de 85 sunt afișate 20 definiții pentru pădure, Pădure   declinări

PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatice; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

PĂDÚRE, păduri, s. f. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd soiul copacilor) Mulțime deasă de copaci crescuți de obicei în stare sălbatică pe o suprafață mare de teren. Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57. Frumoasă ești, pădurea mea, Cînd umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPÎRCEANU, P. 119. Pe sub marginea pădurii Boii pasc pe lîngă car; Din pădure geme rar Zgomotul săcurii. COȘBUC, P. I 262. Ei zboar-o vijelie, trec ape făr’ de vad... Naintea lor se mișcă pădurile de brad. EMINESCU, O. I 98. Nu e pădure fără uscături (= orice colectivitate are și unele elemente rele în sînul ei). ◊ Loc. adj. (Despre persoane) Din (sau de la) pădure = fără maniere, necioplit, necivilizat. Ce-are să creadă lumea ?... Desigur că e vreun neam de-al nostru, pe care îl ținem ascuns. Un neam de la pădure. PETRESCU, C. V. 98. ◊ Expr. A căra lemne la pădure = a face un lucru de prisos; a căra apă la puț, v. puț. A vinde pielea ursului din pădure v. vinde. ♦ Totalitatea copacilor de pe un teren. A tăiat pădurea.Doi munți ce sînt împodobiți din fire cu felurimi de păduri. GOLESCU, Î. 144. ◊ Expr. Mama-pădurii v. mamă.Fig. Caii veneau la pas, cu părul strălucitor, piepturi lîngă piepturi și stufăriș de picioare fine, pădure de gîturi încordate. DUMITRIU, N. 113. Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace... Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii, Tremura înspăimîntată marea de-ale lor corăbii! EMINESCU, O. I 147.

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre

!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre

!ghéabă-de-pădúre s. f., art. ghébei-de-pădúre; pl. ghébe-de-pădúre

máma-pădúrii v. múma-pădúrii

Máma-Pădúrii v. Múma-Pădúrii

múma-pădúrii / máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f. art., g.-d. art. múmei-pădúrii / mámei-pădúrii

Múma-Pădúrii / Máma-Pădúrii (personaj) s. propriu f., g.d. Múmei-Pădúrii / Mámei-Pădúrii

pădúre s. f., g.-d. art. pădúrii; pl. pădúri

!pấinea-pădúrii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pấinii-pắdurii

crin de pădúre s. m. + prep. + s. f.

ghébe de pădúre s. f. pl. + prep. + s. f.

máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f.

Máma-Pădúrii/Múma-Pădúrii s. pr. f. art., g.-d. Mámei-Pădúrii/Múmei-Pădúrii

Múma-Pădúrii v. Mama-Pădurii

pădúre s. f., g.-d. art. pădúrii; pl. pădúri