căutare avansată
13 definiții pentru „strigă”   declinări

STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos).Lat. striga.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂ, strigi, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată, cu pete brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemănătoare cu un cap de mort, care zboară numai în amurg și care, când este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un strigăt; cap-de-mort (Acherontia atropos).Lat. striga.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂ, strigi și strige, s. f. 1. (În superstiții) Ființă imaginară, închipuită ca o femeie care chinuiește copiii mici, ia mana de la vaci etc.; strigoaică. Crengile de rug se pun în cruci pe la portițe, pe la ferești... pe la grajdul în care se adăpostesc caii și vitele... altfel intră ielele și strigele. EMINESCU, N. 137. Noaptea... năpădesc pe mine... strigoii, moroii... simzienele, strigile, pănă și papaluga. ALECSANDRI, T. 616. 2. Fluture mare, cu pete albe pe spate, așezate astfel încît seamănă cu un cap de mort; zboară numai în amurg și, cînd este prins, scoate un zgomot ascuțit ca un fel de strigăt (Acherontia atropos); cap-de-mort.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

strígă s. f., g.-d. art. strígii; pl. strigi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

strígă s. f., g.-d art. strígii; pl. strigi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂ s. 1. v. cap-de-mort. 2. (ORNIT.; Tyto alba guttata) (reg.) buhă-cu-cârpă, huhurez-de-casă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂ s. v. lipitoare, păpăludă, strigoaică, strigoaie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

strígă (-gi), s. f.1. Cucuvea (Stris flamnea). – 2. Fluture (Acherontia atropos). – 3. Vrăjitoare, duh rău. – Mr. strigă. Lat. strῑga (Diez, Gramm., I, 21; Cihac, I, 266; Tiktin; REW 8308; cf. Cihac, II, 705; Pascu, I, 161; Philippide, II, 655), cf. alb. štrigë „vrăjitoare”; it. strega.Der. strigoi, s. m. (apariție fantomatică); strigoaică (var. strigoaie), s. f. (sufletul unei femei moarte care se transformă în fantomă); strigoaie (var. stirigoaie, știrigoaie, steregoaie), s. f. (plantă, Veratrum album); strigoiaș, s. m. (fluture mic, Botys margaritalis). Din rom. trebuie să provină slov. štriga, štrigno, pol. strzyga, strzygonia (Candrea, Elemente, 409).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÍGĂ ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce înfățișează un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele morții. 2) Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj cenușiu-ruginiu, cu pete albe și brune-întunecate, care se hrănește, mai ales, cu șoareci. 3) (în superstiții) Ființă imaginară despre care se crede că chinuie copii mici sau că ia mana de la vaci. /<lat. striga
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

strigă f. 1. buhă de culoare cenușie cu ochii portocalii, trăiește prin turnuri și ruine (Stryx flammea); 2. strigoaică: dracii din tău... strigile AL. [Lat. STRIGA, buhă și babă vrăjitoare, un fel de vampir femeiesc care se credea că suge noaptea sângele pruncilor].
Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

1) strígă f., pl. i (ngr. striga, bufnită, și strigla, fărmăcătoare, d. lat. strĭga și strîga, fărmăcătoare, de unde și it. strega, alb. štrigă, nsl. štrĭga. V. #striglă, strigoĭ). Est. Un fel de bufnită cenușie (strix flámmea). Un monstru din poveștĭ. Fig. Femeĭe răutăcioasă, striglă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

2) strígă f., pl. ĭ (vsl. strigŭ. V. strîjnic). L. V. Tunsoare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

strígă, strigi, s. f. – (ornit.) Pasăre răpitoare de noapte, de culoare galbenă-roșcată; se hrănește mai ales cu șoareci (Tyto alba). Specie rară în Maramureș, semnalată exclusiv în localitățile de pe Valea Tisei (Ardelean, Bereș, 2000: 175). – Lat. striga „pasăre malefică” (Diez, Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).
Sursa: DRAM 2015 (2015) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink