ÎNCHIRIERE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

închiriere sf [At: CARAGEA, L. 22/7 / Pl: ~ri / E: închiria] 1-2 (Dare sau) luare în folosință temporară a unui bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii Si: închiriat¹ (1-2). 3-4 (Înv) (Dare sau) luare în arendă a unui teren sau a unei bucăți de pământ Si: închiriat¹ (3-4).

ÎNCHIRIERE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

ÎNCHIRIERE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria. Împăratul văzînd cerbul... întrebă pe feciorul bucătăresei dacă-i este de vînzare... – Nu-mi este de vinzare, ci de închiriere. ISPIRESCU, L. 116. – Pronunțat: -ri-e-.

închiriére f. Acțiunea de a închiria: contract de închiriere.

închiriere (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. închirierii; pl. închirieri

închiriere (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închirierii; pl. închirieri

închiriere s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. închirierii; pl. închirieri

ÎNCHIRIERE s. locație, (înv. și reg.) năimeală. (~ unei camere, a unei nave.)

ÎNCHIRIERE s. locație, (înv. și reg.) năimeală. (~ unei camere, a unei nave.)