sfidare sf [At: GHICA, C. E. II, 621 / Pl: ~dări / E: sfida] 1 Înfruntare plină de dispreț Si: bravadă, sfruntare. 2 (Ccr) Atitudine, faptă, gest etc. provocator Si: bravadă, sfruntare. 3 (Rar) Amenințare (1). 4 Opunere temeinică, în ciuda consecințelor (grave) Si: bravadă, desfidere, (înv) desfid.

SFIDARE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei; dispreț provocator, desfidere. E un act de mare îndrăzneală, în orice caz o sfidare aproape, adusă legilor supreme. BOGZA, C. O. 218. Atitudinea aceasta de sfidare a realității poate să-i pericliteze averea și viața. REBREANU, R. II 15. C-un ifos de sfidare și c-o obrăznicie, ce nu mai e de mirare la oameni care nu mai au nimic de pierdut, ei strigară la toate sfaturile și amenințările ce li se făceau. VLAHUȚĂ, O. A. I 162.

SFIDARE s.f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei; înfruntare. [< sfida].

sfidare s. f., g.-d. art. sfidării; pl. sfidări

sfidare s. f., g.-d. art. sfidării; pl. sfidări

sfidare s. f., g.-d. art. sfidării; pl. sfidări

SFIDARE s. 1. bravadă, bravare, desfidere, (înv.) desfid. (~ morții.) 2. înfruntare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 3. provocare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.)

SFIDARE s. 1. bravadă, bravare, desfidere, (înv.) desfid. (~ morții.) 2. înfruntare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 3. provocare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.)