SIMCEA s. f. v. sîmcea.

simceà, sîmcel- V. sîmcea.

sămcea f. 1. tăișul cuțitului la vârf; 2. tăiș: sămceaua fusului; 3. Tr. cuțitaș cu plăsele și cu mănerul de lemn. [Lat. *SENTICELLA, din SENTIS, ghimpe, spin (de unde înțepător, tăios)].

sămceá V. sîmcea.

sîmceá f., pl. ele (cp. cu lat *senticella, dim. d. sentis, tufă de spinĭ, și cu rom. zimțea). Vechĭ. Vîrf (de băt, de săgeată, de munte). Fig. Capăt, sfîrșit: simceaŭa învățăturiĭ (Și simicea). Azĭ Mold. (sîmicea). Partea fusuluĭ pe care o țiĭ în mînă. Lama cuțituluĭ. Cuțit cizmăresc de tăĭat pelea. Trans. Briceag, cuțitaș, lanțetă (La Vicĭu sămcea). Olt. Pl. Zorĭ: simcelele zileĭ.

SIMCEA, simcele, s. f. Nuia, vargă, vergea, bețișor. (din smîc¹, prob. cu înțelesul de bază de (ramură) smulsă, cf. fișcă)

sămcea s.f. (reg.) 1. tăișul cuțitului la vârf. 2. cuțitaș cu plăsele de lemn pentru lăsat sânge la animalele bolnave.