sârg sn [At: PSALT. 305 / V: ~ă sf, sirg / Pl: ? / E: mg szorog] 1 (Îvp; îlav) Cu (sau de, ori în sau, înv, în de) ~ În grabă. 2 (Îvp; pex; îal) Curând (1). 3-6 (De obicei în locuțiuni construite cu prepoziția „cu”) Sârguință (1-4).

SÂRG n.: Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szorog

sârg n. grabă, numai în locuțiunea de sârg, de grabă: veseli de sârg porniră NEGR. [Ung. SZOROG].

sârgă sf vz sârg

sirg sn vz sârg

SÎRG s. n. (În loc. adv.) De (în sau cu) sîrg = repede, îndată, imediat. Să-ți ridici în sîrg nevasta și copiii... și să fugi spre munți. GALACTION, O. I 52. Cu sîrg, băiete! Ce-ntîrzii, de nu te sui? COȘBUC, P. II 45. De sîrg... se gătește ca să pornească împotriva nobililor și a lui Basta. BĂLCESCU, O. II 320. Cît Bogdan îl auzea, De sîrg mi se repezea. ALECSANDRI, P. P. 176.

sîrg n. (ung. szorgas, mare grabă, szorgolni, a sîrguĭ, d. vsl. usrŭdite, osîrdie). Vechĭ. De sîrg orĭ (maĭ exact) desîrg, degrabă, grabnic, urgent: purceseră desîrg. -Și cu sîrg.

sârg s. n.

sârg s. n.

sârg s. n.

SÂRG s. v. hărnicie, râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel.

SÂRG s. bunăvoință, râvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

SÎRG s. bunăvoință, rîvnă, silință, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destul ~, dar nu putea realiza nimic.)

sîrg s. v. HĂRNICIE. RÎVNĂ, SILINȚĂ. SÎRGUINTĂ. STRĂDANIE. STRĂDUINȚĂ. VREDNICIE. ZEL.

sîrg s. n. – Silință, străduință. Probabil din sl. usrŭdije „străduință”, cf. osîrdie, prin intermediul sb., cf. sb. srgati se „a se îngrămădi”, srg „prăjină pentru uscat rufele”, srdačka „mosorelul suveicii”. Pare a fi dubletul lui sîr,. s. n. (Banat, grijă), der. nisîruință, s. f. (Banat, neglijență). Explicația bazată pe mag. sürgős „grăbit”, care derivă tot din sl. usrŭdije (Cihac, II, 321; Gáldi., Dict., 96), este incertă. Der. sirgui, vb. (înv., a forța, a constrînge; înv., a se zori; refl., a-și da silința, a se forța); sîrguință (var. sîrguială), s. f. (silință, străduință); sîrguitor (var. sîrguincios), adj. (activ, harnic).